Au apărut noi detalii despre două mari tranzacții din industria filmului și a TV. Pe de o parte, Amazon şi MGM negociază astfel încât gigantul comerţului electronic să deţină producătorul şi distribuitorul de filme şi seriale Metro Goldwyn Mayer, împreună cu un portofoliu de 4.000 de filme şi aproximativ 17.000 de ore de seriale, printre care se numără mari francize precum James Bond, Stargate, The Handmaid’s Tale, Rocky, Stargate, Robocop, Legally Blonde şi Vikings.
Pe de altă parte, fuziunea Warner Media cu Discovery va aduce sub aceeași administrare mari nume din televiziune, HBO, CNN,TNT, HGTV, Animal Planet, Cartoon Network și Food Network, precum și studiourile cinematrografice Warner Bros., potrivit presei de peste Ocean.
Dacă preluarea MGM de către Amazon este estimată între 7 şi 10 miliarde de dolari, fuziunea Warner Media (parte a grupului At&T) cu Discovery este evaluată la 43 de miliarde de dolari.
Pentru Amazon Prime Video, achiziţia MGM reprezintă o infuzie substanțială de conţinut. Serviciul de streaming al Amazon este unul dintre cele mai ieftin și, în toată lumea, are peste 200 de milioane de utilizatori. Amazon a avut și are mari litigii în Uniunea Europeană. Pe unele le-a rezolvat.
(Citiți și: „Amazon a câștigat la Curtea Europeană de Justiție procesul cu Comisia Europene privind taxele plătite în Luxembourg)
Pe de altă parte, activele Warner Media vor fi puse la lucru împreună cu canalele Dicovery, pentru a răspunde consucrenței Netflix, Disney+ și Hulu.
Compania rezultată va fi cotată la Bursă și 71% din acțiunile sale vor fi deținute de acționarii actuali ai AT&T, iar restul de acționarii Discovery.
Tranzacția ar urma să fie finalizată în 2022, va duce la economii de 3 miliarde de dolari anual, în condițiile în care compania rezultată va avea datorii de 55 de miliarde de dolari.