17 aprilie, 2017

Ministrul austriac de externe, Sebastian Kurz (foto), a pledat luni, după referendumul constituțional din Turcia, pentru stoparea negocierilor de aderare a Ankarei la Uniunea Europeană, anunță AFP.

”După referendumul din Turcia, nu putem să revenim pur și simplu la rutina obișnuită. Trebuie, în sfârșit, să dăm dovadă de onestitate în ce privește relațiile Turcia-UE. Trebuie să oprim negocierile de aderare la UE și să lucrăm, în schimb, la instituirea unui acord de vecinătate cu Turcia”, a scris Sebastian Kurz într-o postare pe Twitter.

Ministrul Sebastian Kurz a cerut în mai multe rânduri oprirea negocierilor de aderare a Turciei la blocul comunitar, aflate de câțiva ani într-un punct mort. Relațiile între UE și Turcia s-au degradat considerabil în campania pentru referendum, când președintele Erdogan, nemulțumit că oficialilor turci nu li s-a permis accesul la manifestări electorale organizate în câteva state cu importante minorități turce, a acuzat și Austria, și Germania de ”practici naziste”.


Uniunea Europeană a reacționat la rezultatul referendumului de pe 16 aprilie cerând Turciei să caute ”un consens național”.

Potrivit președintelui Erdogan, candidatura Turciei la UE ar urma să fie ”pusă în discuție” după referendum.

După semnarea acordului pe migrație cu UE, autoritățile turce au sperat în acordarea rapidă a unui regim de liberă călătorie în UE a cetățenilor turci și în deblocarea procesului de aderare. Atât UE cât și câteva state membre au transmis ulterior la Ankara mesajul că dorințele guvernului pot fi îndeplinite numai dacă Turcia respectă standardele Uniunii.

Din vara anului trecut, Turcia a început să amenințe cu denunțarea acordului de readnisie a migranților ajunși în state membre UE, în special în Grecia.


Aproximativ 51,3% din alegătorii care au participat la referendumul constituțional de duminică au votat pentru reforma constituțională ce transformă Turcia într-o republică prezidențială.

Există însă numeroase problemele de legimitate, scrie presa internațională, din mai multe motive.

De exemplu, nu au existat exit poll-uri, însă agenția Anadolu a anunțat rezultatele scrutinului cu mult înaintea biroului electoral central – de exemplu, când agenția prezenta scorul din 90% din secții, autoritatea electorală ajunsese la numărarea a doar 45% din buletinele de vot.

De asemenea, vicepreședintele principalului partid de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat), Bulent Tezcan, a declarat că decizia de ultim moment a autorității electorale de a accepta drept valide buletine de vot neștampilate va provoca și ea serioase probleme de legitimitate.

“Vom declanșa lupta legală. Dacă neregulile nu vor fi rezolvate, vor fi discuții serioase privind legitimitatea” scrutinului, a spus Bulent Tezcan, citat de The Guardian.

Turcii au  votat duminică cea mai importantă reformă constituțională de după destrămarea Imperiului Otoman.

În urma acestui rezultat, președintele Recepe Erdogan va putea rămâne la conducerea țării până în 2029, adică mai poate obține două noi mandate.

Turcia se transformă astfel într-o republică prezidențială, cu puteri sporite pentru președinte, care ca deveni șeful executivului, în locul premierul, o funcție ce dispare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: