Marea Britanie va cere schimbări în distribuirea fondurilor regionale ale UE, în negocierile privind bugetul din această lună, inclusiv în ceea ce priveşte interzicerea ca banii destinaţi ţărilor cu probleme să ajungă la statele bogate, relatează Reuters.
Guvernul condus de premierul David Cameron a suferit o înfrângere stânjenitoare în Parlament, când membri anti-UE ai partidului său conservator au făcut o alianţă cu opoziţia pentru a cere reducerea bugetului UE.
Dar Cameron, conştient că o reducere în termeni reali va fi greu de negociat la Bruxelles, cere, în schimb îngheţarea cheltuielilor bugetare, în termeni reali, ceea ce ar permite creşterea lor doar cu procentul inflaţiei.
Coaliţia guvernamentală condusă de conservatori consideră, de asemennea, că se pot obţine modificări ale fondurile de dezvoltare regională, susţine publicaţia The Telegraph, citând surse politice anonime. Biroul prim-ministrului a refuzat să comenteze aceste declaraţii.
Cerând schimbări “în modalitatea de manageriere a fondurilor structurale şi de coeziune, al doilea punct major din bugetul UE”, euroscepticii din rândul conservatorilor ar putea fi mulţumiţi, chiar dacă ei doresc ca relaţiile cu Europa să se bazeze doar pe legături comerciale.
Comisia Europeană doreşte un buget de 376 de miliarde de euro din partea statelor membre în perioada 2014-2020, pentru fondurile de coeziune, care sunt destinate a ajuta ţările cu probleme dintre cele 27 de state membre.
Chiar şi în Marea Britanie există regiuni vulnerabile, precum Cornewall în sud-vest şi Ţara Galilor, care primesc fonduri de coeziune.
Marea Britanie a fost cel de-al patrulea contributor net la bugetul UE anul trecut, cu o donaţie totală de 5,5 miliarde de euro.
Liderii europeni se întâlnesc în 22-23 noiembrie pentru a ajunge la un acord pe tema bugetului UE. Cameron a spus că vrea să ajungă la un acord, dar este pregătit să se opună votului, dacă nu îi sunt îndeplinite cererile.
Parlamentarul britanic conservator Andrea Leadsom a spus că reforma fondurilor de coeziune a fost mult prea mult timp amânată. “Fiecare stat membru primeşte fonduri structurale”, a spus Leadsom. “Ar fi mai bine ca aceste resurse să se concentreze pe zonele care au cu adevărat nevoie de ele, şi să lase ţările bogate să îşi rezolve propriile scheme de dezvoltare, ceea ce ar face ca Marea Britanie să economisească circa 3,2 miliarde de dolari în fiecare an”, a spus el.