Legea Educației Naționale a mai fost amendată o dată marți, prin adoptarea de către Camera Deputaților a Ordonanței care reîntoarce clasa a IX-a la liceu, modificând prevederile din 2011 ale noii Legi. Fără o strategie a Educației, fără consecvență și fără prioritățile în privința formării tinerilor, rezultatele arată pe măsura bugetului.
România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană la alocările pentru educație. Poziția se repetă, nu doar la nivelul procentajului din PIB, dar și ca importanță acordată de stat la toate nivelurile de educație pentru dezvoltarea tinerei generații. Pentru a ne poziționa în context european, prezentăm cele mai recente date Eurostat disponibile pentru câteva dintre statele membre UE.
De remarcat că nu doar din partea alocărilor materiale există probleme majore, dar și prin prisma interesului menifestat de tineri pentru participarea la o formă de educație. Doar Bulgaria stă mai slab ca noi, în timp ce trioul Cehia-Ungaria- Polonia depășește media europeană și se apropie chiar de practica din țările nordice.
Trebuie subliniat că ponderarea cu paritatea puterilor de cumpărare aplatizează rezultatele după posibilitățile rezultate din economia fiecărei țări în parte. Ceea ce permite decelarea plasării învățământului drept prioritate sau nu la nivel național, dincolo de faptul că în valori absolute exprimate în euro stăm cu mult mai slab dat fiind și nivelul nostru de dezvoltare.
Se poate observa că nici marile puteri economice europene nu ating dezideratul de șase procente din PIB pentru învățământ, după cum nici media UE nu ajunge până acolo, țările nordice fiind cazurile de maximă finanțare. Nici participarea la o formă de educație a tinerilor nu este mult mai bună în Occident.
Totuși, trebuie făcută precizarea că aceste state nu au la fel de multă nevoie de formarea profesională, deoarece își pot permite să absoarbă cele mai bune competențe la nivel european printr-o remunerare superioară. Totodată, colegele noastre de fost bloc socialist au înțeles că trebuie să aloce mai mult pentru resursa umană dacă vor să recupereze decalajele de dezvoltare.
Foarte interesante pentru decizia nu doar economică dar și politică sunt alocările pe tipuri de învățământ, alocări care țin și de anumite particularități culturale. Din nou, ne plasăm la coada UE la toate nivelurile, chiar și dacă raportarea banilor pentru fiecare învățăcel se face la PIB/locuitor.
De remarcat finanțarea precară a învățământului primar din România, atât în temeni absoluți, cât și față de celelalte forme de învățământ. Asta în timp ce Ungaria și Polonia merg, alături de Danemarca, pe o ”variantă inversată”, cu accentul pus pe ciclul primar față de ciclul secundar și ecarturi mai strânse de alocare între nivelurile de educație.
Componenta culturală se vede prin raportare la Italia, țară care acordă o atenție similară învățământului superior, desigur la alte resurse date de PIB-ul net superior. Dar nici verii noștri latini nu desconsideră ciclul primar, deși, oarecum surprinzător, țări precum Franța sau Germania o fac în termeni relativi. Cu observația că Franța mizează în mod deosebit pe ciclul secundar, unde are cele mai mari alocări relative.
La nivel de abordare țintită, ar mai merita semnalat accentul pus de bulgari pe învățămâtul superior, cu alocări, după posibilitățile lor, similare celor din Danemarca sau Suedia și mult peste cele din fostele state socialiste. Cehia, Ungaria și Polonia au abordări echilibrate și sunt destul de aproape de media UE pe toate segmentele, mizând pe ponderea mai mare a tinerilor educați față de Occident.
În acest peisaj, România se singularizează prin aceea că nu are o strategie dezvoltare a resurselor umane. Nici nu alocă suficienți bani ( reamintim că indicatorii prezentați sunt relativi și țin cont de puterea de cumpărare locală) și nici nu mizează pe un anumit segment al educației, care să ne confere un prezumtiv avantaj în competiția la nivel european.
Rezultatele care se mai obțin sunt aleatoare și țin mai degrabă de calitățile naturale decât de o politică implementată de stat. Vârfurile care îmbunătățesc imaginea învățământului românesc nu vor putea ține loc de competență la nivelul întregii economii naționale. Și nici nu vor reuși să acopere pierderile ce se conturează deja pe termen mediu și lung, urmare a neglijării procesului de învățământ.
4 răspunsuri
Haoleo, daca asta e curs da guvernare, da ce guvernantii noshtri cam chiuleshte da la el? Dupa cum merge treaba, a chiulit ca mine, da la clasa antaia pana haaat… la masterat!!! Da’ nu-i paguba, ca cu plagiatu, ajunge doctor sh baiatu’! Da numa sa numi ceretz sa va consultez, ca muritzi cu zile pa masa da hoperatzie!!!
Orice cunoscator in domeniul educatiei si de buna credinta poate aprecia ca organizarea si calitatea invatamantului romanesc au fost inainte de 1990 mai bune, mai statornice decat sunt astazi. Cauza? Existenta unui consens la nivel national, importanta acordata, controlul din partea structurilor de profil si chiar fondurile alocate.
Ce ar trebui facut? Un program intocmit de specialisti, practicieni si cu studierea cerintelor de perspectiva a pietei muncii, care sa fie adoptat cu acordul definitiv al tuturor celor indreptatiti sa-si spuna parerea. Acest program ar trebui acceptat, semnat de catre toate partidele politice cu angajamentul ca il vor respecta indiferent de pozitia in care se vor afla. Programul trebuie stabilit pe un orizont de timp considerat optim de catre specialisti.
De ce nu s-a respectat Programul -asa zis national-adoptat cu cativa ani in urma? Pentru ca a fost elaborat si propus de partidele politice si fara consens unanim.
Iata de ce programul la care ma refer nu trebuie elaborat si propus de politicieni, ci de specialistii in domeniu, politicienii, indiferent de doctrina lor, urmand sa si-l insuseasca intocmai.
Sunt multe de spus cu privire la continutul acestui program, la formele de organizare a studiului, la programele de invatamant, la sursele de finantare. In aceste domenii, cel mai bine este sa-si spuna cuvantul specialistii apartinand fiecarui secgment interesat de rezultatele educatiei si nu politicienii. Evident, mai ramane sa-i selectam pe acesti specialisti
Orice cunoscator in domeniul educatiei si de buna credinta poate aprecia ca organizarea si calitatea invatamantului romanesc au fost inainte de 1990 mai bune, mai statornice decat sunt astazi. Cauza? Existenta unui consens la nivel national, importanta acordata, controlul din partea structurilor de profil si chiar fondurile alocate.
Ce ar trebui facut? Un program intocmit de specialisti, practicieni si cu studierea cerintelor de perspectiva ale pietei muncii, care sa fie adoptat cu acordul definitiv al tuturor celor indreptatiti sa-si spuna parerea. Acest program ar trebui acceptat, semnat de catre toate partidele politice cu angajamentul ca il vor respecta indiferent de pozitia in care se vor afla. Programul trebuie stabilit pe un orizont de timp considerat optim de catre specialisti.
De ce nu s-a respectat Programul -asa zis national-adoptat cu cativa ani in urma? Pentru ca a fost elaborat si propus de partidele politice si fara consens unanim.
Iata de ce programul la care ma refer nu trebuie elaborat si propus de politicieni, ci de specialistii in domeniu, politicienii, indiferent de doctrina lor, urmand sa si-l insuseasca intocmai.
Sunt multe de spus cu privire la continutul acestui program, la formele de organizare a studiului, la programele de invatamant, la sursele de finantare. In aceste domenii, cel mai bine este sa-si spuna cuvantul specialistii apartinand fiecarui secgment interesat de rezultatele educatiei si nu politicienii. Evident, mai ramane sa-i selectam pe acesti specialis
ANALIZA CIFRICA DOAR; ESTE INSELATOARE:
LA DOTARI STAU BINE VESTICII; DAR NU TOTI SUNT DE CALITATE:
UNIVERSITATILE GERMANE NU SUNT IN TOP 50.
CE SA MAI ZICEM DE NOI !
NIVELUL DE PERFORMANTA PUTEM SA-L STABILIM SI SINGURI:
PROBLEMA ESTE DACA SUNTEM CORECTI CU NOI INSINE; PROFESORI SI STUDENTI:
INAINTE CATI GANDEAU SA-SI OBTINA O DIPLOMA ASA CA AZI PRIN FRAUDA ? NICI CHIAR COMUNISTII NU AU FOST ASA DE DEZINTERESATI DE CALITATEA INVATAMANTULUI CA ASTAZI.