Laura Codruța Kovesi a fost citată pentru a doua oară la Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Ziua audierii este 7 martie, când conferința președinților din Parlamentul European (liderii grupurilor politice și președintele forului) vor decide pașii de urmat pentru alegerea primul procuror-șef al Parchetului European (EPPO).
Pe 7 martie, PE își va desemna, printre altele, echipa ce va negocia cu reprezentanții Consiliului UE, după ce Laura Codruța Kovesi s-a clasat pe primul loc în evaluarea experților și în Comisia LIBE din PE, dar pe locul doi, după francezul Francois Bohnert, la votul din COREPER II (unde au și-au epxirmat alegerea ambasadorii la UE ai celor 22 de state care participă la EPPO).
O eventuală inculpare a acesteia ar spulbera șansele fostei șefe a DNA de a deveni procuror-șef al EPPO.
”Am aflat prin intermediul presei că voi fi citată pentru audiere la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție. După ce a apărut știrea în presă, am primit și o citație scrisă pentru a mă prezenta în data de 7 martie 2019 la această secție pentru audiere”, a declarat Laura Kovesi pentru G4Media.ro.
Secția specială creată de ministrul Tudorel Toader reprezintă unul dintre motivele pentru care mii de magistrați protestează de 10 zile, ea fiind considerată un instrument de presiune politică asupra procurorilor și juecătorilor.
Dosarul în care Laura Kovesi este acuzată de abuz în funcție, luare de mită și mărturie mincinoasă este instrumentat de Adina Florea, cea care a primit aviz negativ din partea CSM pentru preluarea conducerii DNA și pe care președintele Klaus Iohannis a refuzat să o numească la această Direcție, în pofida insistențelor lui Tudorel Toader.
SIIJ anchetează acuzațiile pe care Sebastian Ghiță (fugit în Serbia) i le-a adus Laurei Kovesi. Fostul deputat PSD susține că Laura Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară a lui Nicolae Popa, condamnat la 10 ani și patru luni de închisoare în Dosarul FNI.
Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI.