9 februarie, 2022

În România sunt sute de localităţi ca Bolintin Vale, o comunitate în care 80-90% din populaţie nu declară niciun venit și nimeni nu știe cu ce se ocupă acești oameni, a declarat miercuri ministrul de Interne, Lucian Bode. Aceste comunități trebuie atent monitorizate de MAI, crede ministrul liberal.

“În ceea ce priveşte măsurile pe care le-am luat şi analiza pe care am făcut-o pe toate acele puncte negre, cum le-am numit eu în declaraţia de presă după incidentele de la Bolintin Vale, fiecare inspector şef de poliţie judeţeană va prezenta în raportul de bilanţ de la Bucureşti, această analiză la nivelul judeţului pe care îl coordonează şi funcţie de analiza lor şi de discuţiile pe care le vom avea acolo, vom lua măsuri la nivelul fiecărui judeţ în parte.

În România, din păcate, sunt sute de Bolintin Vale, în care o comunitate cu 15.000 de locuitori are un grad de ocupare să spun activităţi declarate de 5, 10, 15%, restul de 80 – 90% nedeclarând niciun venit. Ne întrebăm cu toţii din ce trăiesc şi cu ce se ocupă.


Şi aceste comunităţi trebuie atent monitorizate şi din punctul nostru de vedere, al MAI”, a declarat Lucian Bode, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.

Conflicte interetnice în Bolintin

Bolintin Vale, din județul Giurgiu, a fost în ultimii ani scena unor conflicte interetnice. Sute de locuitori au ieșit în stradă, în luna ianuarie, revoltați de pasivitatea autorităților în cazul unei familii de romi despre care protestatarii spun că terorizează orașul.

Scandalul a avut loc după ce un localnic, tatăl a doi copii, a murit după ce a fost lovit în cap cu o piatră de unul dintre membrii familiei pe care localnici o acuză.

Polițiștii au patrulat mai multe zile pe străzile din Bolintin, pentru a aplana posibile ciocniri între cele două tabere.


Ministrul de Interne a fost acuzat atunci că a ieșit prea târziu să explice situația și să încerce să aplaneze conflictul. Lucian Bode s-a apărat susținând că a nu a dorit să comunice nimic public pentru a responsabiliza actul de comandă.

Tot atunci, acesta spunea că scandalul „a scos la iveală încă o dată putregaiul unui sistem care s-a degradat în ultimii 30 de ani. Resurse umane insuficiențe, câteodată slab pregătite, câteodată în cârdășie cu puterea politică locală și câteodată în cârdășie cu infractorii”.

Amendă pentru xenofobie

CNA a amendat marți postul Realitatea Plus cu 10.000 de lei, din cauza declarațiilor xenofobe ale moderatoarei Alexandra Pacuraru (fiica principalului acționar al postului), care a sugerat ca romii să fie trimişi în India, „că tot seamănă între ei“.

Ce a spus Alexandra Păcuraru, în emisiunea „Legile puterii” de la Realitatea plus, din 13 ianuarie 2022?

„Poate se va găsi un om de bine şi pe toţi ăştia care nu respectă legea să-i urcăm şi să îi ducem… uite, în India. Tot există atâtea locuri nepopulate acolo şi tot se aseamănă între ei”

Moderatoarea Alexandra Păcuraru a făcut aceste afirmaţii în contextul protestelor de la Bolintin.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: