marți

13 august, 2024

12 ianuarie, 2020

Proiectul autostrăzii Sibiu-Piteşti nu este blocat sau suspendat, scrie pe pagina sa de Facebook ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Comisia Europeană așteaptă clarificări cu privire la impactul asupra mediului, după care va decide dacă aprobă sau nu acest proiect major de infrastrucră.

Luni, spune ministrul, este programată o întâlnire cu toţi factorii implicaţi cu experţii Jaspers, pentru a se răspunde cu celeritate la aceste probleme legate de mediu.

Reacţia ministrului Bode vine în urma postării fostului ministru al Transporturilor Răzvan Cuc, pe pagina sa de Facebook, a unui anunț potrivit căruia Comisia Europeană a trimis o notificare de suspendare a finanţării din fonduri europene pentru autostrada Sibiu-Piteşti din cauza unor probleme pe mediu.


Proiectul nu putea fi suspendat, întrucât nu a fost încă aprobat, explică Lucian Bode.

Documentul a fost transmis către Comisia Europeană, pentru a obține finanțare din fonduri externe nerambursabile, dar procedurile pentru această autostradă se desfășoară conform programărilor: lot 1 – contract semnat, lot 2-3 documentaţie tehnică, lot 4-5 licitaţie.

„Ca să rămână scris şi să înţeleagă şi cei care cred că ştiu, dar eu sunt sigur că nu ştiu: pentru a fi suspendată finanţarea acestui proiect major de infrastructură, acesta ar fi trebuit să fie aprobat de către CE, lucru care nu s-a întâmplat până acum!”, a mai scri pe Facebook ministrul Bode.

MFE precizează, al rândul său, că solicitarea Comisiei Europene pentru informaţii suplimentare nu afectează în niciun fel implementarea proiectului, iar cererea de finanțare a fost trimisă abia pe 25 octombrie:


„Cererea de finanţare a fost transmisă Comisiei Europene spre evaluare în data de 25 octombrie 2019. În data de 23 decembrie 2019, CE a solicitat autorităţilor naţionale informaţii suplimentare cu privire la proiect. Termenul pentru răspunderea la solicitarea de informaţii din partea CE este de două luni de la primirea scrisorii. Solicitarea CE nu afectează în niciun fel implementarea proiectului, care este în desfăşurare”, explică MFE.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

România continuă să accelereze consumul – ca factor esențial de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: