11 noiembrie, 2018

Sursa foto: Liber în Teleorman

Unul dintre tinerii specialiști pe care MAE anunța că îi va angaja pentru pregătirea și derularea activităților organizate pe parcursul celor șase luni în care România va deține președinția rotativă a UE este nepoata primarului din Teleorman.

Ea a fost angajată, începând de săptămâna aceasta, la Ministerul Afacerilor Externe, în echipa care pregătește președinția României la Consiliul UE.

Lorena Teodora Cazacu (22 de ani) a absolvit facultatea de psihologie a unei universități private și un curs de make-up.


Potrivit siteului liberinteleorman.ro, tatăl tinerei este Nicolae Cazacu, director general în MAI, iar mama acesteia este Georgeta Cazacu, consilier la Ministerul Agriculturii, iar unchiul său este primarul orașului Alexandria, Victor Drăgușin.

În această primăvară, MAE anunța oportunitatea angajării la MAE a unor tineri specialiști din domenii diverse, care vor putea participa la „redefinirea României în context european”:

„România va prelua, la 1 ianuarie 2019, pentru o perioadă de șase luni, Președinția Consiliului Uniunii Europene, un moment important pentru viitorul parcurs al țării noastre în cadrul proiectului comunitar.

În acest context, Ministerul Afacerilor Externe își va mări echipa cu o serie de specialiști în domenii relevante, care îşi vor aduce aportul la pregătirea şi exercitarea mandatului. Abordăm acest proces de selecţie într-o manieră deschisă şi transparentă şi îi invităm pe toţi cei interesaţi să participe la redefinirea României în context european.“ – transmitea, public, Ministerul de Externe.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: