vineri

29 martie, 2024

31 martie, 2021

Medicul Gheorghe Burnei (foto), de la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, a fost condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru primire de foloase necuvenite. El va efectua doar 60 de zile de muncă în folosul comunității, pedeapsă redusă de la 120 de zile, cât primise în prima instanță.

De asemenea, interdicția de a profesa în sistemul public de sănătate i-a fost redusă perioada de la 5 ani, la 2 ani.

Procurorii îl acuză pe Gheorghe Burnei că, în perioada mai- decembrie 2016, a luat mită 3.250 de euro și aproape 40.000 de lei, de la 22 de părinți. Mita ar fi fost primită de Burnei fie direct, dacă sumele erau mai mici, fie sub formă de donații sau sponsorizări, dacă cererile acestuia se ridicau la sume mari în euro. Cea mai mare sumă cerută de Burnei a fost de 18.000 de lei, bani pe care i-ar fi primit sub formă de donație pentru tipărirea unei cărți.

(Citiți și: „Chirurgul Gheorghe Burnei, condamnat cu suspendare, în prima instanță; interdicție de a profesa 5 ani”)


Într-o singură lună, chirurgul a fost filmat de anchetatori în timp ce a luat de 15 ori mit[ iar în cabinetul său de la Spitalul Marie Curie și la locuințele sale au fost descoperiți 13.000 de lei, 5.000 de euro şi 750 de dolari, aflați în plicuri ce se bănuiește că au fost primite de la părinții pacienților.

Confruntat cu filmările, ]n 2016, Burnei a recunoscut toate cele 15 luări de mită, motiv pentru care instanța a și decis ca el să fie arestat la domiciliu, nu preventiv.

Strategia lui Gheorghe Burnei de a cere bani, așa cum a fost descrisă de procurori

“Pentru a-i determina pe părinţii pacienţilor să-i să dea sume de bani sau alte foloase pentru efectuarea intervenţiilor chirurgicale Burnei Gheorghe îi internează pe copii pentru perioade îndelungate de timp, nejustificate medical, sau îi internează în mod repetat, fără a le efectua nici o intervenţie chirurgicală. Se prezintă părinţilor, direct sau prin alte cadre medicale, ca fiind o persoană foarte ocupată, creând astfel impresia unui privilegiu pentru pacienţi că beneficiază de serviciile sale medicale. Alte justificări pentru amânarea intervenţiilor chirurgicale sunt legate de dificultatea obţinerii protezelor medicale. Tot acest comportament este apt să inducă părinţilor ideea că pentru aceste ”beneficii” trebuie îi ofere inculpatului sume de bani. Pentru a-i convinge să urmeze calea aleasă de el, inculpatul le prezintă părinţilor o altă situaţie decât cea reală cu privire la sănătatea copiilor lor, situaţie care impune folosirea unor proteze sau dispozitive medicale”, precizau procurorii în referatul prin care au cerut arestarea chirurghului Gheorghe Burnei.

Procurorii susţin că medicul Gheorghe Burnei îi convingea pe părinţi de dificultatea obţinerii protezelor şi le impunea să le cumpere, pe cheltuiala lor, de la o firmă apropiată lui, “amenintându-i că nu le va opera copilul dacă nu se conformează”. Asta în condiţiile în care acele dispozitive ar fi putut fi obţinute gratuit de spital. Astfel, susţine Parchetul, Gheorghe Burnei ar fi obţinut beneficii de la patronul respectivei firme.


“Din înscrisurile descoperite la sediul SC A SRL (facturi etc.) coroborate cu aspecte din declaraţia lui G.M rezultă că acesta din urmă i-a plătit inculpatului şi membrilor familiei sale mai multe deplasări în străinătate în vacanţă sau pentru participarea la congrese”, se notează la dosar.

Afecțiuni inventate pentru a opera și a lua mită

“Numeroase operaţii nu sunt adecvate problemelor medicale pe care le au copiii. Mai mult, pentru unii copii inculpatul inventează probleme de sănătate inexistente. Inculpatul efectuează de multe ori intervenţii chirurgicale cu mult disproporţionate în raport cu problema reală. Efectuează intervenţii chirurgicale şi acolo unde acestea nu se impun în raport cu situaţia sau cu vârsta copilului, implantează sisteme şi proteze care nu sunt necesare sau le implantează greşit. În cazul altor copii ai căror părinţi nu realizează că, de fapt, copilul a fost supus unui experiment eşuat, inculpatul continuă să îi opereze sub pretextul că le remediază operaţiile, dar în realitate continuă experimentele. Cu toate că procedează în această manieră, inculpatul nu are scrupule să primească sume de bani cu titlu de mită de la părinţii copiilor operaţi”, sus’ineau procurorii.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: