vineri

26 aprilie, 2024

10 mai, 2017

Transgaz estimează că lucrările la gazoductul care va lega Bulgaria de Austria prin România (BRUA) vor începe în prima parte a lunii noiembrie 2017, potrivit lui Iulian Butnaru, manager la Unitatea de Management de Proiect BRUA, citat într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Operatorul conductelor magistrale de gaze este în pragul finalizării documentației de mediu și sociale a proiectului, clarifică împreună cu Agenția Națională de cadastru situația terenurilor pe care le va traversa conducta şi se află în proceduri de achiziție pentru materialele necesare construirii gazoductului, potrivit comunicatului.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a analizat miercuri, la Ministerul Economiei, evoluţia proiectului gazoductul strategic BRUA, care va traversa Bulgaria, România, Ungaria și Austria (BRUA), și va lega statele din regiune de vestul Europei.


BRUA  va avea 529 km pe teritoriul românesc, va traversa 11 judeţe, 79 de localităţi şi circa 20.000 proprietăţi private.

„BERD este gata să ofere în continuare consultanţă şi finanţare pentru proiectul strategic BRUA. Suntem foarte mulţumiţi de colaborarea cu dumneavoastră”, a declarat Mihnea Crăciun, directorul adjunct berd România.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Economiei Petre Nicolescu afirmă că proiectul se află în grafic. „În limitele noastre de competenţă, încercăm să abordăm eventualele obstacole din calea BRUA, să le clarificăm şi să le eliminăm”, spune oficialul Ministerului Economiei.


Lucrările la interconectorul BRUA se vor desfăşura pe teritoriul a 11 judeţe din ţară, termenul de finalizare al Fazei I fiind, conform calendarului, anul 2019.

Noul gazoduct va avea o lungime totală de 550 km şi o capacitate maximă de 1,5 miliarde de mc/anual spre Bulgaria şi 4,4 miliarde de mc/anual spre Ungaria.

Proiectul BRUA a apărut după eşecul Nabucco şi presupune dezvoltarea unei capacităţi de transport gaze naturale între punctele existente de interconectare cu sistemele de transport gaze naturale din Bulgaria (la Giurgiu) şi Ungaria (Csanadpalota), prin construirea unei noi conducte.

Ministerul Energiei a emis autorizaţia de construire pentru gazoductul BRUA, în martie , iar ministrul Energiei, Toma Petcu, a cerut producătorului de gaze Romgaz, controlat de stat, să construiască depozite de gaze pe traseul gazoductului.

Lucrările la interconectorul BRUA se vor desfăşura pe teritoriul a 11 judeţe din ţară, termenul de finalizare al Fazei I fiind, conform calendarului, anul 2019.

Noul gazoduct va avea o lungime totală de 550 km şi o capacitate maximă de 1,5 miliarde de mc/anual spre Bulgaria şi 4,4 miliarde de mc/anual spre Ungaria. Totodată, va constitui și calea de livrare gazelor din Marea Neagră.

Proiectul BRUA a apărut după eşecul Nabucco şi presupune dezvoltarea unei capacităţi de transport gaze naturale între punctele existente de interconectare cu sistemele de transport gaze naturale din Bulgaria (la Giurgiu) şi Ungaria (Csanadpalota), prin construirea unei noi conducte.

Valoarea estimată a proiectului se ridică la 560 milioane de euro, iar jumătate din cele 680 de locuri de muncă generate ar putea fi ocupate de forţa de muncă din România.

Comisia Europeană a validat, pe 19 ianurie 2016, finanţarea cu suma de 179 milioane de euro a lucrărilor ce urmează să fie efectuate de Transgaz la sistemul naţional de transport a gazelor naturale românesc pentru dezvoltarea conductei BRUA, faza 1.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: