Cum ar fi putut să fie altfel? Niciodată ecuația politică a Parlamentului European n-a fost mai complicată ca acum, situație care se suprapune peste o alta:
niciodată marile Puteri ale UE nu au fost mai slabe, mai instabile și mai lipsite de sprijin la ele acasă: Franța – cu vestele galbene și cu o Le Pen suflând în ceafa lui Macron, Germania pregătindu-se pentru epoca post-Merkel, UK cu un picior afară, Italia strivită de dezechilibrele financiare.
Marii jucători se află în situația ”mexican standoff”: dacă apasă unul pe trăgaci, impulsul produs de zgomot îi va determina pe toți să facă la fel din cauză că nimeni nu are de fapt o strategie de ieșire din impas și numai o intervenție exterioară poate evita măcelul.
***
În așteptarea debutului reuniunii Consiliul European, care se întrunește cu misiunea principală de a încerca să selecteze noua arhitectură de putere în instituțiile UE, un singur lucru este clar: nimeni nu are la această oră cărțile câștigătoare ale funcției de președinte al Comisiei Europene.
Dacă în anii trecuți familia politică europeană de centru-dreapta ieșea după alegeri suficient de puternică să își impună punctul de vedere, de data asta taberele se îndreaptă spre ”linia de sosire” în pluton relativ compact.
Și ceea ce transformă aritmetica politică în ecuație cu multe necunoscute este următoarea realitate: nicio mare familie politică europeană nu-și poate impune viziunea la negocieri, dar fiecare poate bloca planurile celuilalt.
Peste complicațiile ridicate de rezultatul alegerilor europene se suprapune o circumstanță agravantă: niciodată în istoria modernă a Europei interesele celor două mari puteri continentale – Franța și Germania- nu au mai fost reprezentate de personaje atât de erodate de problemele politice interne.
Balanța de putere
Teoretic, în Consiliul European (instituția care nominalizează propunerea de președinte al Comisiei), chiar și statele care au conducători care nu aparțin vreunei familii politice importante, sau care au relații tnsionate cu acestea – Marea Britanie, Grecia, Italia, Ungaria, Polonia – pot bloca prin veto orice nominalizare, în situația puțin probabilă că ar fi dispuse să colaboreze.
Pentru a trimite Parlamentului European, pentru aprobare, o candidatură pentru președinția Comisiei Europene, în Consiliul European este nevoie de ceea ce se cheamă ”majoritate calificată consolidată”, adică nominalizarea să fie susținută în Consiliu de 21 dintre cele 28 de state membre, care împreună să reprezinte cel puțin 65% din populația UE.
În Parlamentul European, instituția care aprobă nominalizarea, lucrurile nu sunt cu nimic mai simple: dintre cei 751 de europarlamentari, PPE are 179, S&D are 152, Renew Europe are 108 și Verzii au 75. Deci o majoritate se formează cu minim 3 participanți.
În plus, majoritatea liderilor de grup politic insistă să se repete procedura care a dus la alegerea lui Jean Claude Juncker în fruntea actualei Comisii Europene- sistemul ”Spitzenkandidat”, în baza căruia primul pe lista familiei politice care a câștigat alegerile să devină automat președinte al Comisiei. Numai că cel care a câștigat alegerile, în speță PPE, nu are suficiente voturi nici în Parlament, nici în Consiliu, să își impună alesul: Martin Weber. Iar potențialii parteneri de coaliție ai PPE, acceptă formarea unei alianțe doar cu condiția ca cel ales președinte al Comisiei să fie propriul ”cap de listă”, adică Frans Timmermans (S&D) sau Margrethe Vestager/Guy Verhofstadt (RE).
Situație care, scrie joi Politico, pune Consiliul European în fața alternativei de a-i elimina joi pe toți trei de pe lista de propuneri, aducând negocierile politice înapoi în ”punctul 0”.
Blocajul din relația franco-germană a gripat întreg mecanismul european de decizie
Așa numitul ”plan B” la care lucrează Donald Tusk – formarea unei alte liste scurte de candidați dintre care să fie ales viitorul președinte al Comisiei- se dovedește foarte complicat. Germania și Franța sunt puternicii UE care întotdeauna au ghidonat cu fermitate procesul decizional european în condițiile în care forțele din spatele cancelarului german și a președintelui francez au fost mereu considerabile. De data asta, lucrurile stau altfel…
Angela Merkel se îndreaptă cu greutate spre finalul ultimului său mandat de cancelar, iar lui Emmanuel Macron nu-i este foarte simplu să dirijeze politica europeană când are suficient de lucru în plan intern și nu prea are mână bună la colaboratori.
În definitiv, chiar dacă în final lucrurile s-au aranjat cât se poate de bine pentru români, poate fi considerat un eșec faptul că Nathalie Loiseau, cea pe care președintele francez o vedea conducând Renew Europe, noul grup politic din PE, a fost nevoită să se retragă din competiție ca urmare a unor declarații care i-au înfuriat pe membrii grupului.
Aflându-se pe baze relativ instabile, Angela Merkel și Emmanuel Macron par să vrea să se stabilizeze încerând să profite, fiecare, de problemele celuilalt, dar această abordare, dacă va continua, nu va face altceva decât să accentueze blocajul.
Sub presiunea timpului
Consiliul European se află sub presiune să ajungă la un acord privind repartizarea funcțiilor de top în instituțiile UE înainte de debutul primei sesiuni a noului Parlament (2 iulie, Strasbourg), realitate pe care mulți lideri europeni abia au conțtientizat-o.
Parlamentul este obligat în primul rând să își aleagă noul președinte, iar dacă Consiliul nu a convenit întreg ”algoritmul” politic de repartizare a funcțiilor (președinte Parlament, președinte Comisie, președinte Consiliu, ”ministru de Externe al UE” și președinte BCE), decizia legislativului va fi îngusta major libertatea de decizie în Consiliu.
Tratatele UE obligă Consiliul să respecte rezultatul alegerilor europene, dar în același timp obligă la găsirea unui echilibru în ceea ce privește diversitățile politice, geografice și demografice. Să nu mai amintim de promisiunea parității de gen, niciodată respectate, în baza căreia ar trebui ca cel puțin 2 femei să fie alese în funcții de conducere ale instituțiilor europene.
La nivelul decizional al UE, puțină lume speră că joi se va ajunge la un compromis, opinia generală fiind aceea că negocierile vor continua inclusiv la Summit-ul G20 de la Osaka, unde săptămâna viitoare vor participa Donald Tusk, Jean Claude Juncker, Angela Merkel, Emmanuel Macron, Theresa May, Giuseppe Conte, Mark Rutte și Pedro Sánchez.
”Barometrul” Donald Tusk
Cert este că reuniunea de joi începe fără prea mari speranțe- chiar în invitația oficială la summit trimisă de Donald Tusk este indicat rezultatul propriilor ”negocieri” lansate de președintele Consiliului, care a discutat marți la telefon cu 14 dintre cei 28 de lideri ai UE constatând existența ”a diferite puncte de vedere și a diferite interese”, dar și dorința ”de a finaliza cât mai rapid negocierile”.
Președintele Consiliului a încercat chiar înainte de începutul reuniunii să mijlocească o înțelegere franco-germană. Rezultatul, comunicat pe Twitter: ”Ieri manifestam un optimism prudent, astăzi sunt mai mult prident decât optimist”.
Administrația Prezidențială comunică agenda președintelui Iohannis
Preşedintele Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European care are pe agendă discuţii privind numirile pentru posturile de conducere în instituţiile europene, Agenda Strategică a Uniunii Europene pentru perioada 2019-2024, bugetul multianual al Uniunii, combaterea schimbărilor climatice, relaţiile externe şi Brexit-ul.
Potrivit informării transmise de către Administrația Prezidențială, Klaus Iohannis va face o prezentare a rezultatelor obţinute în implementarea obiectivelor stabilite de către Consiliul European în timpul preşedinţiei române.
Preşedintele Iohannis, anunță Administrația Prezidențială, va sublinia că statele membre trebuie să rămână unite în eforturile de adoptare şi implementare a Agendei Strategice, aşa cum este reflectat în cele 10 angajamente din Declaraţia de la Sibiu.
Cu privire la relaţiile externe, Klaus Iohannis va arăta că ţara noastră sprijină ferm continuarea şi consolidarea angajamentului Uniunii în cadrul Parteneriatului Estic, un parteneriat de importanţă strategică pentru Uniunea Europeană.
Preşedintele Iohannis va participa şi la summitul Partidului Popular European (PPE), reuniune la care vor fi prezenţi şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, precum şi alţi şefi de state şi de guvern din UE, printre care Angela Merkel.
Vineri, preşedintele va participa şi la Summitul EURO+, în format extins.
