3 august, 2018

Veniturile pe Trimestrul 2/2018 la bugetul general consolidat s-au situat doar la 97,2% din programul trimestrial, mai ales din cauza nivelului foarte scăzut (45,4%) al sumelor venite de la Uniunea Europeană.

Execuția bugetară pe trimestrul doi a apărut pe site-ul MFP joi, în ziua în care premierul Viorica Dăncilă a anunțat date aproximative ale primei rectificări bugetare, despre care a spus că va fi una pozitivă, fiind realizate încasări suplimentare de 6 miliarde lei față de programare.

(Citiți și: ”Performanța – Viorica Dăncilă anunță că România are bani de pensii, salarii și clientela locală. Dar taie de la Cercetare, Economie, Mediu, Energie, servicii secrete”)

Nivelul încasărilor bugetare este sub nivelul programului trimestrial, în principal ca urmare a nerealizării veniturilor programate a fi încasate de la UE, datorită gradului scăzut de absorbție al fondurilor europene”, este cea dintâi concluzie a raportului Ministerului Finanţelor (MFP) privind execuţia bugetară pe T2 / 2018.


MFP recunoaște că nivelul scăzut al absorbției de fonduri europene este „determinat de întârzieri în demararea/implementarea proiectelor programate”.

De asemeni, încasările din TVA s-au ridicat doar la 93,9%, iar cele din accize la 96,7% faţă de programul trimestrial.

 


Veniturile mai mici nu au împiedicat depășirea pragului de cheltuieli cu achiziţiile de bunuri până la 112,2%, al cheltuielilor de personal până la 105%, iar cu subvenţiile până la 107,6%.

Nerealizarea cheltuielilor de capital şi a celor aferente fondurilor externe nerambursabile nu a fost suficientă pentru a evita creşterea deficitului bugetar până la 1,13% din PIB (peste 10,5 miliarde de lei).

La capitolul „Concluzii”, MFP a mai descoperit că

  • „este necesar să fie luate măsuri care să conducă la diminuarea discrepanțelor între cheltuielile programate și cele efectuate, precum și în ceea ce privește implementarea proiectelor finanțate din fondurilor externe nerambursabile în vederea creșterii gradului de absorbție”.
  • în ceea ce privește încasările bugetare, ar trebui să fie intensificate eforturile pentru asigurarea realizării programului de încasări stabilit pe baza legii bugetului de stat, în special, în ceea ce privește veniturile fiscale unde încasările din taxa pe valoarea adăugată și accize s-au situat sub programul stabilit pentru perioada analizată”.

Cheltuielile în detaliu

Totalul cheltuielile bugetului general consolidat a fost de 76,17 miliarde de lei (8,2% din PIB), în proporție de 96,1% față de ținta trimestrială (-3.125,2 milioane lei). Tabloul pe categorii arată astfel:

  • Cheltuielile de personal, în sumă de 22.276,7 milioane lei (2,4% din PIB), iar gradul de depăşire a programului de 105,0% față de nivelul estimat, este din vina creșterilor la
    • bugetele locale (+12,0%), precum și la
    • bugetelor instituțiilor/activităților finanțate integral și/sau parțial din venituri proprii (+26,5%).
    • La bugetul de stat nivelul cheltuielilor de personal a fost de 96,4% față de programul trimestrial.
  • Cheltuielile cu bunuri şi servicii au reprezentat 1,1% din PIB şi s-au efectuat în proporție de 112,2% față de programul trimestrial.
    • Depășirea este pusă din nou pe seama creșterilor la bugetele locale (+9,4%), precum și la
    • bugetele instituțiilor/activităților finanțate integral si/sau parțial din venituri proprii(+53,4%).
  • Cheltuielile cu dobânzile au fost în termeni nominali de 4.649,4 milioane lei (0,5% din PIB) și s-au efectuat în proporție de 96,2% din programul trimestrial.
  • Cheltuielile cu subvențiile au fost în sumă de 1.288,8 milioane lei, au reprezentat 0,1% din PIB și s-au efectuat în proporție de 107,6% comparativ cu programul trimestrial, recuperând astfel o parte din decalajul înregistrat față de program în trimestrul I.
  • Cheltuielile cu asistența socială au reprezentat 2,8% din PIB şi s-au efectuat în proporție de 100,2% față de programul trimestrial.
  • Plățile pentru proiectele cu finanțare din fonduri UE au însumat 3.085,6 milioane lei, au reprezentat 0,3% din PIB şi s-au efectuat în proporție de 47,8%, majoritatea plăților realizate fiind pentru proiectele finanțate din cadrul bugetar 2014-2020 (2.905,5 milioane lei).
  • Cheltuielile pentru investiții (includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne şi externe) în trimestrul al II-lea al anului 2018 au totalizat în termeni nominali 4.245,9 milioane lei, respectiv 0,5% din PIB.

Veniturile în detaliu

Veniturile s-au bazat pe depășirea planului de încasări la impozitele pe profit, salarii și pe proprietate, ca și al veniturilor nefiscale.

  • Încasările din impozitul pe profit s-au ridicat la 3.616,8 milioane lei (0,4% din PIB, gradul de realizare 104,4%) şi, potrivit MFP, au fost influențate de:
    • majorarea limitei de încadrare în sistemul de impunere al microîntreprinderilor de la 500.000 euro la 1.000.000 euro.
    • acordarea bonificației de 5% pentru impozitul pe profit/pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului IV al anului fiscal 2017 pentru cei care au optat pentru plata defalcată a TVA;
    • introducerea impozitului specific asupra unor activități din sectorul HORECA.
  • Încasările din impozitul pe venit de 5.095,0 milioane lei (0,5% din PIB, grad de colectare de 104,1%), au fost influenţate:
    • pozitiv de creșterile efectivului salariaților în economie cu 1,9% , a câștigului salarial mediu brut cu 37,2% și
    • negativ de reducerea cotei de impozitare de la 16% la 10% în condițiile transferului contribuțiilor de la angajator la angajat, începând cu 1 ianuarie 2018.
  • Încasările din TVA, de 13.487,3 milioane lei (1,5% din PIB, grad de realizare 93,9%), au fost influențate de:
    • evoluția volumului cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, care au înregistrat o creștere de 6,4% pe primele cinci luni ale anului 2018, comparativ cu perioada similară din 2017 și de
    • valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) care au crescut cu 15,8% la importuri și cu 7,3% la exporturi (la valori exprimate în lei) în primele cinci luni ale anului 2018 comparativ cu perioada similară a anului precedent.
  • Încasările din accize au însumat 7.285,1 milioane lei (0,8% din PIB), gradul de realizare al programului fiind de 96,7%.
  • Încasările din impozitul pe comerț exterior şi tranzacțiile internaționale s-au realizat în proporție de 91,0%, în condițiile în care importurile extracomunitare de bunuri din primele 2 luni ale trimestrului II 2018 au crescut cu 13,1% .
  • Încasările din contribuții de asigurări au însumat 24.842,6 milioane lei (2,7% din PIB, grad de realizare 108,1%). Depășirea nivelului din programul trimestrial s-a înregistrat în cazul contribuțiilor de asigurări aferente:
    • bugetului asigurărilor sociale de stat (109,1%),
    • bugetului asigurărilor sociale pentru șomaj (170,0%) precum și a celor aferente
    • bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (107,7%).
  • Creșterea peste nivelul programat al contribuțiilor de asigurări în cazul celor trei bugete s-a datorat distribuirii în luna iunie a sumelor reprezentând contribuţia asiguratorie pentru muncă încasate în contul de la bugetul de stat ”Sume din contribuția asiguratorie pentru muncă, în curs de distribuire” în ultimele 6 luni.
  • Încasările din contribuțiile de asigurări au fost influențate de:
    • creștereaefectivului de salariați din economie,
    • creșterea câștigului salarial mediu brut,
    • creșterea salariului minim pe economie
    • şi de reducerea și transferul contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, de introducerea în sarcina angajatorului a contribuției asiguratorie pentru muncă reprezentând 2,25%, precum și de alte schimbări legislative cum ar fi:
      • majorarea vărsămintelor de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate la nivelul unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată (în primul semestru al anului 2017, vărsămintele reprezentau 50% din salariul minim brut pe țară garantat în plată);
      • modificarea regimului de declarare și plată pentru persoanele fizice care realizează venituri din activități independente.
  • Veniturile nefiscale au fost în sumă de 5.680,5 milioane lei (0,6% din PIB) şi au înregistrat un grad de realizare a programului trimestrial de 112,2%.

Depășirea programului de încasări a fost determinată de încasările peste nivelul programat, pentru trimestrul al II-lea, a veniturilor din proprietate, la bugetul de stat pe fondul creșterii încasărilor din vărsămintele din profitul net al regiilor autonome cu 68% (+146,3 milioane lei) față de programul trimestrial, din vărsămintele din veniturile nete ale B.N.R. cu 173,6 milioane lei şi a încasărilor din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră cu 72% (+160,2 milioane lei).

Încasările din impozitele şi taxele pe proprietate au însumat 737,4 milioane lei și s-au realizat în proporție de 104,1%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: