22 noiembrie, 2021

Ludovic Orban a anunţat luni, după şedinţa în care PNL a aprobat guvernarea cu PSD, că îşi dă demisia din partid. ”Sunt în situația extrem de grea de a intra cu toată forța în opoziție față de acest proiect. Începând de astăzi, pentru mine Partidul Naţional Liberal a murit, e adevărat, în pat cu PSD! Pentru mine, PNL este azi o anexă a PSD”, a spus Ludovic Orban.

Ludovic Orban a mai anunțat că 17 preşedinţi de filiale au lipsit de la şedinţa de luni a PNL ca să nu fie nevoiți să voteze o guvernare cu PSD.

BEx PNL a decis pe 12 noiembrie excluderea lui Ludovic Orban din partid. Decizia nu se poate aplica fără să fie validată de Consiliul Național.


”E clar că e nevoie de un nou partid, PNL se va prăbuşi în sondaje, e nevoie de un nou partid care să contrabalanseze acest hipopotam. Se spune că răul are loc din cauza pasivităţii celor buni. Dacă astăzi cei 17 preşedinţi de filiale care au lipsit ar fi votat împotrivă, poate am fi reuşit să oprim acest ghiveci care politic”, a mai declarat Ludovic Orban.

Potrivit lui Orban, ”astăzi nu mai există nicio forţă politică de centru dreapta care să îi reprezinte cu adevărat pe oamenii cinstiţi”.

”Astăzi PSD a revenit la putere şi PSD practic va face legea de aucm înainte pe foarte mult timp. Îmi voi da demisia din PNL şi voi continuă să fac ceea ce am făcut de 30 de ani să îi reprezint pe oameni în mod onest cinstit pe toţi acei români care cred că adevărat într-un proiect al României. Astăzi PNL şi-a negat întreaga istorie. O majoritate fragilă care asculta de Iohannis a dus partidul într-o înfundătură”, a mai spus fostul preşedinte liberal. 

Ludovic Orban a mers luni la ședința BEx pentru a protesta față de decizia constituirii unui guvern de coaliție cu PSD și cu UDMR. Fostul președinte PNL a anunțat că va înființa o nouă formațiune politică liberală.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: