Dacă este vreun concept care se asortează cu orice în ziua de astăzi, acesta este inovarea. Sună bine, parcă ar fi ceva ingineresc, genial, dar și normal, și obligatoriu ca să te creadă cineva că meriți un loc sub soare. Sub soarele fondurilor publice, cu atât mai mult.
Nu mă voi referi aici la inovarea tehnică, cea care pune în practică un concept tehnic superior, folosește o tehnologice superioară. Nu mă voi referi la transferul tehnologic (poate în urmatorul articol, De la idee la bani), în care partea inovatoare este să ajungi să vinzi o tehnologie nouă, fie că se referă la certificare, testări, acreditări, etalonări, spargeri de monopoluri, acceptanță, design, procese suport, mod de promovare. Nu mă voi referi la achiziții publice inovatoare, când cauți cea mai bună soluție existentă pentru proiectul tău, fie în faza de studiu de fezabilitate sau negocieri competitive, nu ne trebuie așa ceva. Nu mă refer nici la inovarea financiară, când ajungi să găsești o formă de finanțare pentru ceva care este complet atipic și nu se potrivește cu finanțatorii clasici și moderni.
Mă refer la un concept inovator de finanțare pentru investițiile cu bani publici, o adevărată zonă sălabatică a inovării, ceva nemaiauzit, nemaivăzut, nemaiîntâlnit. Vorbim aici despre modul în care poți concepe un ghid al solicitantului prin care să atingi impactul maxim al finanțării. Să îți definești corect obiectivele și criteriile astfel încât la final pentru un euro băgat (bani și munca de gestiune a programului) să obții beneficiul maxim: financiar, social sau de mediu.
Dacă nu vi se pare important, gândiți-va că pentru suta de miliarde din fonduri publice investite anii aștia 20 (scuzați aproximarea) beneficiile măsurate ca impact al proiectelor ar fi de 1 euro la 10 investiți sau 10 euro la unul investit. Este diferența de la dezvoltare la subdezvoltare, de la stăpân la sclav, de la sănătate la boală, de la populare la depopulare, de la viață la moarte pentru unii. Nu e glumă sau exagerare, e acea pierdere incrementală de eficiență în investițțile publice care se traduce astăzi în deficite care cresc ireversibil și în probleme economice și sociale fără răspuns,
Să pornim de la situația actuală cu privire la inovare: Fraților, pentru orice finanțator care are treabă să producă ghiduri și să facă absorbție, inovarea e o pacoste. E greu de înțeles, dar de implementat, e imposibil.
Pentru scriitorul de ghiduri, nu ce râmâne mai bun după ce se implementează proiectele este important, ci cum să scrie criteriile de eligibilitate și selecție fără să i se spargă în cap și să împace pe toți, de la marii strategi care locuiesc pe un norișor roz, până la potențialii beneficiari nervoși și ocupați, care tot timpul sunt nemulțumiți și vor ceva. Pentru noi, consultanții, inovarea înseamnă un mod creativ să luăm punctele pentru ca proiectul să fie selectat. . Pentru beneficiar înseamnă un mod inovator de a lua puncte fără să cheltuiască prea mulți bani cu prostia asta. Pentru evaluator înseamnă să își acopere spatele și să nu se poată lega nimeni de el pentru modul în care a dat punctele. În final, cu toții ne-am bifat punctele, impactul e slab, iar durabilitatea minimă, sau inexistentă.
Să pornim de la un exemplu și mai concret: Programul CASA VERDE: suplu, atractiv, modern. Prosumatorii, cei care își produc energie singuri sunt victimele. Pentru om, sună bine: autonom energetic, consumă cât se poate din ce produce, restul ia și dă în rețea.
Cu mirosul proaspăt de voturi, s-a lansat un program pentru toată lumea: 500 de milioane de euro, 100.000 de gospodării, 3 acte la dosar. Creditul cu buletinul este surclasat de simplitatea și pragmatismul vizionar al acestui program.
Mai mult decât atât, România, din a doua încercare, a propus pentru noul program REPOWER să fie transformat majoritar tot în Casa Verde, adica multe proiecte mici răspândite cât mai mult, o sumă chiar mai mare, poate spre 700 de milioane de euro.
Vorbim mai departe de DEZ-INOVARE (așa nu) și INOVARE (așa da) în modul cum gândești o finanțare publică
Programul CASA VERDE a ales DEZ-INOVAREA în ceea ce privește modul în care prioritizează proiectele, un criteriu care se răspândește astăzi ca o ciumă, criteriul unic de selecție: primul venit, primul servit. DEZ-INOVAREA înseamnă că te întorci în negura timpului, și că nu mai faci niciun minim efort de prioritizare și de selecție a proiectelor pe criterii strategice. Razi orice logică și spui că singurul lucru important este cine bate primul din taste.
Paranteză: CIUMA asta cu primul venit primul servit se întinde mai nou și în programul regional și se vrea a deveni o regulă în programul de tranziție justă, adică acele investiții care își propun să construiască o competitivitate regională. Vor să prioritizeze, la taste, proiectele care vor construi competitivitatea dintr-o regiune a țarii. Aici combinația e chiar mai toxică, cu o grilă de evaluare în care oricine poate respinge proiectul pe orice motiv, combinând absurditatea prioritizării pe primul venit-primul servit cu o loterie de evaluare.
Să ne întoercem la Primul venit primul servit. Acest criteriu nu e în sine rău, este potrivit pentru situațiile în care tu ca finanțator îți cunoști bine segmentul țintă și știi deja că ai deinit așa de bine criteriile de finanțare încât cei pe care îi țintești au finanțări asigurate, sunt bani destui, vezi finanțările bazate pe masterplanul de transporturi, de apă și canal, de transport și distribuție energie electrică, cele dedicate unor nișe, cele bazate pe liste predefinite sau preselectate de proiecte, etc.
Primul venit, primul servit este o abordare catastrofală în orice program în care există competiție pe bani, adică în orice program în care criteriile sunt relaxate, nu există o țintă clară, iar cererile sunt mai multe decât banii. În acest caz, finanțatorul ar trebui să decidă prin criteriile de selecție care sunt țintele de finanțare mai importante.
În cazul Casa Verde obiectivul finanțatorului este atingerea unui număr de persoane care beneficiază de program și atingerea unei capacități instalate, măsurată în KWp (numărul maxim de kilowați care poate fi vărsat în rețea la un moment dat de toate proiectele), ambele distribuite pe regiuni. Acest obiectiv nu are valoare singur, sunt alți factori importanți care pot schimba radical totul:
- poziționarea panourilor (orientarea acestora și zona de instalare) poate crește sau scădea energia produsă;
- calitatea rețelei poate genera probleme în preluarea energiei în vârfurile de producție, în prezența unei concentrări mari de consumatori pentru un anumit nod de rețea, ducând la pierderea tehnică a acelei energii;
- producția de energie în zone cu consum scăzut poate duce la creșterea tranzitului energiei prin rețeaua electrică și la pierderi efective, adică energia produsă nu are valoare economică decât pentru cel care o produce;
- nu sunt prioritizați consumatorii care sunt cu risc de sărăcie energetică, pe care statul îi subvenționează, ci probabil acei consumatori care au destulă putere să plătească pe cineva care să fie tare la tastatură și să bage repede proiectul;
- vor fi din nou un număr imens de dosare, turele trecute de casă verde au fost întârziei și de 3 ani în evaluare.
Ce înseamnă inovare în acest caz? În primul rând, nu e nevoie să inventăm noi un concept inovator de finanțare, acesta deja există.
La nivel european de câteva zeci de ani funcționează comunitățile energetice. Acestea au strâns în asociere zeci și sute de producători care sunt consumatori de energie și care au lucrat la un proiect comun să își producă energia într-un mod cât mai eficient:
- au conceput un proiect în care au pus la comun resurse solare, eoliene, baterii, hidro, chiar și hidrogen pentru a asigura o producție de energie echilibrată și a putea potrivi consumul cu producția;
- au gândit un mecanism care să favorizeze toți membrii comunității într-un mod echitabil, astfel încât toți să fie stimulați să rămână și să investească în comunitate;
- au educat consumtorii să își direcționeze vârfurile de consum în momentele de vârf de producție, asigurând un echilibru energetic;
- prin valoarea cofinanțării solicitate, poți ținti un segment expus la sărăcie (cofinanțare zero) sau să crești efectul de multiplicare al banului public investit (cofinanțare mare)
- au luat povara distribuției finanțărilor de pe umerii statului, fiind un număr mic de proiecte, deja structurat și optimizat, mult mai ușor de evaluat
- au studiat și integrat tehnologii eficiente și inovatoare, fiind propriul interes să obțină mai mult cu mai puțin.
Atunci când ai miliarde de dat, se justifică să investești 1% din bani în pregătirea unor condiții de finanțare și a unor proiecte care să te ajute să își înțelegi și să atingi niște obiective cât mai ambițioase, mai ales în penuria de fonduri de investiții în care se află țara noastră.
Dar mergem mai departe, ne depășim puțin atribuțiile și ieșim din paradigma Banii vin, banii pleacă.
- hai să ne producem singuri panourile, turbinele, electrolizoarele, automatizările, cablurile, elementele de rețea, panourile electrice
- hai să instruim oamenii noștri să își crească valoarea și să devina lucrător în energie, reconversie în masă
- hai să ne uităm pe la brevete să vedem cum producem energia mai ieftin și cu resurse care sunt gârlă
- hai să eliminăm risipa din consumul de energie
- hai să creăm soluții pentru gospodării eficiente energetic
***
Marian Dobrilă e CEO al TDP Partners – fondator și vicepreședinte al ACRAFE (Asociația Consultantilor din România pentru Accesarea Fondurilor Europene)
***
Urmărește-ne pe Google News
