miercuri

8 decembrie, 2021

Leul, ”aliniat la euro”, se apreciază discret. Cum

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

11 ianuarie, 2015

Pragul psihologic de 4,50 lei pentru un euro a generat (din nou) o emoție nejustificată. Consolidarea obișnuinței de a vedea variații nesemnificative ale monedei naționale în raport cu moneda unică europeană a început să joace feste. Matematica elementară, în condițiile regimului asumat de flotare controlată, nu validează burtierele galbene cu scris negru, ale televiziunilor, care se arată îngrijorate de evoluția monedei naționale.

Pentru edificare, vă prezentăm trei tabele:

Primul prezintă valorile, atât medii lunare cât și la finalul lunii, înregistrate spre sfârșitul lui 2013 și 2014.
Al doilea, evoluția cursului de schimb euro-leu la începutul anului trecut.
Al treilea, cum s-a mișcat leul între 23 decembrie și 9 ianuarie la confluența anilor. Nu se observă nimic deosebit.

CLICK pentru mărire

Mai degrabă, ceea ce ar trebui să surprindă, este faptul că valorile și maniera lor de evoluție sunt mai mult decât similare, sunt aproape identice, deocamdată cu un mic avantaj pentru anul 2015. Deocamdată, deoarece ultimele date disponibile pentru inflația lunară, cele pentru luna noiembrie, arată un decalaj de un procent între inflația medie anuală de la noi și cea din Zona Euro (1,4% IAPC la noi și 0,4% la ei).


Dacă se păstrează acest decalaj pe final de an iar euro stă pe loc în termeni reali față de leu ( ajustat diferența de inflație dintre România și Zona Euro) ar fi trebuit să avem o medie de curs pe 2014 undeva peste 4,46 lei pe euro și nu 4,4446 lei pe euro cum cum s-a consemnat oficial. Cum s-ar spune la Radio Erevan, leul nu s-a depreciat ci s-a apreciat ușor în raport cu euro.

Cum: De la aprecierea leului, la aprecierea veniturilor, la cre;trerea PIB pe cap de locuitor

De remarcat și faptul că media pe 2014 a rămas sub media pe 2012 (4,4560 lei/euro), ceea ce explică majorarea veniturilor populației exprimate în euro peste mica și insuficienta ameliorare a veniturilor în lei, idee consolidată la nivelul percepției publice. Idee care blochează, de altfel, și apetitul pentru consum și relansarea creditării, implicit reluarea unei creșteri economice robuste.

Paradoxul pleacă de la comunicarea insuficientă a unui adevăr elementar. În condițiile păstrării valorii nominale a cursului, leul se apreciază pe tăcute cu diferențialul de inflație iar mărfurile de valoare mare și prețuri euroizate (case, mașini sau electrocasnice) devin mai accesibile. De unde și presiunea (benefică în doze mici) exercitată pe deficitul comercial, care a reușit să se păstreze aproximativ la același nivel.

Practic, dacă nu se întâmpla așa iar leul ar fi mers în linie cu euro ca putere de cumpărare, ar fi trebuit, potrivit datelor macroeconomice disponibile, să fi avut un salt firesc al cursului de schimb de la circa 4,44 lei pe euro în noiembrie 2013 la 4,48 lei pe euro în noiembrie 2014. Datele BNR arată că saltul nu s-a produs atunci, ba chiar cursul media a fost sub 4,43 lei pe euro.


Acum, potrivit aceleiași logici a păstrării forței leului în raport cu euro, ar fi trebuit să fim undeva la peste 4,50 lei pe euro (prag de astfel depășit în 7 ianuarie 2014) dar nu suntem. Tot am mai păstrat un mic avantaj. O să întrebe cineva unde se vede străduința discretă de a aprecia în termeni reali nu doar puterea de cumpărare dar și valoarea activelor deținute de populație.

Un răspuns sintetic ar fi în PIB-ul pe locuitor, aflat în creștere pe traiectoria care rezultă din tabelul de mai jos, întocmit pe baza datelor furnizate de Eurostat.

CLICK pentru mărire

Poate părea ciudat, dar ni se atribuie un plus de 2.000 de euro de căciulă câștigați în perioada crizei. Iar asta la paritatea puterilor de cumpărare standard, adică ținând cont de nivelul prețurilor față de cele europene.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Pentru a ne poziționa corect, precizăm că bulgarii (care au cursul fix, indexat la euro) au câștigat doar 900 de euro iar polonezii, artizanii evitării recesiunii, au avansat cu 2.800 de euro. De luat aminte, grecii ( aflați în Zona Euro) au pierdut, în același interval 2008 – 2013, 4.800 de euro pe an de persoană din rezultatele economice.

Așadar, dincolo de interesul major pentru inflație și stabilitatea prețurilor, ar trebui să ne uităm mai atent la raportul dintre ocaua mare, cu care vom schimba inevitabil moneda națională, și ocaua mică. Aparent firavă dar în fapt destul de vioaie, bazată pe masa de manevră a celor 32 de miliarde de euro cu care Banca Națională zâmbește pieței valutare.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. preturile „euroizate” relevante pentru o comparatie reala sunt:gaze, energie electrica, telefonie, energie termica, accize, „euroizari” incastrate in venitul real al consumatorului si care, in fapt, prin impactul direct asupra acestuia creste inflatia in termeni reali si minimizeaza consumul ….

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. preturile „euroizate” relevante pentru o comparatie reala sunt:gaze, energie electrica, telefonie, energie termica, accize, „euroizari” incastrate in venitul real al consumatorului si care, in fapt, prin impactul direct asupra acestuia creste inflatia in termeni reali si minimizeaza consumul ….

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

De studiat graficul de mai jos: el reprezintă o parte a analizei apărute în revista (exclusiv print) CRONICILE Curs de Guvernare nr. 88 (titlurile și autorii – LINK...

rrr