joi

1 august, 2024

5 martie, 2019

Medicul Radu Zamfir (foto), supraviețuitorul accidentului aviatic din Munții Apuseni, a fost numit marți director al Agenției Naționale de Transplant. El o înlocuiește în funcție pe Anca Mureșan, numită tot fără concurs, de ministrul Sorina Pintea, în vara anului trecut.

Este absolvent al Universității de Medicină si Farmacie Carol Davila, din Bucuresti, și lucrează din 2000 la Centrul de Chirurgie și Transplant „Dan Setlacec”  Institutul Clinic Fundeni, unde activează încă din anul 2000.

Coordonează echipa de prelevare hepatică și a efectuat peste 500 de prelevări și alte intervenții din domeniul chirurgiei digestive.

De asemenea, a publicat peste 30 de lucrări științifice și deține un atestat european de chirurgie de transplant.


Radu Zamfir a supraviețuit accidentului aviatic din Munții Apuseni, din 2014, în care și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion.

Anca Mureșan, predecesoarea sa, a fost numită în vara anului trecut, fără concurs, în pofida Memorandumului care stabilea că postul de director executiv al ANT va fi ocupat în urma unei competiții. Ea este medic primar chirurg la Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Octavian Fodor” din Cluj. A absolvit în anul 2000 Facultatea de Medicină, UMF Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca, și s-a specializat în chirurgia laparoscopică.

Ultimul audit intern comandat de Ministerul Sănătății la ANT a scos la iveală probleme juridice majore și pentru perioada în care aceasta a condus instituția.

Anca Mureșan l-a înlocuit la rândul său pe Radu Deac, pensionat în 2010, însă reactivat de fostul ministru al Sănătății Eugen Nicolăescu (în Cabinetul Victor Ponta). Acesta l-a numit la conducerea ANT în 2013, imediat după scandalul în centrul căruia s-a aflat Alexandru Arșinel, actorul care a primit un rinichi la numai trei zile după ce a intrat pe lista de așteptare.


Radu Deac, care activase anterior pensionării la Institutul de Boli Cardiovasculare din Târgu Mureş, nu a făcut nimic pentru a lămuri situația Institutului de Transplant Renal din Cluj, unde fusese operat Alexandru Arșinel.

Anul trecut, Mihai Lucan, fostul manager al Institutului de Transplant Renal Cluj, este acuzat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de cinic milioane lei, el fiind suspectat că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: