sâmbătă

20 aprilie, 2024

26 aprilie, 2016

paradis fiscalProcesul ”LuxLeaks” s-a deschis marți la Luxemburg, trei francezi, dintre care un jurnalist, vor compărea în fața tribunalului corecțional din Luxemburg, acuzați că ar fi divulgat presei zeci de mii de pagini dezvăluind practicile fiscale ale unor multinaționale stabilite în Marele Ducat. Ei riscă până la zece ani de închisoare.

Dacă recentele dezvăluiri ”Panama Papers” au scos la lumină scheme complexe de ascundere de active ale unor persoane fizice, scandalul ”LuxLeaks” a devoalat, în 2014, practicile fiscale ale unor companii precum Apple, Ikea și Pepsi pentru a economisi miliarde de dolari din neplata de taxe în baza unor înțelegeri ”secrete” încheiate cu statul luxemburghez.

340 de companii internaţionale au aranjat, cu autorităţile luxemburgheze, structuri corporate speciale pentru fiscalitate preferenţială, informa The Guardian, una dintre cele 40 de publicaţii care au analizat cele peste 28.000 de documente secrete.


Antoine Deltour, 31 de ani, avertizor de integritate, a ajuns la tribunal în cursul dimineții în aplauzele și strigătele de încurajare lansate de circa cincizeci de manifestanți solidari. El este acuzat că a organizat scurgerea acestor documente fiscale ale cabinetului de audit PricewaterhouseCoopers (PwC), pentru care el lucra în Luxemburg.

Deltour a înmânat documente jurnalistului Edouard Perrin, la rândul său inculpat, care a dezvăluit scandalul în mai 2012 în emisiunea ”Cash Investigation” la postul public francez France 2.

Edouard Perrin, 45 de ani, a fost inculpat în aprilie 2015  pentru complicitate de furt, încălcarea secretului profesional și încălcare secretului de afaceri. Lui i s-a reproșat în special că a manipulat un alt angajat al PwC, Raphaël Halet, pentru a organiza o a doua scurgere de documente.

Raphaël Halet, 40 de ani, este al treilea bărbat inculpat,t pentru furt, divulgare de secrete de afaceri, încălcarea secretului profesional și spălare de bani.


„Sunt extrem de calm. Am acționat în interes general”, a declarat Raphaël Halet pentru AFP la sosirea la tribunal.

Fostul lor angajator, firma de audit PwC, este parte civilă în acest proces, care ar urma să dureze până la 4 mai.

Acest proces, care a început într-o efervescență mai puțin obișnuită în orașul luxemburghez, va fi urmărit îndeaproape de numeroase ONG-uri, în contextul în care Luxemburgul încearcă să scape de imaginea de refugiu pentru companiile care încearcă să își reducă plata taxelor, pe fondul sensibilității puternice a opiniei publice la aceste subiecte.

Spre deosebire de recentul ”Panama Papers”, care a scos la lumină scheme de ascundere de active prin companii off-shore, scandalul ”LuxLeaks” a devoalat practicile fiscale ale unor companii precum Apple, Ikea și Pepsi pentru a economisi miliarde de dolari din neplata de taxe.

Mii de pagini confidențiale privind practicile de optimizare fiscală ale multinaționalelor instalate în Luxemburg au fost divulgate. Ele detaliază ”facilitățile fiscale” generos acordate de administrație, negociate de firma PwC în numele clienților săi.

Faptele datează din epoca în care Jean-Claude Juncker, actualul președinte al Comisiei Europene, era premier al Luxemburgului (1995-2013).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: