25 aprilie, 2018

Proiectul de lege care permite ca persoanele condamnate pentru fapte fără violenţă să beneficieze de măsura arestului la domiciliu sau în zilele de sâmbătă şi duminică, a fost adoptat miercuri în Camera Deputaților, cu 170 voturi „pentru”, 80 „impotriva”.

Fiind vorba despre camera decizională, proiectul pleacă la Cotroceni, pentru promulgare. Președintele poate retrimite legea în Parlament (o singură dată) sau o poate contesta la CCR.

Pentru a beneficia de măsurile introduse prin această lege, condamnații trebuie să îndeplinească unele condiții:

  • pedeapsa să nu fie pentru fapte cu violenţă
  • să nu fie recidivişti
  • pedeapsa să nu depășească cinci ani

Sunt exceptate de la lege persoanele condamnate pentru luare și dare de mită sau trafic de influență.

Pentru abuz în serviciu și celelalte infracțiuni asimilate celor de corupție este posibilă închisoarea la domiciliu.

Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate introduse prin această lege:

  • măsura de executare la domiciliu a pedepsei privative de libertate
  • măsura de executare fracționată a pedepsei privative de libertate: în timpul săptămânii la domiciliu și în zilele de sâmbăta și duminica  într-un centru de detenție special înfiinţat pentru această măsură, sau în penitenciar
  • măsura de executare a pedepsei privative de libertate în regim mixt la domiciliu, cu prestarea de zile de muncă în folosul comunităţii, în echivalent.

Procedura:

  • Judecătorul de supraveghere a privării de libertate va dispune stabilirea unei măsuri alternative de libertate pentru persoanele care au executat, fără a fi sancționate, jumătate din fracţia minimă de executat în sistemul penitenciar.
  • Hotărârea privind stabilirea măsurii aplicării acesteia se comunică deţinutului în termen de 3 zile de la pronunţare.
  • În situația în care, în urma analizei, judecătorul de supraveghere amână luarea unei măsuri alternative, termenul maxim de amânare nu poate depăși 6 luni. După această perioadă, din oficiu sau la solicitarea persoanei private de libertate, judecătorul va dispune asupra stabilirii unei masuri alternative de executare a pedepsei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: