luni

22 aprilie, 2024

12 octombrie, 2016

jean-marc-ayraultPreședintele rus Vladimir Putin „a refuzat să vină să discute despre Siria” la Paris „deoarece acest lucru ar fi fost extrem de stânjenitor” pentru el, într-un moment în care bombardamentele ruse se intensifică la Alep, a declarat șeful diplomației franceze Jean-Marc Ayrault (foto), potrivit AFP.

„Vladimir Putin a refuzat să vină să vorbească despre Siria, trebuie să reținem acest lucru. Și îl regret”, a declarat Ayrault la Europe 1, la o zi după anunțul Kremlinului de anulare a vizitei președintelui rus la Paris, prevăzută pentru 19 octombrie.

Președinția franceză a transmis că o reuniune de lucru cu această ocazie era posibilă cu condiția să fie consacrată exclusiv Siriei.


Inițial, Vladimir Putin trebuia să vină la Paris pentru a inaugura alături de omologul său francez Francois Hollande o expoziție organizată de Fundația Vuitton asupra colecției unui mecena rus, Serghei Șciukin, precum și a unei noi catedrale ortodoxe ruse la Paris.

„Acest lucru ar fi fost complet suprarealist”, a declarat Ayrault, dată fiind situația din Siria.

„În realitate, Vladimir Putin și-a înmulțit bombardamentele asupra orașului Alep, prin urmare îmi imaginez că ar fi fost extrem de stânjenitor să fi venit la Paris pentru a vorbi despre Siria”, a mai spus ministrul, adăugând că Moscova s-ar afla „într-o situație de izolare” pe scena internațională.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: