duminică

21 iulie, 2024

4 noiembrie, 2021

Din cauza creşterii bruşte a numărului de infectări cu noul coronavirus până la niveluri record, Letonia a declarat luni stare de urgenţă sanitară pentru trei luni, informează AFP citată de Agerpres.

Numărul zilnic al infectărilor a depăşit deja pragul de 1.000 în această ţară cu 1,9 milioane de locuitori, înregistrând astfel un ritm de răspândire a pandemiei superior celui constatat în prima parte a anului 2021.

Potrivit noilor reglementări ale Guvernului leton, masca sanitară devine obligatorie în toate clădirile deschise pentru public şi toţi angajaţii din sectorul public vor trebui să fie vaccinaţi până pe 15 noiembrie.


Persoanele nevaccinate nu vor fi autorizate să cumpere alimente şi alte articole de strictă necesitate decât din magazine special desemnate şi doar magazinele considerate esenţiale vor fi autorizate să rămână deschise în weekenduri.

Toţi rezidenţii letoni sunt încurajaţi să lucreze în regim de telemuncă, atunci când acest lucru este posibil. „Vă cer să nu vă reuniţi, să nu mergeţi în vizite şi să vă limitaţi contactele sociale”, a scris prim-ministrul leton Krisjans Karins pe Twitter.

Spitalele din Letonia sunt deja copleşite de numărul mare al pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19. „Suntem obligaţi să refuzăm alţi pacienţi care au diagnostice fără riscuri pentru viaţă. Echipele de urgenţe medicale nici măcar nu mai pot să răspundă la toate apelurile telefonice”, a declarat Karlis Racenis, preşedintele unei asociaţii a tinerilor medici letoni, într-o conferinţă de presă.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: