vineri

29 martie, 2024

5 octombrie, 2016

mircea dumitru„Este o calomnie la adresa mea, voi acţiona în instanţă pe cei care au făcut aceste afirmaţii defăimătoare la adresa mea în spaţiul public”, a declarat marți ministrul Educației, Mircea Dumitru.

Evenimentul Zilei și Adevărul au publicat marți, citând „surse credibile”, informația că că Mircea Dumitru a colaborat cu Securitatea, având dosar de rețea, sub numele de cod Negulescu. Cele două cotidiene afirmă că Dumitru a fost recrutat de Departamentul Securității Statului în anul 1980, când era student la Facultatea de Filosofie și a fost lăsat din legătura informativă în 1989.

Într-o conferință de presă organizată ulterior, ministrul a negat acuzațiile și a anunțat că-i va da în judecată pe cei care l-au calomniat:


„Resping orice fel de acuzaţie care mi-a fost adusă că aş fi colababorat în orice formă cu Securitatea. Nu am făcut poliţie politică. Nu am avut niciodată contacte cu Securitatea statului în regimul comunist. Nu am semnat niciun angajament. În 2007 am avut o discuţie cu membri ai CNSAS, discuţia a fost după ce presa a cerut, la vremea respectivă, o examinare a mea şi a mai multor persoane. În urma examinării făcute în acea perioadă am şi dat un document scris aşa încât să se poată face o expertiză grafologică. Rezultatul este cel care apare şi pe site-ul Universităţii Bucureşti. Este vorba de o decizie emisa de CNSAS în anul 2007, o decizie care spune foarte limpede despre mine că nu am fost agent colaborator al poliţiei politice comuniste. Solicit CNSAS să vină cu un punct de vedere public din care să rezulte care este poziţia instituţiei în legătură cu statutul meu. Este o calomnie la adresa mea, voi acţiona în instanţă pe cei care au făcut aceste afirmaţii defăimătoare la adresa mea în spaţiul public”, a spus Mircea Dumitru.

Acesta crede că aceste acuzații lipsite de adevăra nu au apărut acum întâmplător: Nu cred că e o întamplare. Nu am niciun fel de dovada să leg această acţiune de o persoană sau alta. Nu este ceva întâmplător că exact în momentul în care anunţi că verifici şcolile doctorale apare un astfel de document„, a declarat ministrul.

Mircea Dumitru deíne, de altfel, o adeverință din partea CNSAS, datată 2007, care certifică faptul că acesta nu a fost colaborator sau informator al Securității:

decizia-cnsas-mircea-dumitru-2007


Fostul preşedinte al CNSAS din perioada în care a fost emisă decizia în cazul lui Mircea Dumitru, Ladislau Csendes, a declarat pentru News.ro că revizuirea unei decizii privind colaborarea cu Securitatea se face ”doar dacă apar elemente noi”, susţinând că membrii consiliului nu dau adeverinţe ”după ureche”.

El a precizat că până acum la CNSAS nu a ajuns o solicitare de revizuire în cazul ministrului Educaţiei, Mircea Dumitru, adăugând că membrii instituţiei ar fi trebuit să fie preveniţi despre acest lucru.

Întrebat în ce condiţii se poate revizui o decizie a CNSAS privind colaborarea cu Securitatea, având în vedere că actualul ministru al Educaţiei are una de necolaborare, din 2007, Ladislau Csendes, care este şi în prezent membru al conducerii CNSAS, a spus că acest lucru este posibil ”doar dacă apar elemente noi”. ”Membrii CNSAS nu dau adeverinţe după ureche”, a adăugat Ladislau Csendes.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: