23 octombrie, 2020

CEZ Group a aprobat vânzarea activelor sale din România către fondurile administrate de Macquarie Infrastructure and Real Assets („MIRA”), a anunțat CEZ vineri dimineața.

Încheierea tranzacţiei va fi supusă aprobării Autorităţii Europene Antitrust şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din România.

MIRA, cel mai mare administrator de infrastructură din lume, este parte a Macquarie Group, o companie australiană de top 10 din punct de vedere al capitalizării de piaţă. În prezent, portofoliul său de investiţii cuprinde 12,4 GW de capacităţi de energie regenerabilă şi reţele de distribuţie a energiei electrice în Australia, Austria, Finlanda, Spania şi Statele Unite ale Americii.


Potrivit CEZ,  activele achiziționte de MIRA constau în şapte companii, inclusiv reţeaua de distribuţie a energiei electrice, furnizarea de electricitate şi cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa de la Fântânele – Cogealac.

Vânzarea activelor CEZ din România către fondurile administrate de MIRA are loc la 13 luni de la demararea procesului de vânzare.

CEZ Group şi MIRA au ajuns la un acord de vânzare care priveşte toate cele 3 segmente de afaceri incluse în tranzacţie: distribuţia de energie electrică, furnizarea de energie şi portofoliul operaţional de energie regenerabilă.

Cele 7 companii vizate de tranzacţie sunt: Distribuţie Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power şi CEZ România.


CEZ Group rămâne activ în România, concentrându-se pe activitatea de trading de energie (CEZ Trade) şi servicii energetice (High-Tech Clima), a mai comunicat CEZ.

MIRA: Infrastructura energetică a României este critică pentru susținerea creșterii pe termen lung a țării

„România este una dintre cele mai dinamice economii ale Europei şi infrastructura sa energetică este critică pentru susţinerea creşterii pe termen lung a ţării şi tranziţia la un nivel scăzut de carbon. Suntem încântaţi să anunţăm această investiţie şi ne dorim să susţinem această activitate în domeniul infrastructurii critice, prin investiţii în electricitate mai constantă, eficientă, sigură şi sustenabilă pentru comunităţile pe care le deserveşte”,  a spus Leigh Harrison, şeful Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) pentru EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), potrivit Agerpres.

La rândul său, Ondrej Safar, CEO şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al CEZ România, a declarat că, în urma achiziţiei a activelor de către MIRA, business-ul companiei va fi susţinut pe termen lung.

„Odată cu achiziţia de către MIRA, suntem încrezători că vom continua să construim în baza acestor rezultate împreună cu un investitor pe termen lung experimentat care va susţine business-ul nostru pe calea progresului’, a spus Safar.

Potrivit investitorului, portofoliul integrat de infrastructură în domeniul energiei constă în 86.665 de km de reţea de distribuţie a energiei electrice la nivel naţional şi operaţiuni de distribuţie de electricitate şi gaz cu 1,4 milioane de conexiuni rezidenţiale şi industriale în sud-vestul României.

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: