Prim-ministrul Ludovic Orban a catalogat drept ”ridicolă” ideea vehiculată de liderul PSD, Marcel Ciolacu, de amânare a datei alegerilor locale, amintind că aceasta a fost votată în Parlament şi agreată cu toţi liderii politici.
„Şcoala va începe la 14 septembrie, iar alegerile se vor ţine la 27 septembrie. Este ridicolă această idee exprimată de PSD, la fel de ridicolă ca moţiunea de cenzură. Cum să amâni alegerile? Şi aşa s-a prelungit mandatul aleşilor locali, alegerile au fost o dată amânate. Data de 27 septembrie este convenită de comun acord între toţi liderii politici şi data alegerilor nu a fost fixată prin hotărâre de guvern, ci a fost fixată prin lege, în Parlament, care a fost adoptată cred că aproape în unanimitate”, a declarat Orban duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa.
Premierul a amintit faptul că formaţiunile politice şi-au prezentat deja candidaţii, iar campania este în curs.
„Deja campania este în curs, deja formaţiunile politice şi-au prezentat candidaţii, candidaţii sunt în competiţie electorală, cetăţenii sunt informaţi despre aceşti candidaţi, îşi formează opţiunile şi este fundamental pentru comunităţile locale să aibă reprezentanţi legitimi”, a declarat Orban.
Premierul a adăugat că social-democraţilor „le este frică de alegeri”.
„Sigur că le este frică pesediştilor de alegeri, în ultima vreme le-a fost foarte frică de alegeri şi e normal să le fie frică de alegeri, pentru că lumea s-a cam lămurit cum stă treaba cu PSD”, a mai spus premierul.