9 ianuarie, 2017

radetPrimarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat luni că l-a demis pe managerul Spitalului Colentina pentru că o parte dintre saloanele unității au rămas fără căldură, iar vina ar aparține conducerii acestei unități medicale.

Primarul general a precizat că echipa de conducere de la Colentina nu a respectat contractul de management și nu a asigurat condiții normale pentru toți pacienții, astfel încât jumătate dintre bolnavi au stat duminică în frig.

Anunțul a fost făcut luni, la ședința comandamentului de iarnă, iar Gabriela Firea a precizat că a decis demiterea lui Bogdan Andreescu pentru că nu a fost o o deficiență a RADET, ci este exclusiv  o problemă internă de management.


Mai precis, managerul ar fi vinovat pentru că nu a făcut revizia la Punctul Termic ce furnizează căldură spitalului, a spus primarul Capitalei.

Directorul administrativ de la Colentina, Florian Nicolescu, a declarat pentru cursdeguvernare.ro că defecțiunea este la rețeaua RADET. „O echipă de la RADET lucrează acum în curte și a lucrat și săptămâna trecută, dar nu au reușit să descopere problema”.

Mai mult, a explicat acesta, chiar dacă se descoperă că există și o problemă la punctul termic, acesta se află pe spațiul și în responsabilitatea Institutului Matei Balș. Spitalul Colentina primește căldură de la RADET, prin punctul de la Matei Balș, potrivit directorului Florian Nicolescu.

Duminică, atunci când în calorifere n-a mai ajuns deloc agentul termic, saloanele au fost încălzite cu ajutorul instalațiilor de aer condiționat.


Reamintim că actuala conducere a RADET a fost numită de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) după ce vechiul Consiliu de Administrație și-a dat demisia în luna iulie 2016, al puțin timp după alegerile locale.

Ulterior, în octombrie, regia, una dintre cele mai costisitoare din România, a intrat în insolvență, din cauza unei datorii sitorice de aproximativ 3,6 miliarde de lei către Electrocentrale Bucureşti (ELCEN). Suma este aproape cât bugetul pe un an al Capitalei (4,1 miliarde lei în 2016).

Istoria conflictului RADET – ELCEN pe care nicio administrație nu l-a tratat serios

Din 2008, ELCEN a început să pună popriri pe conturile regiei, încasând însă doar penalități, datoria principală generând continuu alte datorii. În acel an s-au instituit patru popriri pentru penalitățile aplicate la facturile din 2002 și 2003 actualizate cu indicele inflaţiei.

Pentru prima oară, în 2016, popririile au afectat și datoria principală.

În 2013, s-a semnat un memorandum pentru fuzionarea ELCEN şi RADET și formarea unei societăți în subordinea Primăriei Capitalei, acțiune ce ar fi dus automat și la stingerea datoriilor istorice.

Procesul a fost inițiat de ministrul Economiei de atunci, Constantin Niţă.

Fuziunea a fost înghețată, deoarece ar fi fost neconstituțională, potrivit precdentului din cazul transferului de acţiuni de la Portul Constanţa către Administraţia locală.

În 2015, ELCEAN a propus un protocol de eșalonare pe 10 ani a datoriilor, cu condiția ca RADET să achite la sfărșitul anului 250 de milioane de lei, bani necesari pentru cumpărarea gazelor naturale. RADET a cerut o durată de 15 ani și și nu a fost de acord cu includerea în protocol a dobânzilor și penalităților. Nu s-a semnat niciun protocol.

Din 2008 și până acum, ELCEN a inițiat 18 acțiuni în instanță pentru recuperarea acestor datorii.

În toată această perioadă, mai mulți șefi ai regiei au fost cercetați și chiar condamnați pentru modul în care au gestionat banii RADET, unii dintre ei fiind acuzați de luare de mită d ela firme cărora le-au decontat lucrări care nu au fost niciodată făcute.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: