Firma de consultanţă IHS Markit a anunţat creşterea în iunie a unuia dintre indicatori iprincipali ai evoluţiei economiei germane, Purchasing Managers’ Index (PMI), până la 45,8 puncte faţă de 32,3 puncte în mai, ceea ce semnalează .
PMI se bazează pe sondajele managerilor senior din sectorul privat şi urmăreşte evoluţia industriei prelucrătoare şi a serviciilor, care contează împreună pentru două treimi din economie.
Industria şi serviciile Germeniei „par să fi trecut de ce a fost mai rău, dar încă nu funcţionează cu toate motoarele”, spune Phil Smith, economistul pricipal al IHS Markit, citat de Reuters.
Câteva ore mai târziu, un consiliu al consultanţilor guvernamentali a anunţat că economia Germaniei urmează să se contracte cu 6,5% în acest an și să crească anul viitor cu 4,9%.
Este puțin probabil ca economia germană să treacă printr-o a doua etapă de cădere din cauza pandemiei, iar al doilea val de infectări poate fi evitat, potrivit şefului consiliului de experţi guvernamentali Lars Feld.
Valoarea PMI pentru iunie anunţată de IHS Markit este pentru a patra lună consecutiv încă sub pragul de 50, care separă creşterra de recesiune.
Indicele sectorial al serviciilor (domeniul cel mai greu lovit de restricţii) a crescut de la 32,6 puncte în mai până la 45,8 puncte în iunie.
Sectorul industrial german nu a suferit închideri forţate de uzine în ultimele trei luni, spre deosebire de alte ţări europene, şi s-a îmbunătăţit, de asemeni, până la 44,6 puncte faţă de 36,6 în mai.
Estimarea de 6,5% a contracţiei economice enunţată de corpul de consultanţi economici ai guvernului de la Berlin, corespunde cu cea oficială de 6 – 7% şi este apropiată de cea a bănci centrale a Germaniei, Bundesbank care a previzionat o scădere de cu 7,1% în 2020, urmată de o creștere creşte cu 3,2% în 2021 şi cu 3,8% în 2022.
Cancelarul Angela Merkel a anunţat un plan de stimulare de 130 de miliarde de euro pentru perioada 2020 – 2021, care se adaugă la plan de peste 1.000 de miliarde de euro pus în aplicare în martie, în perioada de vârf a pandemiei, şi care prevede ajutoare pentru firme şi împrumuturi garantate de stat în valoare de miliarde de euro.