Modificările aduse Declarației 394 privind achizițiile și livrările pe teritoriul României de persoanele înregistrate în scopuri de TVA sunt binevenite, însă este încă necesară simplificarea acesteia, apreciază Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR)
”Progresele realizate ca urmare a discuțiilor cu reprezentanții ANAF s-au materializat în amânarea modificării formularului până la data de 1 iulie 2016, ceea ce oferă contribuabililor timp suplimentar pentru adaptarea sistemelor informatice, precum și eliminarea prevederilor legate de aplicarea sa pentru informații retroactive. Noul model de formular limitează de asemenea și situațiile în care este solicitată declararea CNP-ului cumpărătorilor, toate aceste aspecte fiind probleme pe care comunitatea de afaceri le-a identificat în privința acestui formular”, transmit reprezentanții CDR.
Organizația susține că mai sunt necesare o serie de modificări ale unor aspecte ce țin de declararea plajelor multiple de facturi, a facturilor de stornare sau a celor anulate sau obligativitatea declarării tuturor încasărilor efectuate pe baza bonurilor fiscale. Actuala formă a acestor prevederi se traduce prin costuri foarte mari pentru contribuabili care vor trebui să își actualizeze sistemele IT și să suplimenteze departamentele financiar-contabile.
”Pentru aceste aspecte semnalate de asemenea de membrii CDR, considerăm necesare noi discuții cu reprezentanții ANAF și ai Ministerului Finanțelor Publice deoarece, din punctul nostru de vedere, mai există spațiu semnificativ de îmbunătățire, flexibilizare și simplificare a formularului D394”, transmite CDR.
Joi, ANAF a informat că ”declarația 394 are o forma generală mult mai scurtă”, dar și că modificările aduse au ca scop combaterea evaziunii fiscale, reducerea termenelor de soluţionare a deconturilor de TVA cu opţiune de rambursare și reducerea numărului de controale directe ale Agenției.
ANAF transmite că principalele simplificări aduse Declarației 394 se referă la:
- este opțională furnizarea Codului Numeric Personal. Acesta se introduce doar dacă este colectat de către operatorul economic;
- pentru livrări de bunuri/prestări servicii efectuate către persoane fizice, până la 31 decembrie, se declară facturile cu o valoare individuală mai mare de 10.000 lei;
- eliminarea obligației furnizării informațiilor referitoare la livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul naţional, care au fost declarate și prin D390;
- amânarea termenului de intrare în vigoare a Declarației 394 până la 1 iulie 2016, pentru facilitarea adaptării sistemelor informatice și contabile la noile cerințe;
- eliminarea obligației depunerii retroactive a Declarației 394.
”De la începutul anului, ANAF a inițiat un dialog permanent cu reprezentanții mediului de afaceri și consultanță (Telekom, Petrom, PWC, E&Y, KPMG, Tax House ș.a.) și ai asociațiilor patronale (Patronatul Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România, Consiliul Investitorilor Străini ș.a.) privind modificarea Declarației 394. Urmare acestui proces intens de consultare publică au fost preluate sau adaptate cele mai multe dintre propunerilor formulate de către contribuabili atât direct, cât și prin intermediul Cancelariei Primului-Ministru, care a transmis solicitări de pe platforma maisimplu.gov.ro”, se mai arată în comunicatul tranmis de Fisc.