marți

16 iulie, 2024

Just Business

O interfață între Economie și viața afacerilor

14 iunie, 2021

Sediul Bursei de Valori București

Luni are loc listarea acțiunilor celui mai mare transportator fluvial din România, Transport Trade Services (TTS), pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB), iar marți urmează listarea celui mai mare retailer agricol, Agroland Agribusiness (AAB), pe piața alternativă AeRO a Bursei.

Listarea TTS este un eveniment fiind prima din ultimii 3 ani pe piața principală. Are loc după derularea celei dintâi oferte publice din ultimii trei ani şi jumătate. Acţionarii TTS au vândut 50% din acţiunile companiei  pentru  288 milioane de lei (58,5 milioane euro).

NAVROM Galați revine la bursă sub o nouă formulă corporatistă


Oferta TTS a fost puternic suprasubscrisă (465 milioane de lei pe segmentul de investitori mici, în timp ce investitorii instituționali au fost mai prudenți).

Practic, listarea TTS Group este o revenire la Bursă a Companiei de Navigație Fluvială Navrom Galați, care a fost listată până în 5 august 2018 pe fosta piață RASDAQ a Bursei, sub simbolul COVG.

TTS cel mai mare trsansportator fluvialAtunci acționarul majoritar era chiar Transport Trade Services controla peste 87% din acțiunile COVG.

De fapt, unul dintre motivele prudenței investitorilor mari este tocmai faptul că revenirea la bursă a celei mai importante companii controlată de TTS se face în timp ce unul din acționarii principali ai acesteia se lansează în afaceri imobiliare.


Alexandru Mircea Mihăilescu a solicitat încă din anul 2018 un plan de urbanistic zonal de la Primăria Capitalei pentru realizarea unui hotel de 8 etaje în zona Romexpo. Faptul stârnește neîncredere pentru că acționariatul nu este concentrat pe dezvoltarea business-ului de bază, potrivit unor investitori experimentați citați de Profit.ro.

Acum fost acționar principal mai are puțin peste 25% din acțiunile TTS,

companie de transport fluvial darnic în dividende

Altfel, Transport Trade Services (TTS)  are o politică de dividend generoasă (circa 45% din profit) și nu este prea îndatorată.

Anul trecut profitul net a fost de 44,2 milioane de lei, în ușoară scădere față de 2019, dar mai mult decât dublu față de 2018 (16,6 mil. lei), potrivit prospectului de emisiune al ofertei publice.

Astfel că, acțiunjile TTS sunt considerate profitabile de majoritatea analiștilor și vin, oricum, pe fondul unei oferte limitate de ținte de plasament la BVB.

Principala companie din grup, NAVROM transportă anual peste 10 milioane tone de mărfuri: minereu, cărbune, ciment, calcar, cereale, îngrăşăminte, laminate, piese şi echipamente și altele. Rutele sunt interne dar și în Ucraina, Moldova, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Ungaria, Slovacia, Austria şi Germania.

Urmează cel mai mare retailer agricol, Agroland Agribusiness

Marți, vor intra la tranzacționare acțiunile Agroland Agribusiness (AAB), care operează cea mai mare rețea de magazine agricole din România.

Agroland Agribusiness (AAB) este în fapt o companie antreprenorială, iar acționarul majoritar Horia Cardoș are deja experiență bursieră după listarea unor obligațiuni corporatiste de 8 milioane de lei, anul trecut.

(Citiți și: „Companiile antreprenoriale la Bursă: Valoarea totală s-a dublat față evaluările inițiale”)

Acțiunile AAB vor fi listate pe piața alternativă AeRO a Bursei, care are consiții ospitaliere pentru companiile antreprenoriale și are loc după un plasament privat  de acțiuni de 7,9 milioane de lei, care  fost suprasubscris de 15 ori.

Agroland Business are 250 demagazine și este cel mai mare lanț de retail cu capital românesc.

Horia Cardoș mai are la Bursă o altă companie din grup, Agroland Business System (AG).

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: