sâmbătă

27 iulie, 2024

22 noiembrie, 2021

Potrivit raportului anual al Institutului pentru Democraţie şi Asistenţă Electorală (IDEA International), peste două treimi din populaţia mondială trăieşte în democraţii aflate în recul sau în regimuri autocratice, scrie EFE citată de Agerpres.

Raportul „Starea democraţiei în lume, în 2021” constată că numărul democraţiilor liberale este în scădere şi că numărul ţărilor care se îndreaptă spre o direcţie autocratică este de trei ori mai mare decât al celor care se îndreaptă în direcţia opusă.

Ungaria, Polonia, Slovenia şi Serbia sunt ţările europene cu cel mai mare declin al democraţiei. Şi în Turcia s-a înregistrat cel mai mare declin al democraţiei între 2010 şi 2020, se menţionează în raportul IDEA, potrivit Reuters.


Afganistanul, ţară al cărei control a fost luat de militanţii talibani în august, după retragerea trupelor internaţionale, este cel mai dramatic caz din acest an, în timp ce lovitura de stat militară din 1 februarie din Myanmar a consfiinţit prăbuşirea unei democraţii fragile.

Alte exemple includ Mali, care a trecut prin două lovituri de stat din 2020 şi până în prezent, şi Tunisia, unde preşedintele a dizolvat parlamentul şi şi-a asumat atribuţii sporite.

Politicile populiste, folosirea restricţiilor antiepidemice pentru a reduce la tăcere criticii, tendinţa ţărilor de a copia comportamentele antidemocratice ale altor state şi dezinformarea folosită pentru a diviza societăţile sunt principalele vinovate, se menţionează în raportul IDEA.

„Tipul cel mai grav de eroziune democratică este procesul în care un guvern ales subminează într-o manieră susţinută şi deliberată principiile de bază ale democraţiei şi statului de drept pentru o perioadă prelungită. Este ceea ce am văzut în Ungaria, Filipine, Turcia sau Sri Lanka”, a explicat pentru EFE secretarul general al IDEA, costaricanul Kevin Casas-Zamora.


Fostul vicepreşedinte costarican consideră că acest fenomen ameninţă să se transforme într-o „pandemie”, pentru că afectează ţări şi democraţii foarte importante, între care menţionează SUA, Brazilia şi India.

Raportul elaborat de IDEA, organizație cu sediul la Stockholm, atrage atenţia că pandemia a exercitat presiuni asupra democraţiei: în Europa, de exemplu, în ţările în care principiile democratice erau deja ameninţate, precum Ungaria şi Polonia, au servit drept scuză pentru ca guvernele să le slăbească şi mai mult.

În cazul Americii Latine, raportul IDEA avertizează că jumătate dintre democraţiile din regiune au suferit o „eroziune a democraţiei”, Brazilia fiind cazul cel mai notabil şi una dintre ţările lumii unde un număr extrem de mare de atribute ale democraţiei s-au deteriorat.

Chiar şi aşa, pandemia a relevat că regiunea este capabilă să organizeze alegeri fiabile sub presiune, cum este cazul în Mexic, Peru sau Chile, afirmă Casas-Zamora. Dar a demonstrat şi că „în ultimii 40 de ani nu s-a reuşit crearea de state capabile să furnizeze bunuri şi servicii de calitate, aşa cum sunt cele necesare pentru înfruntarea unei pandemii”, ceea ce se reflectă în faptul că America Latină este regiunea cu cel mai mare număr de morţi de coronavirus în raport cu populaţia.

Raportul IDEA evidenţiază cazul Ecuadorului şi al Republicii Dominicane, care au înregistrat „progrese considerabile” în ceea ce priveşte calitatea democraţiilor lor. În Ecuador a avut loc un proces „inegalabil” de recuperare a libertăţii presei şi de funcţionare şi control al instituţiilor. Iar Republica Dominicană este una dintre puţinele ţări care au promovat un proces de dialog politic multipartinic în contextul pandemiei, explică Casas-Zamora, remarcând pe de altă parte adâncirea autoritarismului în ţări precum Venezuela şi Nicaragua.

În pofida deteriorării generale, multe democraţii şi-au demonstrat rezistenţa şi au introdus sau extins inovaţii şi şi-au adaptat practicile şi instituţiile în timp record, organizând alegeri corecte.

Raportul salută totodată forţa notabilă a activismului civic la nivel mondial şi menţionează în mod expres ţări precum Belarus, Cuba, Myanmar şi Sudan, precum şi mişcări globale împotriva rasismului, injustiţiei sociale şi schimbării climatice. Raportul IDEA recomandă acţiuni politice pentru refacerea democraţiei globale, precum impulsionarea contractelor sociale mai echitabile şi sustenabile, reformarea instituţiilor politice şi consolidarea apărărilor împotriva reculului democratic şi al autoritarismului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: