Președinta Maia Sandu a anunțat marți că a ajuns la Kiev, anunță Radio Europa Liberă Moldova. Președintele R. Moldova va discuta despre integrarea în Uniunea Europeană a Moldovei și Ucrainei cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu președintele Consiliului European, Charles Michel.
„Pe agenda noastră: discutarea noilor pași în aderarea Moldovei și Ucrainei la UE, mărirea securității regionale și sprijinul continuu al UE pentru reformele și dezvoltarea din țările noastre”, a scris Maia Sandu pe rețeaua X, într-o postare în engleză, publicând și o fotografie în care dă mâna cu Zelenski.
La 8 noiembrie, Comisia Europeană (executivul UE) a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și R. Moldova odată ce îndeplinesc toate condițiile puse anul trecut, când au primit statutul de state candidate.
Recomandările din raportul CE urmează să fie discutate luna viitoare la Consiliul European de către liderii țărilor membre în Uniunea Europeană. În primăvara anului viitor ar urma să apară un nou raport despre progresele făcute de țările aspirante la aderare.
Moldova și Ucraina susțin mereu că pot îndeplini relativ repede condițiile pentru începerea negocierilor propriu-zise, și vor fi gata să adere în câțiva ani.
Uniunea Europeană evită să dea termeni concreți pentru noua extindere și insistă că înainte să primească noi membri trebuie ea însăși să se reformeze.
În ajunul vizitei la Kiev a Maiei Sandu, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat raportul din 8 noiembrie al Comisiei Europene, spunând că Ucraina, chiar și în condițiile când este obligată să se apere de agresiunea rusă, a adoptat „reforme cruciale” necesare pentru deschiderea negocierilor de aderare și de acum așteaptă „decizia pozitivă” a liderilor din UE la summit-ul programat în decembrie.
***