sâmbătă

20 iulie, 2024

24 noiembrie, 2021

Parlamentul unicameral Riksdag a ales-o premier pe lidera social-democraţilor, Magdalena Andersson, prima suedeză care ocupă acest post, scrie Agerpres.

Magdalena Andersson, ministru de finanţe în cabinetul premierului demisionar Stefan Lofven, a fost votată de 117 deputaţi, în timp ce 57 s-au abţinut, iar alţi 174 au votat împotrivă, dar în Suedia guvernul „trece” dacă nu votează împotriva sa o majoritate absolută de 175 de legislatori.

Economistă şi fostă înotătoare de performanţă, în vârstă de 54 de ani, Magdalena Andersson a fost mandatată pe 11 noiembrie de Andreas Norlen, preşedintele Riksdag, parlamentul unicameral suedez, cu misiunea de a forma guvernul, iar marţi seara a reuşit in extremis să ajungă la un acord şi cu Partidul de Stânga, ultimul de al cărui sprijin mai avea nevoie pentru a putea prelua puterea.


Premierul în exerciţiu Stefan Lofven, aflat în fruntea unui guvern minoritar, şi-a anunţat demisia la 10 noiembrie, după şapte ani în funcţie. Principala provocare a Magdalenei Andersson va fi de a-i menţine pe social-democraţi la putere până la viitoarele alegeri parlamentare din Suedia, programate în septembrie 2022.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: