4 ianuarie, 2022

MApN organizează o campanie suplimentară de recrutare şi selecţie pentru rezerviști voluntari în Armata României, scrie Agerpres.

Potrivit MApN, campania de recrutare are ca scop ocuparea a 444 de locuri de rezervişti voluntari – maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi -, rămase disponibile în unităţi militare din 15 judeţe: Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea şi Vrancea.

Procesul de recrutare şi selecţie pentru seria suplimentară, care are loc până pe data de 21 ianuarie, se desfăşoară în baza prevederilor legii privind Statutul rezerviştilor voluntari şi a Ordinului ministrului Apărării Naţionale pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii, cu modificările şi completările ulterioare, se precizează într-un comunicat de presă al MApN.

La prezentarea la centrul militar, cei interesaţi vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecţia, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum şi unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situaţia în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii.


Candidaţii fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcţiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor şi corespondenţa specializărilor dobândite în viaţa civilă cu armele/serviciile şi specialităţile militare.

Detalii suplimentare cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice procesului de recrutare, selecţie şi instruire, inclusiv asupra modului de aplicare a măsurilor de prevenire şi control al infecţiei cu noul coronavirus pot fi obţinute de la sediul centrelor militare zonale, judeţene sau de sector. Datele de contact ale acestora sunt disponibile la adresa: www.mapn.ro/contact/centre_militare/index.php.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: