vineri

19 aprilie, 2024

28 noiembrie, 2014

Mediafax Group, grupul de presă deţinut de Adrian Sârbu, a depus joi la Tribunalul Bucureşti o cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă. Din grup fac parte, printre altele, titlurile : Mediafax, Ziarul Financiar, Gândul, Business Magazin.

Potrivit portalului instanţelor, Tribunalul Bucureşti nu a stabilit un termen de judecată în acest dosar.

Datoriile Mediafax Group

Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, Mediafax Group a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri netă de 17,5 milioane de euro, pierderi de 2,6 milioane de euro, datorii de 15,4 milioane euro şi un număr mediu de 263 de angajaţi.

În luna septembrie, Agenția Națională de Administrare Fiscală a instituit sechestru asiguratoriu pe sumele datorate de către clienți Mediafax, din cauza datoriilor companiei deținute de Adrian Sârbu. Aceste datorii au fost communicate de ANAF: 21 milioane de lei. Mediafax Group a contestat în instanţă acţiunea ANAF, având câştig de cauză.

În paralel, fostul şef al Trustului PRO este anchetat pentru evaziune fiscală.

Potrivit prevederilor legale, după deschiderea procedurii de insolvenţă este ales un administrator judiciar care urmăreşte şi aprobă activităţile economice ale companiei. Un nou administrator lucrează şi prezintă creditorilor spre aprobare un plan de reorganizare.

Potrivit noilor prevederi, planul de reorganizare nu mai este supus aprobării instanţei, ci creditorilor, care au astfel puterea să decidă dacă este mai important să îşi recupereze datoriile sau este mai important să dispară de pe piaţă cel care le este dator.

De menţionat: în acest moment nu mai pot fi deschise noi proceduri de executare împotriva Mediafax Group, însă cele deja demarate pot continua.

Click pentru mărire

Mediafax Group reuneşte operaţiunile de presă ale lui Adrian Sârbu: Agenţia de presă Mediafax, Ziarul Financiar, gandul.info, Business Magazin, Pro Sport, revistele Autopro, Promotor, One, Descopera, Playboy, Apropo TV, Grădina Mea.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Asteptam cu interes aceleasi demersuri si pentru restul presei, inclusiv TV si/sau alte domenii infestate de evaziune (ex. energie, industria prelucratoare de materii prime, alimentara, etc.), care de fel sunt mari deontologi pe ecrane si ne dau lectii de democratie (a se citi manipulare, dezinformare, intoxicare), insa uita sa isi indeplineasca o obligatie elementara, aceea de a isi plati impozitele catre stat, care urmeaza sa fie redistribuite spre invatamant, sanatate, aparare, investitii, etc.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: