Rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune a crescut în septembrie, faţă de luna august,cu 1,88%, ajungând la o rată totală de 23,77%, potriivt datelor Ministerul Afacerilor Europene.
Cea mai mare creştere, de aproape şase puncte procentuale, se înregistrează pe POSDRU, unde nivelul absorbţiei era de 24,6% (855,19 milioane de euro) în septembrie, comparativ cu 18,73% (651,17 milioane de euro) în august.
Pe Programul Operaţional Regional, rata de absorbţie a crescut cu 2,14 puncte procentuale, de la 39% (1,453 milioane de euro) în august, la 41,14% (1,532 milioane de euro), în septembrie.
POS Transport, POS Mediu, POAT (Programul Operaţional Asistenţă Tehnică) şi PODCA (Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative), creşterile s-au situat cu un punct procentual.
POS CCE (Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice) este presuspendat.
Aceste ultime date privind absorbţia arată că va fi imposibil ca speranţele ministrului Fondurilor Europene să se realizeze: Eugen Teodorovici a declarat la preluarea mandatului că vrea o rată de absorbţie de 50%, la finalul anului 2012.