duminică

5 februarie, 2023

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

1 martie, 2016

doctoratUn grup de profesori universitari şi intelectuali din ţară şi din străinătate îl somează pe ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, să nu mai tergiverseze tranşarea chestiunii plagiatelor şi îi cer acestuia să rezolve urgent situaţia demnitarilor şi persoanelor publice acuzate de fraudă intelectuală la doctorat.

Printre solicitările formulate de grupul de inițiativă se numără demiterea urgentă a actualului Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), despre care se afirmă că este ”o instituţie profund politizată”, refacerea acesteia, precum și a comisiilor de specialitate cu persoane cu performanțe dovedite, care nu sunt demnitari și/sau rectori. O altă cerinţă importantă este aplicarea legislaţiei actuale, care permite retragerea titlurilor de doctor, şi evaluarea şcolilor doctorale.

Scrisoarea este semnată, printre alții, de Mircea Flonta, Gabriel Liiceanu, Mircea Dumitru, Mihaela Miroiu, Adrian Miroiu, Teodor Baconschi, Lazar Vlăsceanu.


În continuare, scrisoarea adresată ministrului Educației:

Stimate domnule ministru,

În data de 3 februarie 2016, la Grupul pentru Dialog Social, v-ați angajat public că veți soluționa rapid situația plagiatelor din tezele de doctorat susținute până la acest moment în România. La fel ca guvernul precedent, ați pus inacțiunea pe seama „legislației inadecvate”. Constatăm că, la o lună de la acea promisiune, nu s-a întâmplat nimic concret. Fiindu-ne imposibil să credem că un membru al actualului guvern al României ar minți cu nonșalanță sau că ar dori să mușamalizeze anumite cazuri de plagiat, nu ne rămâne decât varianta că ați fost indus în eroare de către consilierii dumneavoastră. Contrar celor afirmate la acea întâlnire, astăzi sunt indubitabile și confirmate inclusiv de ministrul justiției în funcţie, următoarele fapte:

1) Legislația actuală prevede mecanisme eficiente de sesizare, analiză și sancționare a plagiatului din cadrul tezelor de doctorat, indiferent de data la care au fost susţinute. Acest lucru, evident la o analiză  juridică serioasă, a fost recunoscut public de chiar ministrul justiției în exerciţiu. Legea 1/2011, urmată de HG 681/2011 (Art. 50) prevăd, limpede, modalitatea de soluționare a acuzaţiilor de plagiat, finalizată prin emiterea unui ordin al ministrului educației de retragere a titlului de doctor.


2) Numărul plagiatelor descoperite în tezele de doctorat ale unor persoane cu funcții importante în cadrul statului Român creşte în mod continuu, fapt care vă obligă aveţi o măsură fermă şi neechivocă în acesată chestiune.

Având în vedere aceste elemente, vă solicităm următoarele:

1) Emiterea, în termen de 5 zile, a unui ordin al ministrului educației care să reglementeze procedura de analiză a plagiatelor de către CNATDCU, astfel încât această procedură să nu dureze mai mult de 30 de zile și să se finalizeze, așa cum prevede legea actuală, printr-o propunere a CNATDCU adresată ministrului educației, fie de nevinovăție, fie de retragere a titlului de doctor. Vă reamintim că un astfel de ordin a existat (OM 3504/2012), însă a fost abuziv abrogat exact în momentul în care comisia CNATDCU emitea, în mod perfect legal și justificat, verdictul de plagiat referitor în cazul tezei de doctorat a fostului premier Victor Ponta.

2) Concomitent, emiterea, în termen de 5 zile, a unui ordin al ministrului educației prin care să fie numit un nou Consiliu General al CNATDCU. Actualul Consiliu General al CNATDCU conține un număr semnificativ de persoane fără operă științifică și/sau acuzate de plagiat, fiind  profund subordonat politic (numără nu mai puțin de opt actuali sau foști demnitari). CNATDCU, în componența sa actuală, nu mai are nicio credibilitate, având un număr restrâns de membri cu o operă științifică solidă și recunoscuţi pentru standardele de moralitate. Solicitam ca membrii CNATDCU să nu fie membri de partid cu funcţii de conducere, demnitari sau rectori de universităţi. Solicităm, de asemenea, numirea în Consiliul General al CNATDCU a unui procent de cel puțin 25% personalități din dispora științifică.

