sâmbătă

20 iulie, 2024

7 decembrie, 2021

Toate persoanele, inclusiv cele vaccinate cu schemă completă, care intenţionează să călătorească în UK, trebuie să prezinte, de astăzi, la intrarea pe teritoriul britanic certificatul care atestă rezultatul negativ al unui test Covid-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de sosire, precizează MAE într-un comunicat transmis luni Agerpres.

Sunt exceptaţi de la obligativitatea prezentării certificatului care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 copiii cu vârsta egală sau mai mica de 11 ani.

Începând de marţi, intrarea în Regatul Unit va fi permisă cu respectarea următoarelor condiţii:

* completarea, în prealabil (cu maximum 48 de ore înainte de sosire), a Formularului de Localizare (Passenger Locator Form), disponibil la adresa https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk;

* prezentarea, la intrarea pe teritoriul britanic, a unui certificat care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de călătorie.

Suplimentar:

* pentru persoanele vaccinate: efectuarea unui test tip PCR în ziua a doua de la sosire şi autoizolarea la domiciliu până la primirea rezultatului testului. În cazul în care testul va fi pozitiv, persoana respectivă va trebui să continue autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile. În cazul unui rezultat negativ, se încheie perioada de izolare.

În categoria persoanelor vaccinate sunt incluse persoanele cărora le-a fost administrată schema completă de vaccinare (două doze – pentru vaccinurile care prevăd administrarea a două doze – sau o singură doză pentru cele care prevăd administrarea unei singure doze – de exemplu Johnson/Janssen) şi în cazul cărora au trecut cel puţin 14 zile de la administrarea ultimei doze.


Pentru persoanele cărora le-a fost administrată doza a treia (boosterul) nu sunt reglementări speciale.

Tipul de vaccin administrat trebuie să fie din lista celor recunoscute în Regatul Unit: Oxford/AstraZeneca, Pfizer BioNTech, Moderna, Johnson/Janssen, Sinovac-CoronaVac; Sinopharm Beijing; Covaxin.

* pentru persoanele nevaccinate: rezervarea şi achitarea, anterioare sosirii, efectuării a două teste Covid-19 tip PCR (pentru ziua a doua și ziua a opta de la sosire) şi autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile la adresa de domiciliu/adresa declarată la sosire.

Persoanele care vor să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord trebuie să se informeze în prealabil despre regulile de sosire în UK, pe site-urile oficiale, avertizează MAE.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: