miercuri

14 august, 2024

28 iunie, 2017

Cu câteva zile înainte de numirea unui nou guvern, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri decretul de promulgare al Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Comunicatul Administrației Prezidențiale care anunță promulgarea avertizează că este responsabilitatea coaliției guevrnamentale să aplice majorările din lege și, totodată, să mențină deficitul și stabilitatea economică.

Surse din coaliție au declarat presei, după ce Guvernul Sorin Grindeanu a fost înlăturat prin moțiune de cenzură, că PSD intenționează modificarea legii, după ce rezultatele pe primele cinci luni au arătat o triplare a deficitului, comparativ cu primele cinci luni din 2016.


”Președintele Klaus Iohannis susține necesitatea de creștere a veniturilor salariale, în mod sustenabil, pentru îmbunătățirea nivelului de trai al românilor. Este evident faptul că România are nevoie de un cadru legislativ care să introducă ordine în sistemul public de salarizare, astfel încât să fie eliminate inechitățile și disfuncționalitățile salariale.

În același timp, Președintele României susține necesitatea unei creșteri sustenabile a salarizării în sectorul bugetar, care să asigure motivațiile adecvate și performanțele necesare din partea tuturor beneficiarilor”, se arată într-un comunicat emis de Administrația Prezidențială.

Legea salarizării în sectorul bugetar este un proiect asumat, la nivel guvernamental și parlamentar, de către Partidul Social Democrat, ca parte esențială a programului de guvernare al actualei coaliții politice.

În acest sens, este responsabilitatea PSD-ALDE să asigure dezvoltarea echilibrată și să concilieze obiectivul de creștere a salariilor cu cel de păstrare a stabilității macroeconomice și bugetare a României. 


Președintele României atrage atenția că aspectele problematice ale legii se impun a fi corectate de guvern și Parlament de-a lungul perioadei de aplicare a legii. Coaliția aflată la guvernare are obligația să se asigure că legea salarizării va produce rezultate conform promisiunilor făcute, fără a genera dezechilibre în economie și implicații negative asupra bugetului public.

În acest sens, aplicarea legii trebuie corelată cu angajamentele României din Pactul de Stabilitate și Creștere, în vederea păstrării deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB.

Această lege ar trebui să rezolve problemele salariale existente în sectorul public, fără să creeze altele. Orice ajustări ulterioare, menite să asigure spațiul bugetar destinat salarizării, trebuie să fie făcute în mod transparent, credibil și responsabil, fără a fi afectate alte sectoare importante pentru dezvoltarea economiei, respectiv investițiile și proiectele de infrastructură asumate la nivel guvernamental”, se mai arată în comunicat.

Amintim că mai multe sindicate și Consiliul Superior al Magistraturii i-au cerut șefului statului să retrimită Parlamentului Legea salarizării.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

România continuă să accelereze consumul – ca factor esențial de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: