sâmbătă

27 aprilie, 2024

22 martie, 2019

Raportul de țară al Comisiei Europene este nefavorabil României, iar prognozele pesimiste ”tind să se confirme”, a acuzat Eugen Teodorovici, vineri, în cadrul conferinței de prezentare a documentului, organizată de reprezentanța din România.

Orlando Teodorovici susține că deși datele sunt corecte, acestea au fost prezentate într-un context de natură să denatureze, adăugând că raportul nu este rezultatul unei analize exclusiv tehnice, acesta incluzând și aspecte subiective.

Comisarul european Corina Crețu a precizat că raportul este rezultatul muncii a sute de oameni din structurile europene, dar și că este dreptul oricărui Guvern să nu fie de acord cu rezultatele.


”Raportul de țară pentru România are o viziune pesimistă. Prognozele Comisiei s-au dovedit a fi foarte pesimiste de-a lungul timpului. Am atras atenția asupra faptului că previziunile economice au capacitatea de a influența piețele și sentimentul economic al investitorilor și de aceea am responsabilitatea față de datele publicate. Corectitudinea interpretărilor depășește cu mult cadrul tehnic al acestei analize. Efectul produs de prognoză tinde să o confirme în schimb efectele de piață nu mai pot fi supuse recursului”, a declarat ministrul Finanțelor.

În replică, oficialul european a precizat că raportul este rezultatul muncii a sute de oameni.

”Raportul de țară e rezultatul muncii a sute de oameni din direcțiile europene. Nu e o surpriză că nu sunteți de acord cu problemele semnalate de noi, dar e dreptul oricărui guvern să ia sau nu în considerare recomandările noastre”, a declarat Corina Crețu.

Ornaldo Teodorovici s-a arătat surprins de încadrarea România în rândul statelor cu dezechilibre.


”Comisia a ales să încadreze România în categoria statelor cu dezechilibre chiar dacă pragurile asociate acestor indicatori sunt depășite în acest moment de 13 state membre ale UE. Trebuie să menționat că dintre cele 15 state care nu se regăsesc cu dezechilibre, nu există niciunul care să respecte pragurile specifice tuturor indicatorilor incluși în tabloul de bord. Decizia de a încadra România în categoria statelor cu dezechilibre a fost motivată prin potențialele riscuri privind evoluția poziției contului curent și modificarea procentuală medie anuală a costului unitar nominal cu forța de muncă”, a precizat Teodorovici.

El a adăugat că deși informațiile din raportul de țară sunt corecte, ”de cele mai multe ori au fost puse într-un context nefavorabil”.

Aș dori să fac și o precizare celor care consideră că raportul de țară este realizat în urma unei analize exclusiv tehnice, din care elementele subiective sunt excluse. Nu sunt și nici nu pot fi excluse, începând cu selecția și alegerea datelor analizate, continuând cu punerea lor în context, în perspectivă și terminând cu interpretările oferite”, a declarat ministrul Finanțelor.

Dar toată lumea face prognoze pesimiste privind România

Comisia Europeană estimează că ritmul de creștere al economiei României va încetini la 3,8% din PIB în 2019, după o creștere de 4,1% din PIB anul trecut. Executivul european nu este singura instituție care are o prognoză mai pesimistă decât cea a Guvernului, de 5,5%.

În toamnă, Fondul Monetar Internațional (FMI) a redus prognoza de creștere economică a României la 3,4% din PIB în 2019, în vreme ce Banca Mondială estima, în ianuarie, un avans de 3,5%.

Recent, agenția S&P a decis să amâne, la solicitarea autorităților de București, publicarea perspectivei rating-ului de țară, însă și-a revizuit în scădere prognoza de creștere pentru acest an, la 3,5% din PIB.

Agenția Fitch are o prognoză de creștere de 3,2% din PIB, iar Moody’s de 3,5%.

Cei care avertizează România se află în campanie electorală. ”Eu nu sunt în campanie”

Un alt schimb de replici între comisarul european și ministrul Finanțelor a fost provocat de remarca lui Teodorovici privind campania pentru alegerile europarlamentare, dar și de acuzația că executivul european ”mimează dialogul și respectul față de cetățeni”.

”Mă întrebam cui mă voi adresa eu dacă dna comisar este în campanie, iar șefa reprezentanței Comisiei Europene în România nu este prezentă. M-am întrebat și eu cum e posibil să fie implicați în campanie comisarii europeni, Nu este corect, iar dacă vorbim despre principii sănătoase e important să clarificăm aceste lucruri”, spus Teodorovici.

”Noi, la Comisiei suntem alături de Guvernele României, indiferent de culoarea lor politică. Ideea care se spune la București că nu există comisar care să facă politică e greșită. Eu acum nu sunt în campanie, am venit să prezint raportul de țară. Dacă v-ați dori să dispar cu totul, nu am cum să dispar. Rămân să-mi fac treaba, nu țin seama de nicio culoare politică”, i-a răspuns Crețu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Sigur, altii sunt de vina!
    Este incredibila usurinta cu care mit nemernicii astia. N-au pic de rusine, n-au pic de bun-simt.
    Ce nemernici!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Sigur, altii sunt de vina!
    Este incredibila usurinta cu care mit nemernicii astia. N-au pic de rusine, n-au pic de bun-simt.
    Ce nemernici!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: