Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat, luni, în cadrul unei vizite în judeţul Alba, că trebuie să li se ofere companiilor româneşti oportunităţi să devină mai competitive pe piaţa internaţională. Astfel, Ministerul Finanțelor dorește creșterea finanțărilor acordate companiilor cu capital autohton pentru a-și extinde activitățile.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, însoţit de secretarul de stat Carmen Moraru şi de echipa din cadrul Direcţiei de Ajutor de Stat din cadrul ministerului, au făcut, luni, o vizită de lucru în judeţul Alba, pentru a evalua nevoile şi oportunităţile de dezvoltare a economiei locale, precum şi a discuta cu antreprenorii din zonă despre modul în care Guvernul poate sprijini creşterea capacităţii de producţie pentru companiile româneşti din regiune.
Ministrul Finanţelor a subliniat că această iniţiativă este parte a strategiei guvernamentale de stimulare a investiţiilor în industria românească şi de creştere a competitivităţii pe plan internaţional, se arată într-un comunicat de presă transmis de minister.
„Am avut astăzi o discuţie cu reprezentanţii Cupru Min, cel mai important agent economic din zona Munţilor Apuseni. Având în vedere că în actualul context geo-politic, cuprul şi semiconductorii sunt la mare căutare, dar şi faptul că avem o prevedere în programul de guvernare, am analizat astăzi posibilitatea acordării unui ajutor de stat pentru creşterea capacităţii de producţie şi prelucrarea aici a concentratului pentru a obţine produsul finit cu valoare adăugată. De asemenea, am fost în vizită la IPEC Alba Iulia, una din cele mai automatizate fabrici din Romania, cu peste 350 de roboţi industriali. Scopul vizitei a fost să analizăm posibilitatea susţinerii capitalului românesc pentru realizarea celei mai mari fabrici de ceşti din Europa. Trebuie să oferim companiilor româneşti oportunităţi pentru a-şi extinde activităţile şi a deveni mai competitive pe piaţa internaţională”, a explicat ministrul Marcel Boloş.
Scheme de ajutor de stat la nivelul MF
Ministerul Finanţelor a finalizat analiza Cererilor de acord pentru finanţare depuse în baza Hotărârii Guvernului nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, iar bugetul total alocat schemei a fost epuizat.
Astfel, în peste 9 ani de la demararea schemei de ajutor de stat, 174 de proiecte de investiţii au primit granturi de la bugetul de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura activelor corporale şi necorporale, precum şi cele legate de închirierea construcţiilor aferente investiţiei iniţiale.
În această perioadă, au fost investiţi peste 7,34 miliarde de lei în sectoare cheie din economia românească şi s-au creat peste 25.000 de noi locuri de muncă.
În continuare, după modificarea Regulamentului (UE) nr. 651/2014 din 1.07.2023, Ministerul Finanţelor elaborează în prezent un proiect de schemă de ajutor de stat care va avea o perioadă de valabilitate de 3 ani, respectiv perioada 2024-2026 şi un buget mediu anual de cca. 150 mil. euro, conform prevederilor din regulament.
Noua schemă are ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea investiţiilor cu impact major în economie.
***
Un răspuns
Buna ziua, este nevoie de ajutor de stat si granturi pentru cresterea competivitatii companiilor din Romania, implicit cresterea productivitatii lor pentru bunastarea stakeholder-ilor (angajati, stat, actionari, furnizori, clienti) si putem sa promovam mai mult si listarea la bursa prin suportarea cheltuielilor de listare prin pnrr. La Cupru Min ar fi o solutie si listarea comapniei prin emiterea de noi actiuni pentru cresterea capitalului social si acesti bani sa fie folositi pentru construirea si dotarea unei fabrici de prelucare a minereului de cupru. Multumesc!