UPDATE ora 13.00: Criza de la UPU – SMURD Floreasca s-a încheiat. Medicii au acceptat să-și retragă demisiile, după ce au primit asigurări de la Ministerul Sănătății că situația va fi rezolvată.
Protestatarii care au anunțat încheierea conflictului nu au dorit să spună ce asigurări le-au fost oferite.
Medicul Alexandru Caloianu s-a limitat la a spune că este vorba despre „semnale pozitive”.
***
Informația de bază:
Managerul interimar de Spitalul de Urgență Floreasca, București, și-a depus mandatul miercuri noaptea, în urma discuțiilor cu ministrul Sănătății, dar criza nu s-a încheiat. Protestul extrem de la Unitatea de Primiri Urgență (UPU) – SMURD continuă – 22 din cei 31 de medici primari și specialiști și-au depus până acum demisia.
Numărul demisionarilor va crește, întrucât și cei aflați în concediu au anunțat că se vor solidariza protestului, imediat după ce se vor întoarce la muncă.
Au mai demisionat și asistenți medicali din această Unitate, dar nu se cunoaște numărul exact al acestora.
În ce condiții sunt dispuși protestatarii să rămână
Medicul Gabriela Bratosin a declarat joi că protestatarii nu-și vor retrage demisiile până nu se vor convinge că interimarul care-i va lua locul lui Sorin Păun este o persoană cu care se poate discuta și care se va strădui să asigure tehnica și medicamentele necesare tratării pacienților.
Nu va fi nevoie de garanții, pentru că interimarul trebuie să fie o persoană din Floreasca și vor ști imediat după ce vor auzi nominalizarea dacă vor decide să rămână sau să plece la încheierea preavizului de 14 zile.
Un alt medic, Alexandru Ciucioi, a declarat joi că aşteaptă numirea unui nou manager interimar al spitalului şi că dacă acesta le va cere demisionarilor să rămână, atunci vor lua în calcul retragerea demisiilor:
„Aşteptăm să fie numit un nou manager.
Demisiile sunt depuse, iar dacă managerul consideră că are nevoie de noi şi ne cere să rămânem, o să luăm în calcul retragerea demisiilor”, a declarat medicul.
Sorin Păun a fost numit interimar în luna aprilie. El i-a luat locul lui Nicușor Louchi, demis în luna aprilie de fostul ministru al Sănătății Patriciu Achimaș-Cadariu, după ce acesta a vizitat celebra Secție de Arși și a constatat că ea nu funcționează. Secția fusese inaugurată, a treia oară în cinci ani, cu o zi înainte de vizita lui Achimaș-Cadariu.
Protestatarii de la UPU Floreasca au acuzat comportamentul abuziv al lui Sorin Păun și managementul defectuos.
Tensiunile existau de mai multe luni, dar s-au acutizat în ultimul timp.
„Acest demers să știți că nu a început acum, a început în urmă cu câteva luni. Am încercat să rezolvăm această problemă. (…)
Este regretabil că s-a ajuns la o astfel de situație din cauza lipsei de dialog al unor conducători ai unei instituții. (…)
Au fost discuții inițial verbale, după care au fost făcute memorii în scris către conducerea instituției. Au fost memorii înaintate Ministerului de Interne la Departamentul pentru Situații de Urgență asupra situației, au fost înaintate către Ministerul Sănătății. S-au discutat în comisia interministerială suport tehnic.
Din punctul meu de vedere, ca șef de secție, am făcut toate demersurile necesare. Dar, din momentul în care nu s-a mai dorit să se discute decât prin hârtii – e o problemă”, a declarat joi dimineața Bogdan Oprița, șeful UPU și, totodată, purtător de cuvânt al Spitalului Floreasca.
Și în opinia sa, demisia managerului inetrimar nu a rezolvat problema de la UPU – SMURD:
„Faptul că domnul Păun a demisionat, nu va rezolva şi problemele apărute.
Noul manager va trebui să ia măsuri pentru a ne putea face meseria la parametrii corecţi.
Dacă procedurile care au fost stabilite de fostul manager nu vor fi schimbate, nu se va schimba situaţia de acum„, a explicat Bogdan Oprița, care le cere colegilor săi să renune la demisii și să aștepte numirea noului interimar și discuțiile cu acesta.
Sorin Păun nu a dezvăluit când anume va intra în vigoare demisia sa, astfel încât protestatarii se tem că nu vor avea avea prea mult timp pentru discuțiile cu înlocuitorul acestuia înainte de expirarea preavizului de 14 zile.