Live-video Conferința: Programele de Sănătate ale României – folosirea inteligentă a contribuției pacienților

Dincolo de investițiile în sistemul de Sănătate – prevăzute în bugete și în proiectele europene – stau politicile de sănătate, astfel încât alocările să fie focusate pe eficiență. 

Cum arată marile programe de sănătate ale României, care e randamentul lor și cum ar arăta modelul ideal de investiții? Ce schimbări de perspectivă și măsuri concrete de resetare a adus cu sine experiența pandemiei Covid? Și ce prioritate are prevenția bolilor grave pe agenda celor care construiesc politicile de Sănătate publică în România? 

Oficiali decidenți din Guvern, Administrația prezidențială și Parlament, experți în Sănătate și din sectorul producător de inovație în domeniu împreună cu reprezentanți din sistemul public și cel privat dezbat la Conferința CDG:

Evenimentul are lor marți, 20 septembrie 2021, orele 09:00 – 12:30

Principalele declarații ale speakerilor:

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății

• O temă ce trebuie să răspundă la 2 categorii de nevoi: fie din zona sănătății publice, dacă discutăm de programele Ministerului Sănătății, fie din punct de vedere al accesului la terapii în ariile de patologie prioritare din România
• Dacă, inițial, erau foarte clar tranșate lucrurile legate de prevenția care ar trebui să fie în responsabilitatea Ministerului Sănătății, lucrurile se schimbă. Până la urmă, CNAS, în calitate de finanțator al accesului la servicii medicale pentru pacienți, cred că trebuie să contribuie, este interesată de controlul costurilor.
• Exemple extrem de simple: vaccinarea, o chestiune extrem de cunoscută, accesul pacienților cu diferite tipuri de afecțiuni, cu boli cronice, sau prevenirea unor boli prin vaccinarea sezonieră pot face obiectul unor decontări de către CNAS, nu exclusiv să discutăm despre programele de vaccinare la M. Sănătății. Nu e ceva nou, se practică la nivel european
• O temă incitantă- contribuția pacienților. Să nu uităm că există multe categorii de pacienți cu boli cronice. Ei, sigur, trebuie să facă subiectul unor programe de acces la medicamente, mai ales că discutăm acum de terapii personalizate, de vindecarea unor boli altădată considerate incurabile. Cred că trebuie să deschidă calea unor noi abordări în cadrul acestor programe naționale de sănătate
• Vedeți infecția HIV, care beneficiază de tratament de foarte mulți ani în România. Pacienții au în momentul de față o viață apropiată de normal, cu condiția să asigurăm la timp medicația
• Ministerul Sănătății este un partener sincer, deschis, pentru cei care încearcă să îmbunătățească accesul pacienților la tratamente.

Conf. Dr. Diana Păun, consilier prezidențial

• Mesajul meu principal: doar prin colaborare și dialog între autorități, colegii din mediul academic, societatea civilă, societățile profesionale și mediul de business putem contura o viziune pentru dezvoltarea sistemului de sănătate.
• Nu vreau să vorbesc despre Planul național pentru combaterea cancerului, deși îl consider întru câtva și copilul meu. Doamna senator Nicoleta Pauliuc a fost portavocea pacienților, dar și a autorităților și a fost sufletul în jurul căruia s-a construit acest plan național. Menționez că toate inițiativele legislative ale doamnei Pauliuc, care, deși nu este medic, le-a lansat ca inițiative în Parlamentul României, au fost promulgate. Sunt legi solide, pe baza cărora putem construi.
• Pandemia e încă destul de aproape de noi și ar trebui să valorificăm lecțiile pe care ar fi trebuit să le învățăm. Această criză sanitară ne-a relevat vulnerabilitățile din sistemul medical românesc.
• Trebuie să recunoaștem decenii de ignoranță în a prioritiza investițiile în sistemul sanitar. Pandemia a avut și puncte bune, dacă putem spune asta. Ne-a arătat că, dacă în ciuda deficiențelor sistemului luăm măsuri proactive și suficient de ambițioase, dacă le transpunem rapid în acțiune, putem să trecem peste momente critice.
• Pandemia ne-a arătat că sistemul sanitar este elementul fundamental, pilonul construcției unor sisteme reziliente. Orice construcție societală care se vrea durabilă trebuie să investească în sănătate. Nu e o vorbă, e realitatea.
• Prima lecție învățată de mine în pandemie este lecția leadership-ului. Cred că lecția care s-a oferit la cel mai înalt nivel a reprezentat un mesaj de încredere, de coeziune, de coordonare. Să recunoaștem, am trecut peste primele 3 valuri de pandemie mult mai bine decât țări cu sisteme sanitare mult mai performante.
• Este foarte important să implicăm comunitățile în răspunsul la o situație de criză, este important să avem o strategie corectă de comunicare, adaptată cultural. Managerii trebuie pregătiți în mod performant. Este momentul oportun, inclusiv legislativ, în care să creăm manageri performanți, la toate nivelurile.
• O altă lecție pe care am învățat-o din pandemie: suntem un popor adaptabil. E un avantaj enorm, dar construirea acestor capacități adaptive trebuie să continue pentru că doar menținerea unui ritm accelerat de adaptare poate reduce decalajele pe care noi le avem față de țări civilizate.
• În al treilea rând: este esențial să investim în inovație, în cercetare, în digitalizare. Cred că transformarea digitală a sistemului sanitar este elementul cheie care poate face sistemul să fie mai eficient, mai durabil, mai rezilient. Nu e doar o chestiune tehnică sau legislativă, ține și de aspecte organizaționale.
• Exemplu: toată lumea creează sisteme informatice, ele nu sunt din păcate interconectate. Atunci când am lucrat Planul de cancer ne-a fost foarte greu să obținem date reale, cifre exacte din România. Tine de aspectul cultural- nu e ușor să operezi IT pentru generațiile mai mature. E dificil să capeți competențe operaționale, în acest sens trebuie acționat.
• A patra lecție: investiția în educație. E mijlocul cel mai la îndemână pentru a transforma orice sistem. Educația pentru sănătate a reprezentat o temă principală încă din primul mandat al președintelui, este o parte din România Educată. E mult mai ieftin să previi decât să tratezi.
• Lecția solidarității: nu suntem singuri. Facem parte dintr-o Europă unită și solidară. Nu am fi putut altfel să facem rost atât de rapid de vaccinuri, iar România, pe perioada pandemiei, dar și acum, în perioada agresiunii ruse în Ucraina, a dovedit că respectă principiile și valorile asumate, la cel mai înalt nivel, în corelare cu partenerii strategici. România a ajutat țări mai dezvoltate decât noi și la rândul ei a fost ajutată, cu personal, cu medicamente, atunci când a avut nevoie.
• Lecția cea mai importantă este, subliniez, aceea a colaborării.

Dr. Cătălin Vișean, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății

• Ar fi de spus că vrem să dezvoltăm niște programe de screening ale pacientului. Știm foarte bine că prevenția este mult mai bună decât tratamentul, că prin prevenție îmbunătățim calitatea vieții și costurile cu tratamentul sunt mai reduse.
• Mă refer la pacienții oncologici, screening pe colorectal, pe colul uterin, cancerul de sân, cancerul pulmonar. Pe lângă aceste screening-uri, vor fi dotate și unitățile sanitare cu aparatură,  astfel încât să putem face acest lucru.
• Pe lângă dezvoltarea de tratamente și programe de sănătate, dorim și dezvoltarea infrastructurii spitalicești.
• Avem în plan dezvoltarea unui centru de protono-terapie, Știți că, prin PNRR , 25 de unități spitalicești vor fi dotate, extinse și unele construite de la zero, o să vedem care vor fi acestea.
• Știți foarte bine că mai avem și alte programe, de exemplu pentru pacienții arși, unde am fost puțin deficitari. Vom dezvolta trei centre în țară, unul în Timișoara, unul în Tg. Mureș și unul în București.
• Mai sunt și programele pentru HIV-SIDA, pentruboala cardiacă ischemică și multe, multe altele.

Întrebări:

Avem o strategie în managementul obezității?

Cu ceva timp în urmă mă uitam pe o felicitare de la mare, cu o mare masă de oameni, și sincer, nu prea am văzut persoane obeze. Totuși, din nefericire,  din cauza noului stil de viață, a alimentației, au început să fie din ce în ce mai multe persoane obeze. Această problemă trebuie să o conștientizam, mai ales în rândul tinerilor. Ei momentan se bucură de aceste privilegii alimentare, să le spunem așa, da nu conștientizează ce se poate întâ7mpla pe termen lung.

Intervenție Conf. Dr. Diana PĂUN, consilier prezidențial, medic edocronolog

Obezitatea este o problemă reală de sănătatea publică, OMS a definit-o ca pe o boală și la fel Comisia Europeană, care a lansat o inițiativă în anul 2021, pe care a preluat-o și România.

Astfel, Societatea Română de Endocrinologie, împreună cu Federația Asociațiilor Societăților de Diabet și boli de nutriție, au elaborat deja, la nivel național, un ghid de recomandări, care se referă nu numai la ceea e trebuie să facă pacienții și la modul de educație în vederea unui stil de viață sănătos, dar și  la ceea ce trebuie să facă echipele medicale.

Obezitatea nu este o boală pe care trebuie să o trateze un singur medic, ci necesită o abordare multidisciplinară, de la momentul despistării factorilor de risc, și până în momentul în care pacientul ajunge într-un stadiu atât de grav încât necesită, spre exemplu , intervenție chirurgicală.

Doamna conferențiar Cojan a fost alături de noi la toate aceste demersuri și, la nivel național, în acest moment funcționează un forum dedicat obezității, FORO, care lucrează, are întâlniri periodice, inclusiv la Parlamentul României, tocmai în idea de a lansa politici publici pentru obezitate.  Și sper că obezitatea să fie o prioritate inclusiv în strategia națională de sănătate.

Conf. Dr. Adela Cojan, președinte CNAS

• Trebuie mai întâî să fac niște precizări din partea finanțatorului în privința programelor naționale de sănătate curative.
• Noi decontăm în jur de 23% din fondul asigurărilor sociale de sănătate pentru aceste programe, în număr de 15 și care sunt într-o etapă de mare prefacere și de modernizare.
• Evaluarea indicatorilor acestor programe va fi complet modificată, începând cu normele tehnice ale programelor de anul viitor.
• Astfel încât să ne știm șansele de supraviețuire, în funcție de investițiile financiare pe care le facem, după ce am prioritizat finanțarea lor.
• Bolile oncologice, bolile cardio-vasculare, insuficiența renală cronică, programul național de dializă și diabetul zaharat se află pe primele locuri ca și nivel de finanțare.
• Însă, așa cum menționa și domnul ministru al sănătății, orientarea tot mai mare și accentuată, începând cu acest an, a Casei Naționale de Asigurări Sociale de Sănătate, este și va rămâne, în continuare, pentru componenta preventivă. Fiindcă într-adevăr, din calculele efectuate de noi, a reieșit clar că investiția în partea preventivă, în medicina preventivă, ne poate reduce și eficientiza cheltuielile.
• Tot din această perspectivă a raționalizării fondului de asigurări sociale de sănătate, au fost modificate în vara aceasta o serie de acte normative, pentru a înlesni accesul asiguraților atât la medicamente, cât și la serviciile medicale.
• Astfel, s-au desființat granițele județene, în ceea ce privește valabilitatea prescripției medicale, a rețetei medicale ca și în legătură cu valabilitatea biletului de trimitere.
• S-au introdus acele pachete  de servicii  de prevenții obligatorii pentru persoanele de peste 40 de ani, o dată pe an și, odată la 3 ani, penrtu cei între 18 și 30 de ani.
• S-a oferit posibilitatea medicilor de familie de a prescrie investigații paraclinice pentru depistarea precoce a afecțiunilor cu impact major în sănătatea publică și cu posibilitatea decontării, peste valorile de contract, a acestor investigații atât de necesare pentru diagnosticarea timpurie.
• S-au introdus molecule noi în cadrul listei noastre de medicamente compensate și gratuite. Asigurații noștri au acvces la medicație genetică, la medicație genotipică, la tratamente moderne în partea curativă a afecțiunilor.
• Totuși, accentul pe care l-am pus pe componenta preventivă, reprezintă o schimbare de macaz și de viziune în sectorul de sănătate.
• E adevărat că încă nu putem obliga întreaga populație să acceadă sau să adere la aceste programe de profilaxie primară și  primordială, dar ce avem de făcut cu toții este să conștientizăm populația în legătură cu păstrarea unui stil de viață sănătos, un comportament alimentar sănătos, a modului de petrecere a timpului liber sau a gestiuni stresului.
• Astfel încât să ne păstrăm o stare bună de sănătate.
• Vom introduce în viitorul contract cadru, stimulentele și plata pe performanță a medicilor de familie, referitoare la atingerea anumitor obiective de prevenție, la vaccinare și la întocmirea riscogramelor pentru pacienți.

Nicoleta Pauliuc, senator

• Eu am promovat politici publice, legi speciale sau specifice pentru pacienții de cancer, familiile acestora sau supraviețuitorilor pornind de la experiența proprie de pacient oncologic. Nu am și nu am avut pretenția că înțeleg pe deplin funcționarea unui sistem mamut, așa cum este cel sanitar. Știu însă care sunt problemele și am încercat, împreună cu cei care au vrut să participe la demersul meu, să găsim soluții.
• Vreau să fiu parte a tratamentului care să facă sistemul de sănătate să răspundă așteptărilor legitime ale cetățenilor și am intrat în această logică a dezbaterilor pe Sănătate deși în Senat sunt președinte al Comisiei pentru ordine publică, apărare și securitate națională.
• Vă dau o veste bună: astăzi, la ora 11, cu ajutorul colegilor, vom aproba Planul de luptă împotriva cancerului. Este un prim pas într-o mare atât de mare, cred că nu va trece mult și va fi adoptat de ambele camere. Am lucrat la acest document sub auspiciile Administrației Prezidențiale.
• 2 lucruri pe subiect. Aplicarea Planului anticancer ar fi un uriaș pas înainte pentru că s-ar schimba atât paradigma în care se realizează prevenția cât și tratamentul. Și, doi, nu va fi simplu de pus în aplicare acest plan, suntem conștienți de asta. E nevoie și de bani, dar și de deschidere din partea sistemului.
• De exemplu: necesitatea unor consulturi interdisciplinare înainte de stabilirea unor scheme de tratament și urmărirea continuă a evoluției pacienților.
• Revenind la programele de sănătate în perioada pandemiei- se impun 3 comentarii: 1. Pandemia nu este relevantă pentru a înțelege poza de ansamblu a stării de sănătate a românilor. Am avut o subraportare masivă a afecțiunilor cronice. Ne-ar trebui o analiză serioasă, să vedem în ce măsură restricțiile au avut efecte pe anumite paliere de funcționare a programelor de sănătate.
• 2. Au existat limitări ale accesului la serviciile de sănătate publică. Spre exemplu, și acum există spitale care limitează accesul pacienților și al aparținătorilor fără să existe în mod necesar o legislație- suport pentru astfel de decizie. Cred că ar trebui să ieșim din logica de acum 2 ani. Indiferent de diagnostic, când mergi în spital, indiferent de pacient, ai nevoie de suportul familiei.
• 3. S-au făcut anumiți pași înainte, mai degrabă, cred eu, mai mult informal decât formal, privind digitalizarea sistemului. Au beneficiat mai mult cei din orașele mai mari. Așa cum arată însă desele blocări ale cardului de sănătate, suntem într-o fază de preistorie a digitalizării în sănătate.
• Sunt optimistă. Avem în PNRR vreo 400 milioane euro pentru digitalizarea sistemului de sănătate și tele-medicină, bani pe care sper ca Ministerul Sănătății să îi acceseze cât mai repede. Dintr un total de 2,45 miliarde euro, conceptul de sănătate digitală, care include conceptul de sănătate mobilă cât și utilizarea generală de tehnologie a informației pentru digitalizarea sistemului de asistență medicală. Sunt de părere că trebuie să existe dosare online ale pacienților la care aceștia să aibă acces permanent ca formă de debirocratizare a sistemului.
• Vorbim permanent de un Registru al pacienților oncologici, vorbim de un registru al supraviețuitorilor de cancer. Avem nevoie de acces la date pentru ca politicile de sănătate publică să ajungă acolo unde trebuie. Cu toate neajunsurile inițiale, sistemul de programare al vaccinării anti-Covid ne-a arătat că sistemele birocratice pot fi lăsate parțial în seama unui sistem informatic cu imput din partea cetățeanului.
• În aplicarea programelor de sănătate ale statului există, în teorie, 4 piloni: prevenție, depistare precoce, tratament, calitatea vieții. România a făcut progrese pe pilonul de tratament, unde există, în principiu, aceleași scheme de tratament și aceleași medicamente ca în Europa, dar și pe pilonul de depistare precoce pe anumite boli. Stăm însă rău la prevenție, la depistarea precoce pe alte boli. Mare parte a problemei pe aceste paliere este reprezentată de educație, de informare a populației. Partea de comunicare e precară.
• Apoi, de multe ori partea de calitate a vieții este neglijată. O știu din experiențe proprie. Avem mult de lucru, sistemul de sănătate are impresia că dacă și-a făcut treaba, a făcut anamneza, a prescris și administrat tratamentul, nu mai trebuie să îl intereseze calitatea vieții bolnavului odată ce acesta a ieșit din spital, din clinică, din cabinetul medical. Cât timp nu vom înțelege că problema nu se încheie la ieșirea din unitatea medicală, rezultatele nu vor fi cele pe care ni le dorim. Insist ca ideea de schimbare a sistemului de sănătate trebuie să conțină și nevoia schimbării de paradigmă în raportarea la cetățean. E valabil și pentru furnizorii de servicii medicale din privat.
• Știu că au existat diverse sisteme de feed-back pe care diverși miniștrii au încercat să le implementeze pentru a vedea gradul de satisfacție și de eficiență a interacțiunii cu sistemul medical. Sunt convinsă că totul a fost cu jumătate de măsură și partea de feed-back nu a fost folosită pentru rezolvarea problemelor de sistem reclamate de pacienți.

Dr. Adrian Gabriel MARINESCU, director medical, Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș”

•  Oricât de bune ar fi programele de sănătate, avem nevoie de comunicare și ceea ce facem noi acum este foarte bine.
• Sunt și coordonatorul programului de HIV – SIDA, prin unitatea de management, și vom discuta, apropo de programele de sănătate de ceea ce se întâmplă cu acest fenomen.
• Aș începe cu partea plină a paharului. Trebuie să ne gândim că ceea ce funcționează în momentul de față, un program național bine pus la punct,  și problema care se pune este dincolo de starea de urgență și să implementă lucruri noi care să ne ajute și să îmbunătățim ceea ce funcționează.
• Câteva exemple… În momentul de față, orice pacient nou diagnosticat cu HIV – SIDA primește imediat tratament și, mai mult de atât, are acces la schemele noi de tratament.
• Aici cred că va fi un avantaj. Dacă în momentul de față, din păcate doar 30% dintre pacienți au varianta nouă de tratament cu o singură tabletă,  probabil că vom ajunge să-i avem pe toți în anii care urmează.
• Și aici am putea discuta de stocurile care la un moment dat pot deveni istorice, la nivel de unități și pe care trebuie să le luăm în calcul.
• În momentul în care ai o schemă de tratament, care conține mai multe medicamente, lucrurile sunt puțin mai complicate, poate să-ți lipsească o anumită componentă din acel tratament.   Când vom trece la noul tratament, lucrurile vor fi mai simple.
• Alte lucruri bune care se întâmplă cu acest program. Pacienții sunt evaluați. Sigur că Iulian va spune că nu întotdeauna se întâmplă așa cum ar trebui și că nu orice pacient cu infecție HIV este evaluat la fiecare 6 luni… dar eu cred că asta se întâmplă de cele mai multe ori.
• Putem să discutăm de lucruri pe care să le îmbunătățim, dar să știți că degeaba avem doar un program care se referă doar la tratament. Ne trebuie partea de prevenție, în raport cu infectarea. Discutăm de grupurile vulnerabile, de cazurile sociale, de consumatorii de droguri, și discuția ar putea să fie lungă…
• Ne interesează ca pacientul, odată diagnosticat, să rămână într-o monitorizare care să fie cât se poate de corectă și care să fie făcută la nivel de un centru în apropiere de domiciliul lui. Nu putem plimba pacienții pe distanțe mari spre orașele mari.
• Legat de îmbunătățiri, putem discuta de niște lucruri mai tehnice, cu un cost mediu pentru pacient,  cu stabilirea unui buget care să fie preconizat încă de la începutul anului. Sunt lucruri care se întâmplă și acum, dar poate că s-ar putea pune în practică într-o mai mare măsură.
• O strategie HIV-SIDA sperăm că va deveni oficială în curând și vorbește despre lucrurile pe care le putem face până în 2030.
• Îmi doresc ca lucrurile să funcționeze mai bine, dar nu uitați că s-a trecut printr-o pandemie și totuși, în România, pacienții cu HIV și-au primit tratamentul și lucrurile chiar au funcționat.

Întrebări

Cum pot fi evaluate la nivelul unui spital prejudiciile provocate de întreurperea programelor de sănătate  mai ales pe boli infecțioase.

Întrebarea se referă foarte probabil la cei 3 ani de pandemie. Lucrurile au stat destul de complicat pentru noi toți. Dacă v-aș da un exemplu concret de la Institutul Matei Balș, nu cred că noi am avut întârzieri notabile. Am încercat să facem în așa fel încât, în pandemie lucrurile să funcționeze și nu mă refer doar la infecția HIV.

Sigur că au fost probleme legate de adresarea pacienților cu patologie non-covid. Oricum , un pacient care are o urgență, imediată, sau are nevoie de un tratament, de o evaluare într-o patologie non-covid, a avut – nu le-aș numi prejudicii, ci întârzieri.  Sunt situații care s-au întâmplat oriunde în lume.

Chiar vă rog să vă uitați la date, la modul în care a fost gestionată pandemia. Eu cred că noi am ieșit mai bine și legat de numărul de spitalizări, de forme severe, de ceea ce înseamnă decese… Chiar dacă au fost întârzieri, au fost punctuale, care s-au rezolvat.

Într-o analiză făcută în primele 6 luni de pandemie se spunea că 80% din pacienți HIV nu au avut accesul normal la serviciile medicale, respectiv la spitalizare. La ce vă așteptați în ceea ce privește depistarea cazurilor noi în perioada următoare?

Este clar că este o realitate și nu cred că vorbim doar de pacienții cu infecții HIV,   ci de cei cu diverse patologii non-covid. Aceste situații au fost în trecut. Ne apropiem cu pași rapizi către normalitate. 

Legat de diagnosticare, aici e într-adevăr o mare problemă. Sub-diagnosticarea a fost un lucru foarte clar, dar  în pandemie am fost la jumătatea numărului de pacienți care erau diagnosticați în anii pre-pandemici.

La ce mă aștept? La un număr mai mare  de pacienți care să fie diagnosticați.Și sper să se întâmple așa, pentru că, până la urmă, rolul exact acesta este. Un pacient care nu a fost diagnosticat la timp, nu e tratat și nu e evaluat. Mă aștept ca în următorii doi ani să avem un număr crescut de pacienți. Aceștia va trebui să fie tratați și evaluați și să ne gândim, atunci când facem prognoza pe programe că vor fi necesare niște sume mai mari, care să acopere și acești pacienți.

Dr. Michael Schenker, președintele Comisiei de Oncologie din Ministerul Sănătății

• Probabil că au fost întârzieri în foarte multe domenii. Sincer, noi nu am simțit acest lucru pe perioada pandemiei, cel puțin în ceea ce privește accesul la tratament și la îngrijire. Pentru pacienții oncologici, în general, întârzierile cred că au fost doar situații punctuale, excepții și nu regula.
• Înțeleg că astăzi se va aproba, în Senat, Planul național de combatere a cancerului, foarte important, cred că va continua sper repede șirul acestor aprobări. Sper că până la aprobarea acestui plan sunt lucruri care se pot demara deja, nu trebuie să stăm după acest document. Registrul de cancer cred că poate fi demarat. Există un program separat al Ministerului Sănătății care are în vedere finanțarea unor astfel de registre de boală, cuplat cu faptul că există deja registre locale de cancer, unele funcționează, altele nu, cred deci că efortul ar trebui să fie unul minim pentru a pune la punct acest Registru național de cancer. Trebuie văzut doar cu ce sistem mergem înainte, cu ce soft de raportare… Și de văzut resursa umană. În rest, lucrurile ar trebui să meargă relativ ușor.
• De asemenea, e urgent să avem la testări genetice, gratuit, prin program CNAS, foarte probabil. Se poate introduce în Programul național de oncologie 2.2 prin CNAS. Pot fi introduse aceste testări genetice, măcar parte din ele, cele care pot fi suportate ca impact bugetar. Însă, spre exemplu, pentru cancerul bronho-pulmonar doar anul acesta au fost înregistrate alte 4, 5, chiar 6 indicații noi, care au medicamente țintite molecular care au un driver oncogenic, o modificare genetică ce trebuie identificată pentru ca pacientul să beneficieze de tratament, așa încât e păcat să ratăm șansa acestor oameni de a beneficia de terapii care aduc un plus mare de supraviețuire, o calitate de viață mai bună comparativ cu tratamentele pentru boala acelor pacienți.
• Cu destul de mare urgență vedem și nominalizarea unor criterii de calitate pentru anumite instituții implicate în diagnosticul și tratamentul cancerului. Este obligatoriu să avem un control din acest punct de vedere pentru că sunt destul de multe situații neplăcute din acest punct de vedere. Nu detaliez acum, dar diagnosticul cancerului poate fi mult îmbunătățit. Nu în toate centrele, spre exemplu, se derulează comisii multidisciplinare, trebuie să existe inclusiv o ierarhizare…
• În ceea ce privește programele naționale derulate prin Ministerul Sănătății care au legătură cu cancerul, aș zice că se derulează destul de bine, cel puțin programul de screening pentru cancer colo-rectal, unde sunt implicați colegi din medicina de familie și gastroenterologi.
• Repet, nu cred că suntem pregătiți să putem face screening pentru cancerul pulmonar. Nu avem infrastructura necesară, nu avem aparate de diagnostic imagistic necesare pentru un screening pentru cancer bronho-pulmonar, nu avem resursa umană în centre de imagistică pentru a evalua un număr atât de mare de oameni pentru a fi depistate cazurile care să facă ca acest program să fie fezabil. Nu cred deci că momentul pentru așa ceva. Poate după o îmbunătățire a numărului de centre de imagistică, o îmbunătățire a numărului resursei umane…
• Programul de screening de cancer de col uterin poate fi îmbunătățit, acela nu merge așa cum ar trebui și, decât să deschidem un altul care să fie ratat mai degrabă le întărim pe cele care pot fi făcute să funcționeze bine, cu metodele curente existente inclusiv în țara noastră.
• În ceea ce privește programul național curativ derulat prin Casa Națională, eu zic că acela merge chiar foarte bine. Am avut acces la numeroase noi medicamente în ultimele 24 de luni, sunt multe medicamente noi care beneficiază de programe de cost-volum ca modalitate de decontare și ca modalitate de acces al pacienților.
• Este oricum un trend pozitiv, sunt molecule noi care au fost înregistrate, ca țară cred că stăm bine comparativ cu alte state europene. Nici în pandemie nu am văzut întârzieri, probleme generale, care să fie cu tendință de regulă.
• Foarte important- o să urmeze un nou contract-cadru cu Casa de Asigurări și noi norme anul viitor pe care cred că le-au luat deja în calcul și în discuție. Cred în primul rând că ar trebui actualizat prețul la foarte multe dintre serviciile medicale existente pentru că acelea sunt prețuri de acum 15 ani. Sunt multe servicii care nu pot fi acoperite cu ce se consideră acolo, e absolut derizoriu prețul. De asemenea, e important să fie luată în considerare introducerea în Programul național de oncologie, fie de la Casa Națională mai degrabă, a unor programe noi prin care să acoperim costuri pe care astăzi le acoperă de obicei pacientul.
• E vorba de procedee de tratament și diagnostic în oncologie, mă refer, de exemplu la ablația cu ultrasunete, la consumabilele utilizate în procedură, la costurile pentru stenturile necesare în anumite obstrucții maligne mecanice, la tratamentul icterului în cazul cancerului de pancreas sau altor leziuni hepatice. La costurile de puncție pentru biopsie, eco-endoscopia, cu consumabile foarte scumpe… Poate aceste consumabile ar putea să facă parte dintr-un program prin Casa Națională. Important de văzut impactul bugetar, ne oferim să punem la dispoziție estimări.
• Accesul la inovație. Aici este un plus în ceea ce privește ștergerea garnițelor între țări, vom putea să ne aliem la acel Regulament european pentru studiile clinice. Sunt în momentul de față în transparență, pe siteul ministerului, câteva norme pentru articole importante din OUG 29/2022 care tocmai asta fac: legătura cu regulamentul european pentru studii clinice. Sunt și acolo câteva lucruri care ar trebui corectate, o să pregătim și noi un punct de vedere. De exemplu, acolo unde sunt amintiți membrii, personalul care poate face parte din echipa de studii clinice, sunt menționați toți membrii specialiști, dar avem nevoie în echipă și de IT-iști, nu se spune nimic acolo, dar e nevoie.
• Să sperăm că nu vor mai apărea întârzieri în aprobarea studiilor clinice, că lucrurile vor merge mult mai simplu.

Alina CULCEA, președinte, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM)

• Este extrem de important dialogul, prilejuit și de această întâlnire și ARPIM, care reprezintă cele 27 de companii farmaceutice inovatoare globale, cu prezență în România, a militat tot timpul pentru dialog.
• Cred că avem cu toții aceeași înțelegere de ce este necesar dialogul. Avem un sistem de sănătate încercat, acesta este cuvântul cel mai potrivit, încercat nu numai de pandemie, de crize – știu eu, constante.
• Pe parcursul ultimilor ani, din păcate vedem, majoritatea indicatorilor de performanță, a indicatorilor de sănătate ne situează în continuare pe ultimele locuri din Europa.
• Vin cu această abordare mai puțin optimistă decât cea a domnului doctor Shenker, având în fața mea cifre care ne arată situația din România.
• Raportul Euro Wealth Consumer Index plasează România pe locul 34 din 35 de țări evaluate, cu un decalaj foarte mare la majoritatea capitolelor și anume: accesul la medicamente, drepturile pacienților, nivelul general de informare, starea generală de sănătate a populației și, nu în ultimul rând, cu evidențierea nevoii stringente de măsuri pentru a îmbunătăți acești indicatori.
• La oricare alt indicator la care ne uităm astăzi (investițiile în sănătate, finanțarea adecvată – din nou România pe ultimul loc în UE cu  580 de euro per capita, partea de cercetare-dezvoltare pe locuri codașe cu investiții de aproximativ 75 de milioane de euro), din păcate ultimii ani nu ne-au adus un progres real.
•  Ceea ce conduce la ideea unui dialog permanent și a unei abordări strategice urgente pentru a îmbunătăți acești indicatori.
• Aș putea enumera rapid cel puțin două motive pentru care s-a întâmplat așa.
• Rămânem în continuare un sistem subfinanțat cronic, din păcate nevoile reale sunt mult mai mari față de ceea ce ne putem permite să investim în sistemul de sănătate.
• Se schimbă frecvent și prematur factorii de decizie, la nivelul Ministerului Sănătății cât și la alte instituții importante din sănătate. N-a putut exista o viziune pe termen lung și aceste schimbări frecvente generează și schimbări de politici  care poate nu sunt întotdeauna urmate de ceilalți colegi.
• Și așa lucrurile stagnează câteodată.
• Revenind la ideea de parteneriat, credem noi că industria farmaceutică și-a dovedit importanța strategică pe toate planurile.
• Pe plan European Comisia Europeană a inițiat un dialog cu industria pe teme foarte importante. Se dezbate astăzi strategia farmaceutică europeană, lucru care poate avea un impact extraordinar, în următorii ani, pe ceea ce înseamnă medicamentele inovatoare și nu numai. Sunt luate în discuție multe lucruri, precum răspunsul Europei la crize.
• Am văzut țări care au înțeles nevoia de parteneriat strategic, nevoia de a avea o industrie consolidată pe plan local, de a avea acces la medicamente.
• Aici ar trebui să luăm exemplul Franței, care a înființat un consiliu strategic  al industriei inovatoare, având la masa dialogului pe toți partenerii cheie din sistem și luând măsuri pe termen mediu și lung tocmai pentru  a îmbunătăți aspectele de care vorbeam mai devreme.
• În România, în momentul de față, pot să vă spun care sunt lucrurile cu care ne confruntăm în continuare, recunoscând eforturile constante din ultima perioadă. S-a îmbunătățit destul de mult accesul la medicamente inovatoare, în ultimii doi – trei ani, prin deschiderea listei de compensare.
• Și avem ani istorici în care lista de compensate a fost blocată, pe perioade lungi, de 6 ani de zile, ceea ce a fost o tragedie pentru pacienții din România. Sperăm că niciodată n-o să se mai întâmple așa ceva.
• Comparându-ne nu noi cu noi, ci cu țările din Europa, din păcate nu stăm foarte bine.
• Avem întârzieri foarte mari, vorbim de peste 30 de luni timp de așteptare al pacienților români pentru acces la medicamentele de ultimă generație.
• Și, un studiu făcut de Federația Europeană a Industriilor Inovatoare arată că, în perioada 2016 – 2019, din 152 de medicamente inovatoare aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului, doar 39 de medicamente (unul din 4)  au fost compensate până la 1 ianuarie 2021.
• Iată că avem în continuare nevoia de a avea predictibilitate, termene clare, de a respecta termenele legale pe tot traseul circuitului rambursării unui medicament compensat, astfel încât să ne apropiem de standardele europene la care aspirăm dar de care suntem încă departe.
• O altă gură de oxigen pentru pacienții din România ar fi fost studiile clinice. Și acolo accesul la medicamente poate fi o speranță  pentru anumiți pacienți.
• Din păcate și aici timpii de așteptare pentru aprobarea unui studiu clinic au fost foarte mult depășiți, au fost până la termene incredibil de lungi, până la mai mult de 365 de zile.
• Dacă ne-am uita un pic la partea economică a acestor studii, la beneficiile pe care le-ar putea aduce României, și raportăm – să zicem – numărul de studii clinice la un milion de locuitori  și acesta ar fi aliniat la țări performante din jurul nostru, dintr-o piață de 72 de milioane de euro, am putea să ajungem la o piață de 800 de milioane de euro.
• Iată ce investiții importante pierdem printr-un mecanism birocratic pe care nu reușlim să-l depășim.
• S-a dovedit că un dolar investit în sănătate aduce înapoi între 2 și 4 dolari înapoi în economie.
• Vin cu câteva date în „prime time”. Am derulat de curând, împreună cu PricewaterhouseCoopers o amprentă a sectorului farmaceutic în România. Cu aceste cifre putem înțelege de ce este important, dincolo de nevoia de a avea medicamente pentru pacienții din România, de ce este important să avem o industrie farmaceutică inovatoare sănătoasă prezentă  în România.
• Contribuția sectorului medicamentelor inovatoare se ridică la peste un miliard de euro, plățile  specifice sectorului având un raport semnificativ de peste 0,6 – 0,7 miliarde de euro.
• 444 milioane de euro sunt valoare adăugată brută, echivalentul a 0,2% din PIB, din care 207 milioane de euro sunt impact direct.
• Generăm aproximativ 11.600 de locuri de muncă direct și indirect. Poate nu ne comparăm cu alte instituții, gen Hidroelectrica, dar sunt un sector important.
• Avem 229 de milioane de euro contribuție de venituri la bugetul de stat constând în taxe și impozite .
• Și  să nu uităm că unul din 4 pacienți, prin plata acelei faimoase taxe clawback, este susținut de industria farmaceutică.
• Ne implicăm activ în ceea ce înseamnă educația pacienților, în susținerea acelor testări de care vorbea domnul doctor Shenker. Foarte multe testări susținute de statul român sunt pe banii industriei farmaceutice, în plăți foarte importante pentru fiecare companie farmaceutică.
• Altfel, tratamentul nu ar putea fi inițiat în mod corect, și atunci avem această responsabilitate etică de a prelua costurile  pentru pacienți.
• Credem cu tărie că este nevoie de o deschidere din partea întregului aparat de stat pentru a dezvolta un mediu operațional mai favorabil industriei farmaceutice.
• Mă refer la câteva măsuri concrete.
• În primul rând, un parteneriat între mediul privat, instituțiile publice, decidenții din sănătate, prin crearea unor grupuri de lucru, cu întâlniri constante, cu teme anunțate public, cu identificarea nevoilor legislative și a responsabilităților instituționale, a etapelor de modificare – ne-ar face pe toți să avem vizibilitate asupra cadrului legislativ.
• Și toate aceste  nevoi pe care le dezbatem în aceste manifestări să fie preluate cu responsabilitate de fiecare instituție a statului.
• În același timp, dacă ne întoarcem strict  la mediul operațional, predictibilitatea la ceea ce înseamnă accesul la inovație este unul dintre elementele cheie.
• Nu ne trebuie decât realmente un termen clar de deschidere a listei de compensate, nu numai pentru noi, din punct de vedere al producției și de calibrare a capacității de producție, dar mai ales pentru pacienții care așteaptă o speranță cu fiecare medicament nou care ar putea intra pe lista de compensate.
• Vorbim de o politică a prețurilor în România care este cel puțin coercitivă – cel mai mic preț din Europa. Astăzi majoritatea industriilor vorbește de creșteri de prețuri, de regularizări cu inflația.
• Suntem singura industrie care nu numai că nu beneficiază de astfel de regularizări, dar periodic au loc scăderi ale prețului.
• Acesta coroborat cu taxa clawback, care reprezintă aproximativ  25% pentru medicamentele inovatoare… gândiți-vă unde ne poziționăm la nivel european, ca și țară, în ceea ce privește atractivitatea investițiilor și a dezvoltării unei industrii farmaceutice solide în România.
• Toate aceste lucruri ne duc cu gândul că este nevoie în continuare de deschidere pentru a atrage companii farmaceutice, a le păstra pe cele pe care le avem, în interesul pacienților, pentru ca medicamentele să nu mai dispară din piață și să poată să fie de folos.

Intervenție Dr. Adrian Gabriel MARINESCU

Auzind despre studiile clinice, cred că orice țară care se respectă trebuie să stea cât mai bine la studiile clinice. Noi la Institutul Matei Balș am fost, la un moment dat singurul partener din Europa de Est la studii clinice. Un spital mare trebuie să facă asta nu numai pentru spital ci și pentru țară.

Pe de altă parte, cred că este clar că sunt diferențe în România între regiuni. Într-un fel se întâmplă în orașele mari și altfel în cele mici, ca să nu mai vorbim de mediul rural.

Starea de sănătate a populației are o istorie lungă și e greu de schimbat. O populație care are o stare de sănătate mai precară nu se compară cu alte sectoare medicale, cel puțin nu dintr-odată. Ar trebui făcuți niște pași în așa fel încât distanța să nu fie mai mare.

Aici e de fapt întrebarea: Avem o direcție bună  către care mergem? Și care e viteza?

Că dacă știm că în următorii 10 ani lucrurile se vor așeza, putem sta liniștiți. Dacă nu… trebuie să schimbăm.

Asta este problema, că dacă măsurăm ultimii 10 ani, indicatorii de sănătate, din păcate evoluția lor nu a fost cea mai… așteptată. Într-adevăr întrebarea este: avem o direcție în acest moment?

Claudiu Cheleș, general manager România, Gilead

• Gilead și-a asumat obiective și acțiuni concrete în lupta cu unele dintre cele mai devastatoare boli la nivel mondial. Practic, pentru a ne îndeplini misiunea și pentru a contribui la dezvoltarea sistemelor sanitare, eforturile și suportul nostru sunt îndreptate unitar către accesul și disponibilitatea pacienților la produsele noastre, la portofoliul nostru de produse inovatoare și, desigur, la eforturile pe care întreaga industrie le face în acest sens.
• Suplimentar, sunt de remarcat și parteneriatele solide în care suntem implicați, încercând să reducem inechitățile și să punem umărul în rezolvarea diferitelor obstacole și bariere. Ceea ce am făcut până în prezent au rezultat în găsirea unor soluții în  tratamentul și chiar vindecarea hepatitelor C și în transformarea tratamentului, și prevenției, persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA.
• Explorăm în continuare noi soluții în alte arii terapeutice în cazul afecțiunilor virale precum și în diferitele tipuri de cancere. De exemplu, dialogul purtat la nivel global transpus în programe de pionierat, unele dintre acestea inovatoare. Spre exemplu, 75% dintre persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA în Statele Unite beneficiază de portofoliul Gilead. Am reușit să vindecăm practic peste 4 milioane de pacienți cu hepatita C la nivel global. Chiar recent, în context pandemic, peste 11 milioane de pacienți au beneficiat de tratament cu Remvisidir în lupta lor cu Covid-19.
• Cum se transpun aceste aspecte la nivel local: în România, portofoliul nostru este prezent activ în cadrul programelor naționale adresate boli transmisibile cu impact major asupra sănătății publice. Exemplele la care mă voi referi în continuare și recomandările noastre de optimizare și eficientizare a alocărilor bugetare și ale managementului pacientului se referă la aceste două direcții: hepatita C și, respectiv, elemente din cadrul programului național HIV/SIDA.
• Începând cu hepatita C- istoricul îl cunoașteți: încă din anul 2015 pacienții din România, prin activarea programelor cost-volum, au avut acces la medicație modernă, interferon free, care practic vindecă în proporție de peste 97% și elimină virusul hepatitelor C. Acest efort a fost transpus în vindecarea a peste 40.000 de pacienți de la acel moment până acum, cu aportul unor specialități esențiale în managementul acestei patologii, bolile infecțioase și gastro-enterologia precum și acțiuni corelate cu parteneriate cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Casei de Asigurări, Agenției Medicamentului, asociațiilor de pacienți și, nu în ultimul rând, ai Ministerului de Finanțe.
• Din acest dialog avem o îmbunătățire nu doar cantitativă a unor indicatori dar, credem, s-a înregistrat progres și în ceea ce privește aspectele administrative și tehnice în derularea contractărilor. Avem în această vară o premieră: primul contract cost/volum cu interferon free, pentru pacienții care nu au răspuns la tratamentele anterioare, care a avut continuitate între 2 contracte anuale.
• Una dintre problemele cu care ne confruntăm în continuare este relevată din această continuitate a accesului la tratamente. În cei 7 ani de contractare la care mă refer, din 2015 până în prezent, au fost asumați doar 4 ani de acces direct la medicația cu interferon free. Imaginați-vă ce ar fi însemnat o dublare a numărului de pacienți deja tratați în cazul unei maladii care, dacă nu este diagnosticată și tratată, poate să evolueze afectând ficatul, evident, ducând ulterior și către ciroză, cancere, cu probleme majore și asupra pacienților dar și asupra sistemului medical.
• O sursă alternativă de finanțare pe care îmi permit să o citez astăzi este cea reprezentată de fondurile europene, programul LIVERO, care este un program pe o durată de 2 ani care își propune să testeze și să diagnosticheze un număr de 240.000 de pacienți. Suntem undeva la peste jumătate din această cifră, 65% dintre acești pacienți au fost deja screen-ați în 2 regiuni, în Est și Sud.
• Acest program arată că vedem doar vârful icebergului. Incidența hepatitelor C este încă una importantă, în jur de 1%, în anumite zone și spre 1,4%. Categoric în anumite populații vulnerabile aceste procente de incidență cresc masiv.
• Săptămânile trecute, împreună cu asociații ale pacienților și cu parteneriatul cu Institutul Matei Balș, am derulat un program chiar în București, în Piața Unirii și în Piața Obor, și întâmplător- nu este neapărat relevant ca număr de persoane testate practic de pe stradă- incidența s-a apropiat chiar de 4%.
• Referindu-ne la recomandările pe care le putem avea referitor la continuitate și la aspecte care țin de testare, propunerea directă este de adoptare a unui buget multianual, adaptat în acest caz contractelor cost/volum rezultate. Practic, o sinergie între strategiile naționale care, în acest caz, fac parte din planurile de eliminare până în 2030, conform și obiectivelor mondiale. Este o paralelă și cu strategia națională HIV/SIDA până în 2030.
• O abordare sinergică cu alocările bugetare multianuale, respectiv sursele de finanțare adiționale, ar putea cu siguranță găsi resurse optime și eficientiza circuitele specifice.
• Referindu-mă direct la programul HIV/SIDA, salut apariția, sperăm noi chiar în luna septembrie, a Planului național de cancer, sperăm ca și planul de acțiune să poată să fie implementat rapid. Recomandarea noastră, ați auzit în alocuțiuni anterioare… Ne confruntăm practic cu o referință circulară: pacienții HIV din România sunt, o parte dintre ei care aparțin de prima cohortă, de acum 30-35 de ani, acum pacienți adulți, sunt captivi deciziilor de tratament istorice. S-a mai menționat astăzi, avem un acces, în ultimii ani, crescut la inovație HIV/SIDA, la fel ca și în cazul hepatitelor C.
• Pacienții și comunitatea medicală au la dispoziție cele mai moderne soluții de tratament, disponibile la nivel mondial. Aceste soluții sunt confirmate în ghiduri și protocoale terapeutice specifice. Rămâne în mod evident să vedem, împreună, cum pot să fie practic transferați acești pacienți către un acces al tratamentului pe termen lung.
• Referințele vin, posibil, și din ce am experimentat deja în alte arii terapeutice. Ne putem referi la un management prospectiv al resurselor bugetare la nivel de centru, garantând o centralizare și o simplificare a procedurilor specifice, care nu sunt cunoscute sau adoptate la nivel de centre regionale sau teritoriale. Răspunsul poate fi dat prin explorarea oportunităților aduse de o licitație centralizată în domeniul HIV/SIDA, care să confirme pe o perioadă sustenabilă de timp accesul la aceste terapii noi, respectiv permițând elaborarea unor scheme terapeutice corespunzătoare nevoilor pacienților.
• Menționez rapoarte recente comunicate în cadrul comunităților medicale specifice. Primul este Raportul Optima HIV, elaborat în comun de o organizație non-guvernamentală, asociații de pacienți și specialiști din Institutul Național Matei Balș și Institutul Național de Sănătate Publică.
• Acest raport a arătat că în lipsa unui program HIV/SIDA, așa cum a fost conturat chiar înainte de pandemie, am putea asista în următorii 3 ani la o dublare a numărului de pacienți noi, respectiv o dublare a numărului de decese corelate cu infectarea HIV/SIDA. Este clar că programul funcționează, are și anumite perspective de creștere potențială vizavi de acces la medicație modernă anti-retrovirală, vizavi de programe de screening, testare, prevenție și comunicare.
• Fondurile alocate la nivel general la momentul actual arată că se vor putea îmbunătăți indicatorii specifici corespunzători acestor pacienți cu doar 1% până la nivelul anului 2030. Ce înseamnă asta: din dialogul cu specialiștii în domeniu înțelegem că stăm bine vizavi de comparația cu planurile globale UNAIDS, care evoluează în acest moment de la procentele de 90% cunoscute către 95%. Aici mă refer la procentul de pacienți diagnosticați din populația cunoscută. Același procent este și pentru pacienți tratați din cei diagnosticați- o cascadă complexă care până la urmă ajunge să se refere la procentul de pacienți care nu mai transmit practic virusul.
• Pentru ca acești din urmă pacienți să aibă o viață, o integrare cât mai aproape de normalitate, aici avem o deficiență care poate fi îmbunătățită în România. Dacă la primii doi indicatori suntem conform normelor de la nivel global, procentul de supresie virală nu este încă reprezentativ, iar asta este practic un efect direct al evoluției necesarului terapeutic pentru acești pacienți.

Iulian PETRE, director executiv, UNOPA – Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA

• Trebuie să aduc în discuție și lucrurile care nu merg atât de bine. Și o să refer la ce mă pricep cel mai bine, Programul HIV, iar discuția se referă la discontinuități care apar din când în când, punctual, zonal, în anumite locuri, pentru anumiți pacienți, cu o amploare mai mică sau mai mare.

• A nu se generaliza pentru întreg programul. Sunt lucruri care nu merg atât de bine cum ar putea să meargă.
• Săptămânal suntem în contact cu persoanele care trăiesc cu HIV și au nevoie de tratament. Ba ne sună, ba aflăm de pe grupuri, că un pacient la un spital n-a primit un medicament. Și dacă lipsește un medicament dintr-o schemă, acea schemă este întreruptă.
• Se recurge foarte des la schimbarea schemei de tratament, pentru că un medicament nu este în farmacia spitalului.
• Și apar permanent  lucruri de genul ăsta. Suntem permanent în dialog cu domnul doctor Marinescu, cu Ministerul Sănătății, încercă să și prevenim astfel de situații și să le și rezolvăm cât mai repede cu putință.
• În ideea prevenirii, întotdeauna m-am uitat și am încercat să înțeleg cauzele întârzierilor.
• În 2012, programul a plecat de la Casa Națională de Sănătate și a venit la Ministerul Sănătății. Aveam atunci niște așteptări  mai mari… e minister, acolo se taie pâinea și acolo este cuțitul… și totul va merge perfect.
• N-am luat în calcul partea de buget, că tot la Ministerul Sănătății se reglează deficitul bugetar al României.
• Întotdeauna, la începutul anului, bugetul sănătății este aparent mare, dar pentru programe… la HIV vedem că începem cu jumătate din bugetul pe care știm de ani de zile că îl consumăm și știm că, pentru a ține în viață 15.000 de pacienți, se poate calcula aproape cu exactitate de cât ar fi nevoie.
• Nu. Descoperim în martie – aprilie că avem jumătate și nici ăia nu sunt disponibili atunci, sunt împărțiți pe tot anul. Nici nu se poate atinge mai devreme spitalele de ei.
• Medicii, când văd că nu au destui bani, cumpără mai puțin și nu reușesc să facă niște achiziții coerente, să nu apară nici lipsuri nici stocuri nejustificate.
• OK. Am început prost anul, va veni rectificarea, în iulie ni s-a promis că vine rectificarea.  Nu, rectificarea vine la jumătatea lui august, cel mai devreme, și operaționalizarea ei durează, până vin iarăși de la Ministerul Finanțelor niște hârtii, ajungem în septembrie.
• Din iulie, când avem bugetul și până în septembrie, e o muncă întreagă și tot timpul se peticește, se scutură ministerul de bani prin visterie pe acolo, mai suplimentează la câte un spital,  mai măsoară stocurile, mai întreabă, mai caută soluții, ca să cumpere spitalul ăla pentru două săptămâni, pentru trei săptămâni…
• E un efort foarte, foarte mare pe care îl desfășoară o întreagă armată de oameni, efort care ar  putea fi evitat dacă acea bugetare s-ar face corect de la începutul anului.
• În aceste fragmentări multiple, apar întreruperile de scheme de tratament. Câteva zile dacă lipsește un medicament din farmacie sunt niște pacienți afectați.
• Avem acea problemă cu trimestrializarea. Suntem în aprilie, ministerul ne-a alocat bani, dar jumătate din ei sunt în trimestrul 4.
• Sunt spitale care nu se ating de ei. Ar putea teoretic, după o anumită parte a economiștilor, să se atingă de ei.
• Nu. Sunt alți economiști de spital care refuză să riște, să comande o parte din medicamente la timp și doar plata să se facă în trimestrul 4. Iar acei pacienți de la spitalul unde economistul refuză – suferă.
• Nici Ministerul Sănătății nu a avut curajul să zică, noi ne asumăm că aveți dreptul la începutul lunii iulie să faceți comenzile din trimestrul 4. Și este lăsată decizia pe spinarea celor de la spital care spun cum este mai sănătos pentru mine și pentru familia mea, ca să nu dau banii înapoi.
• Păi să așteptam trimestrul 4. Și acolo pacienții riscă.
• Altă cauză este birocrația. Când vorbim de achiziții în România, e dezastru. Procedura este foarte stufoasă, fragmentată. Cum e cu achiziția centralizată? Este lăsată la latitudinea oamenilor din 55 de spitale, care trebuie să facă achizițiile să, asigure continuitatea tratamentului.
• Nu se desfășoară procedurile la timp, nu s-a lansat licitația la timp, vine cineva de la ANAP-ul  (și-mi pare rău că n-a fost azi aici domnul de acolo), vine  și face un control ex-ante și decide că trebuie să trebuie excluși niște distribuitori că nu știu ce note proaste au de-a lungul vieții lor.
• Am avut un mare centru regional care era pus în situația de a nu avea de la cine să comande, că toți distribuitorii trebuia să fie excluși.
• Și dacă apar și contestații – alte probleme.
• Vreo doi ani ministerul a încercat o procedură de achiziție centralizată, care atunci când să semneze contractele, după contestații, para-contestații, ANAP și altele – am anulat procedura, din motive care îmi scapă.
• Alte cauze sunt cele comerciale. Medicamentele, chiar dacă salvează vieți, sunt vândute de comercianți al căror scop nu este neapărat acesta. Și așa apar comercianții care nu reușesc să răspundă la timp la comenzile de medicamente, mai ales generice.
• Este o problemă și cu resursa umană. Toate acestea se fac cu oameni care nu sunt neapărat cei mai pregătiți și care nu înțeleg că nu cumpără borcane de murături ci medicamente de care depind vieți. Care pleacă în concediu și nu lasă pe nimeni în loc să dea drumul la procedură… când mai vine DSP-ul și mai pune niște piedici și pune spitalul să facă din lună în lună comenzi, deși ar putea să le facă pe tot anul.

Adrian Pană, consultant, Center for Health Outcomes and Evaluation

• Am observat ceva ce mi se pare foarte contrastant- pe de-o parte, știm că alocarea bugetară în sistemul de sănătate a crescut constant. Dacă comparăm ce a fost acum 15 ani cu ce este acum, cu siguranță că din punct de vedere cantitativ situația e alta. Pe de altă parte, am auzit că avem acces, chiar dacă limitat sau întârziat, la diferite tehnici diagnostice noi sau molecule noi și proceduri considerate inovative. Cu toate astea, când vorbim de rezultate nu reușim să corelăm foarte bine investiția cu rezultatul.
• Nu mă refer neapărat la speranță de viață, speranță de viață sănătoasă, mortalitate evitabilă pentru că știm cum stăm.. Eu cred că este o problemă structurală, o problemă de sistem, faptul că am pierdut această capacitate, ca și sistem de sănătate propriu zis. În momentul de față, paradigma pe care eu o văd în vigoare este că sistemul de sănătate nu are ca obiectiv principal menținerea sau îmbunătățirea stării de sănătate a cetățeanului, ci eficientizarea utilizării banului public.
• Acesta ar trebui să fie obiectivul principal al Ministerului de Finanțe, cred. Nu zic că sistemul de sănătate nu ar trebui să utilizeze fondurile eficient, cost-eficace mai bine zis, dar în sistemul de sănătate cred că prioritară este intenția de a oferi o cât mai bună stare de sănătate a populației. În subsidiar folosind fondurile de o manieră cost-eficace, astfel încât să putem face, să spunem, ca acest beneficiu să fie cât mai evident.
• Din discuțiile pe care le-am avut astăzi, pe de-o parte îmi dau seama că ele au fost repetate de nenumărate ori la nenumărate alte întâlniri… Nu mai au nici măcar un rol terapeutic, să zic așa. Am avut aici niște exemple concrete, din păcate noi nu reușim – mă refer la diferiți actori din sistemul de sănătate- să ascultăm activ probleme la care am putea găsi soluții.
• O mare parte din problemele sistemului de sănătate țin de organizare. Componenta de planificare sau de organizare a sistemului este una care trebuie dezvoltată în continuare. Componenta de descentralizare este înțeleasă extrem de diferit, exemplele pe care le-am avut ne confirmă acest lucru: diferite echipe manageriale iau decizii diferite chiar dacă e o singură lege și în aceste condiții pacienții au rezultate diferite în starea lor de sănătate.
• Distribuția resurselor nu e una echitabilă. Nicio țară nu are o distribuție ideală a resurselor, nici umane, nici materiale, problema e că țările respective încearcă să construiască punți, astfel încât să scadă inechitatea. Diferite mecanisme ar putea face acest lucru. Unul dintre ele sunt serviciile de sănătate furnizate integral sau coordonat. Adică, pacientul nu e pierdut între profesioniști extraordinari, ci este menținut într-un traseu în care stânga știe ce face dreapta.
• Cred că ne-ar trebui nouă acum, pe lângă bani, pe lângă o înțelegere că, cum să spun, trimestrializarea e mai importantă decât accesul la medicamente, ne-ar trebui o înțelegere a faptului că, cel puțin pentru afecțiunile cronice, pentru cele 15-20 de situații care ne omoară pe marea majoritate dintre noi, abordarea noastră ar trebui să fie mai coordonată.
• Din acest motiv, propunerile pe care le aduce Strategia Națională de Sănătate, care urmează să fie aprobată, se referă la o perspectivă orizontală a adresării bolilor cronice cu impact negativ major în sănătate, la modul în care profesioniștii reușesc să discute altfel între ei – informație facilitată altfel, interoperabilitate facilitată. Nu e ceva simplu, e ceva complex dar care trebuie realizat pentru a obține rezultate mai bune.
• Fără aceste lucruri vom rămâne în paradigma fragmentării pe care o avem. Nu ai acces, spre exemplu, la scheme de medicamente esențiale pentru anumite patologii, în schimb ai acces la medicamente pe care le utilizezi în stadii avansate de boală și tot lanțul de servicii pe care îl ai este făcut în așa fel încât pacienții să îți ajungă în acele stadii. Nu e nimic intenționat, dar lipsa acțiunii la bază face ca totul să se îndrepte spre vârf. Cu cât te duci spre vârf, cu atât e mai costisitor.
• Cred că România are nevoie să reînvețe cum să așeze baza și să capteze din mers inovația. Cei care sunt un pic mai bine decât noi sunt mai relaxați pentru că e mai natural să capteze inovația când baza e foarte stabilă… La noi e nevoie de reclădirea bazei, care nu se poate face decât într-un sistem care are leadership, guvernanță, organizare, planificare- toate discutate și realizate în mod corespunzător.

Speakeri:

1. Dr. Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății
2. Dr. Cătălin VIȘEAN, Secretar de Stat, Secretar de stat, Ministerul Sănătății
3. Conf. Dr. Diana PĂUN, consilier prezidențial, departamentul de sănătate publică al Administrației Prezidențiale
4. Nicoleta PAULIUC, senator, Parlamentul României
5. Conf. Dr. Adela COJAN, președinte, CNAS
6. Bogdan Paul DOBRIN, secretar general, Agenția Națională pentru Achiziții Publice – ANAP
7. Dr. Adrian Gabriel MARINESCU, director medical, Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș”
8. Dr. Michael SCHENKER, președintele Comisiei de Oncologie din Ministerul Sănătății, director medical Centrul de Oncologie „Sf. Nectarie” Craiova
9. Alina CULCEA, președinte, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM)
10. Claudiu CHELEȘ, general manager România, Gilead
11. Cezar IRIMIA, președinte, Alianța Pacienților Cronici din România și Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer
12. Iulian PETRE, director executiv, UNOPA – Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA
13. Adrian PANĂ, consultant, Center for Health Outcomes and Evaluation

Moderator: Clara VOLINTIRU, profesor, academia de studii economice din București – ASE

Partener principal:

Gilead

Parteneri:

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM)

Academia de Studii Economice – ASE București

***