7 noiembrie, 2020

Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naţionale, a anunţat că este analizată posibilitatea ca să fie achiziţionată, „în perioada imediat următoare”, încă o escadrilă de avioane de luptă, care trebuie să fie interoperabile cu cele pe care Armata le are deja.

„Cu certitudine, analizăm posibilitatea achiziţiei în perioada imediat următoare a încă unei escadrile şi, în funcţie de posibilitatea pe care o putem identifica la cei care doresc să vândă aceste aeronave, vom demara cât se poate de repede acest proces de achiziţie.Un lucru este cât se poate de cert, indiferent de unde vom achiziţiona aceste aeronave, ele trebuie să fie interoperabile cu cele pe care noi le avem deja”, a precizat Ciucă, într-o declaraţie de presă susţinută după întâlnirea cu omologul său portughez, Joăo Titterington Gomes Cravinho, aflat în vizită oficială în România.

Nicolae Ciucă a adăugat că, în acest moment, sescadrila de avioane F16 e află în procesul de finalizare a operaţionalizării.


„În acest moment, suntem în procesul de finalizare a operaţionalizării primei escadrile de F16, ministrul Cravinho a menţionat faptul că anul viitor va fi recepţionată şi cea de-a 17-a aeronavă. În continuare, urmează ca partea de a declara capabilitate finală, operaţională, să se întâmple în momentul în care toate aeronavele vor trece prin procesul de modernizare şi upgradare. Ca atare, concomitent cu acest proces sunt în analiză posibilităţile şi oportunităţile prin care să continuăm acest proces de dotare a forţelor aeriene române cu avioane F16”, a subliniat Nicolae Ciucă.

Cât priveşte avioanele MIG-21, ministrul român al Apărări a menţionat că acestea „sunt menţinute în viaţă” pentru că este nevoie de ele pentru apărarea spaţiului aerian.

„Avem nevoie de această capabilitate, avem nevoie de acoperi întreg spectrul de misiuni ale forţelor aeriene române pentru apărarea spaţiului aerian. Ca atare, folosesc acest prilej pentru a le mulţumi piloţilor din forţele aeriene române şi tehnicienilor, pentru eforturile pe care le fac, astfel încât să poată să menţină în stare de operabilitate avioanele MIG-21”, a punctat Ciucă.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: