6 noiembrie, 2019

Regia Autonomă de Distribuţie şi Transport al Energiei Termice (RADET) ar putea intra luni în faliment, iar Primăria Capitalei trebuie să fie pregătită pentru această situaţie, a afirmat, miercuri, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, la preluarea mandatului.

Noul ministru mai spune că subvenţionarea preţului plătit de toată populaţia României la energie şi gaze trebuie să înceteze şi să continue să primească ajutoare doar cei care au cu adevărat nevoie

„Mâine vom avea o întâlnire pe această temă şi eu vrea ca Primăria să fie foarte conştientă că s-ar putea ca luni să fie declarat falimentul RADET. Elcen este pregătită să livreze energie termică, însă trebuie ca Primăria să fie pregătită, să găsim soluţia cine să cumpere acel agent termic, Primăria direct… Primăria să se asigure că toate subvenţia către Elcen este plătită”, a spus ministrul, citat de Agerpres.


La începutul luni trecute,  furnizorul de agent termic ELCEN a reclamat în instanţă Primăria Capitalei, ca să plătească datorii ale RADET către ELCEN de 3,8 miliarde de lei.

De fapt, falimentul RADET a fost declarat, dar ANAF și Engie au făcut apel și falimentul a fost suspendat, iar apelul se judecă.

Ministrul Economiei s-a arătat, totuşi, optimist că se va găsi o soluţie. „Sper să nu se ajungă la falimentul RADET, însă Primăria trebuie să fie pregătită şi pentru această eventualitate”, a adăugat Virgil Popescu.

Sistemul care ar trebui să livreze căldură şi apă caldă Capitalei funcţionează în pierdere.


ELCEN, aflată sub administrare specială, deţine patru Centrale Electrice de Termoficare (CET), prin Electrocentrale București-Sud, Vest, Progresu și Grozăvești, de la care pleacă apă fierbinte, din care se pierde mare parte în rețeaua RADET.  Societatea Primăriei Capitalei asigură distribuția și furnizarea energiei termice către jumătate de milion de apartamente din București și câteva mii de instituții.

Primăria recunoaşte pierderi tehnologice de 28%, pe care le acoperă din bugetul Capitalei.

Bucureștiul are a doua cea mai extinsă rețea de termoficare urbană din lume, după Moscova: peste 950 de kilometri de rețea primară, alți peste 2.900 km de rețea secundară și peste 1.000 de puncte și module termice.

Virgil Popescu: Subvenţionarea preţului plătit de toată populaţia României la energie şi gaze trebuie să înceteze

Subvenţionarea preţului plătit de toată populaţia României la energie şi gaze trebuie să înceteze şi să continue să primească ajutoare doar cei care au cu adevărat nevoie, a mai declarat ministrul Virgil Popescu, citat de Agerpres.

„Dorim abrogarea OUG 114 care a produs mari disensiuni în piaţă. O să vedem răspunsul Comisiei Europene la calendarul propus şi în funcţie de acest lucru vom lua în calcul perioada de tranziţie”, a spus ministrul.

Calendarul propus de autorităţile române prevede liberalizarea în etape a pieţelor de energie electrică şi de gaze, până la 1 aprilie 2021 în cazul gazelor şi 1 iulie 2021, pentru piaţa de electricitate.

„Abrogarea 114 cu tranziţie, odată cu definirea consumatorului vulnerabil. Trebuie ca subvenţia să se ducă către acei oameni care au nevoie. Practic, în acest moment, întreaga populaţie a României este subvenţionată, însă acest lucru trebuie să se oprească. Doar oamenii care au nevoie trebuie ajutaţi şi de aceea acest concept al consumatorului vulnerabil, a adăugat Virgil Popescu.

El a precizat că definirea consumatorului vulnerabil se va face în colaborare cu Ministerul Muncii şi cu Ministerul Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: