Proiectul bugetului multianual 2021-2027 al Uniunii Europene este acompaniat de o inițiativă radicală a Comisiei privind ”întărirea legăturilor dintre fondurile UE și domnia legii”.
Tradus în limbaj comun, Comisia a formulat miercuri principiile unui mecanism cu ajutorul căruia să poată fi tăiată finanțarea europeană acelor state membre care nu respectă principiul ”domniei legii”.
Noul cadru ar urma să fie, evident, aplicat începând cu următorul exercițiu financiar.
Foarte important: Așa numitul ”Mecanism de Supraveghere Financiară” constituie o propunere separată de proiectul bugetului multianual- care necesită aprobarea unanimă a statelor membre pentru adoptare, deci NU are nevoie de unanimitate pentru a fi pus în funcțiune.
Aflat în Parlamentul European, acolo unde proiectul de buget a fost discutat înainte de prezentarea publică, președintele Jean Claude Juncker a dat asigurări în fața europarlamentarilor că propunerea este ”despre respectarea principiului domniei legii, care este o condiție indispensabilă pentru buna gestiune financiară” și care nu vizează vreun stat anume, ci va fi aplicată în întreaga Uniune.
E limpede însă că, odată adoptat, mecanismul va pune presiune în primul rând pe Ungaria și pe Polonia, state aspru criticate în ultima perioadă pentru derapajele interne, dar și pe România, care deja a intrat în colimator din cauza modificărilor la legile justiției..
Detaliile mecanismului
Noul mecanism propus ar permite UE să suspende, să reducă sau să restricționeze accesul la finanțare europeană de o manieră ”proporțională cu natura, gravitatea sau domeniile afectate de deficiențe ale domniei legii”.
O eventuală decizie în acest sens îndreptată împotriva unui stat membru ar urma să fie propusă de către Comisie și adoptată de către Consiliu prin așa numitul vot invers al majorității calificate. Adică, propunerea este adoptată dacă nu există o majoritate calificată împotrivă.
În Consiliu, majoritatea calificată este dată de votul a minim 55% dintre statele membre (16 din 27 de state), reprezentând cel puțin 65% din populația UE.
Această decizie poate fi invocată atunci când, din perspectiva principiului statului de drept, o deficiența generalizată pune în pericol:
- buna funcționare a autorităților care implementează bugetul Uniunii
- funcționarea corectă a investigației și a urmăririi penale a fraudelor sau a actelor de corupție legate de buget
- controlul judiciar eficiente derulat de instanțe independente
- prevenirea și sancționarea fraudelor, a corupției sau a altor încălcări ale legislației UE referitoare la buget
- cooperarea eficientă și în timp util cu Oficiul European de Luptă Antifraudă și cu Biroul procurorului european
Noile reguli ar urma să fie aplicate în relație cu:
- toate fondurile europene în gestiune comună
- fonduri în administrare directă și indirectă, în cazul în care beneficiarul financiar este o entitate guvernamentală (națională, autoritate regională, locală, organism public sau organizație privată căreia i sa încredințat o misiune de serviciu public)
2 răspunsuri
Parol ! Numai de s-at tine de cuvant ! Nu spun asta din neincredere fata de bunele intentii ale Comisiei UE, ci relative la incetineala caracteristica a reactziei acesteia fata de derapajele evidente in domeniul respectarii „domniei legii” din tari europene precum Romania (exemplul cel mai cunoscut de noi). In plus, aplicarea concreta va fi amanita mult prea mult – incepand cu viitorul exercitiu financiar – pentru a mai fi eficienta in limitarea derapajelor in chestiune care tocmai se afla in derulare. Mi se par obligatorii sanctiuni de genul taierii immediate a fondurilor catre tarile in care se manifesta fenomene de derapaj grav in domeniul domniei legii, asa cum se intampla, azi, in Romania din cauza ca PSD este mai interest sa-si protejeze penalii, deja declaratzi sau in perspectiva de a devein astfel, decat de adevarata domnie a legii. Oricand un partid care actioneaza in parlament in acest mod, avand majoritatea la vot, trebuie sa poata fi oprit IMEDIAT.
E o initiativa a Uniunii care vireaza serios pe poteca batatorita a fostei Uniuni, cea sovietica.