3) Sesizarea, în termen de două zile de la numirea noului CNATDCU, cu privire la toate plagiatele discutate deja în spațiul public.

4) Neîndoindu-ne de buna dumneavoastră credință, vă solicităm concedierea imediată a consilierilor responsabili de informarea dumneavoastră defectuoasă. Considerăm că este inadmisibil să determini un ministru al Guvernului României să dezinformeze public, la dezbaterea Grupului pentru Dialog Social, spunându-ne că nu există legislație funcțională. Alminteri, vă asumați implicit înșelarea deliberată a publicului. Solicităm o poziție clar asumată a președintele României în această chestiune.

5) Demararea procedurilor pentru o clasificare a universităților și ierarhizare a programelor de studii, după modelul exercițiului similar din 2011.

6) Evaluarea internațională a școlilor doctorale înainte de începerea anului universitar 2016/2017, conform prevederilor Legii educației 1/2011, în varianta sa originară.

Stimate domnule ministru,

până acum mandatul dumneavoastră stă sub semnul tergiversărilor, voluntare sau nu, cu pretextul „consultărilor”. În cazul plagiatelor acest lucru este inadmisibil: tergiversarea, de exemplu, numirii unui nou CNATDCU sub pretextul „consultărilor” reprezintă o fractură logică: CNATDCU, gardianul templului integrității academice, trebuie să cuprindă vârfuri ale vieții univesitare, așa cum ele sunt definite prin standardele acceptate la nivel internațional. Tot așa, cum numirea procurorilor nu se face după o generoasă consultare a suspecților sau inculpaților, membrii CNATDCU nu pot fi numiți în urma „consultărilor” acelor structuri și oameni care au produs doctorate plagiate. CNATDCU nu are vocația de a fi o șezătoare a reprezentanților unor interese ilegitime partinice sau transpartinice, ci un forum restrâns și exigent care să indice ora exactă a luptei împotriva fraudelor intelectuale. Calitatea membrilor noului CNATDCU este directa dumneavoastră răspundere, de la care nu vă puteți eschiva sub pretextul consultărilor.

Încă mai credem că sunteți animat de bune intenții, dar tot de bune intenții este pavat și drumul înspre iad. Într-o Românie în care dimensiunea apocaliptică a fenomenului plagiatului devine, pe zi ce trece, evidentă, consecințele sunt tragice: rasturnarea valorilor în paralel cu distrugerea, în conștiința colectivă, a ceea ce reprezintă cea mai înaltă forme de studiu: doctoratul. Începând de astăzi, stimate domnule ministru, vă considerăm direct responsabil, împreună cu Guvernul României și președintele României, de perpetuarea acestei stări de fapt, cu atât mai mult cu cât soluțiile prevăzute de legea în vigoare sunt clare, eficiente și funcționale, atâta timp cât ele sunt corect operaționalizate de oameni de bună-credință, pe care aveți puterea să îi învestiți de îndată cu această misiune, conform solicitărilor de mai sus.

Recunoaștem dificultatea demersului, dar precedente ale unor acțiuni curajoase în educație există. Chiar dacă inițial au fost respinse de clasa politică, au fost adoptate de populația Romaniei, cea în fața căreiea sunteți responsabil. De aceea suntem primii care vă vom sprijini public și cu expertiză, în momentul în care veți aplica legea. Nu sunteți singur în demersul corect de reinstaurare a onestității intelectuale, dar veți purta singur povara unui eventual pact cu furtul intelectual.

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

România a reușit să facă progrese semnificative în ceea ce privește recuperarea decalajului față de media în privind PIB-ului pe cap de locuitor. Odată cu aderarea la NATO

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: