vineri

26 aprilie, 2024

18 februarie, 2020

Ministerul Justiției trebuie să le plătească judecătorilor și procurorilor – în perioada 2020-2024 – peste 390 de milioane de euro reprezentând drepturile salariale ale magistraților care și-au recuperat în instanță sporurile, a declarat marți Cătălin Predoiu.

„Legi necorelate și prost scrise în domeniul salarial au deschis calea acțiunilor în instanță pentru recuperarea a tot felul de sporuri, lămuriri de dispozitiv, dobânzi sau penalizări. Aceste hotărâri s-au rulat precum un bulgăre de zăpadă”, a explicat ministrul demis și nominalizat al Justiției, în cadrul audierii în comisia de specialitate a Parlamentului.

Peste 250 de milioane de euro au fost deja alocate în anii trecuți pentru aceste drepturi, a mai spus ministrul Predoiu, iar în anii următori suma va fi mult mai mare.


„Estimările noastre, pe baza datelor pe care le avem din instituțiile pentru care Ministerul Justiției este ordonator principal de credite sunt în sensul că pentru perioada 2020-2024 se vor plăti aproximativ 390,2 milioane de euro pentru drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești”, a susține Predoiu.

O altă cheltuială semnificativă, a mai declarat Cătălin Predoiu,  este cea pentru diurne, transport și chirii. În 2019, Ministerul Justiției, Ministerul Public și ICCJ au cheltuit 45 de milioane de euro pentru aceste drepturi ale magistraților care muncesc în altă localitate decât cea în care locuiesc.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: