vineri

19 iulie, 2024

19 ianuarie, 2022

Microsoft achiziționează cu 68,7 miliarde de dolari Activision Blizzard, compania care a  dezvoltat jocurile Call of Duty, World of Warcraft și Candy Crush, scrie Hotnews.

Achiziția va crește cu 50% veniturile Microsoft din gaming și arată cât de puternică este compania condusă de Satya Nadella. Microsoft și-a crescut de peste șapte ori valoarea de piață sub managementul lui Satya Nadella, de la 302 miliarde dolari, la 2.290 miliarde dolari..

Dell Technologies anunța în octombrie 2015 cea mai mare achiziție din tehnologie: prelua cu 67 miliarde dolari compania EMC, care furniza servicii de stocare a datelor, virtualizare, analiză și alte produse de cloud-computing .


Acest record a fost depășit marți, când Microsoft anunța că va prelua cu 68,7 miliarde dolari dezvoltatorul american Activision Blizzard. Microsoft arată că este o forță și că poate plăti oricât dacă i se pare că merită achiziția pe termen lung.

Sub conducerea lui Nadella, Microsoft a arătat un apetit uriaș pentru achiziții, două fiind cele mai mari din istoria sa: 26 de miliarde dolari pentru Linkedin, în 2016 și 16 miliarde dolari pentru Nuance Communications Inc, anul trecut. Achiziția de acum este mult mai mare.

Microsoft a încercat să cumpere Pinterest, Discord și operațiunile americane ale TikTok, dar nu a reușit. A izbutit însă mult pe partea de jocuri video.

Strategia Microsoft pe gaming este să crească numărul de oameni care plătesc abonament lunar la serviciul Game Pass comparat cu oficialii Microsoft cu un “Netflix for games” (Netflix pentru jocuri). Serviciul are în prezent aproximativ 25 de milioane de useri.

Dacă achiziția Activision va obține toate aprobările de la autorități și deci dacă se va parafa totul la mijloc de 2023, numărul de useri pe Game Pass va crește cu câteva milioane, mai ales că estimările sunt că 400 milioane de gameri joacă titluri dezvoltate de Activision.

Microsoft a cumpărat Activision și în ideea de a deveni în câțiva ani o forță a metaversului, iar în declarația oficială din anunțul de achiziție, Satya Nadella este citat explicând că jocurile video vor avea un rol cheie în dezvoltarea platformelor din viitorul metavers.

Microsoft a făcut din jocuri video 15,4 miliarde de dolari anul trecut (9% din veniturile sale totale), iar Activision a avut afaceri de 8,7 miliarde dolari în 2021, astfel că un calcul arată că veniturile Microsoft din gaming pot crește cu peste 50% prin adăugarea companiei la portofoliul său.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: