1 februarie, 2021

Kosovo, teritoriu majoritar musulman, și-a normalizat luni relațiile cu Israelul și urmează să deschidă o ambasadă în Ierusalim, au anunțat oficiali din cele două țări, în cadrul unei ceremonii online, anunță Jerusalem Post.

Ministrul de Externe kosovar, Meliza Haradinaj-Stubla, urma să viziteze Israel în această săptămână, însă călătoria a fost amânată din cauza faptului că Israel și-a închis aeroporturile pentru cursele externe din cauza Covid-19.

Într-o intervenție online, Meliza Haradinaj-Stubla a afirmat luni că recunoașterea Kosovo de către Israel este una dintre cele mai mai mari victorii ale țării sale, și a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul dat.


Ministrul de Externe a mai mulțumit Israel pentru că a sprijinit aspirațiile de independență ale Kosovo și pentru faptul că a primit refugiați kosovari în timpul conflictului din Balcani.

Relațiile Israel-Kosovo au constituit un capitol separat al înțelegerii Kosovo-Serbia, patronate de Administrația Trump, prin intermediul căreia au fost stabilite relații comerciale. Acel acord prevedea că Serbia și Kosovo își vor deschide ambasade în Ierusalim.

Kosovo ar fi primul stat majoritar musulman care își deschide în Ierusalim ambasada din Israel, iar Serbia ar fi primul stat european care procedează astfel. Până azi, doar SUA și Guatemala au ambadase în Ierusalim, spre deosebire de restul statelor care au misiunile diplomatice în Tel Aviv.

Serbia a anunțat anul trecut că intenționează să deschidă un birou diplomatic în Ierusalim, despre care oficialii din Belgrad afirmă că va fi primul pas către deschiderea unei ambasade.


Serbia nu recunoaște independența Kosovo, iar o sursă diplomatică israeliană citată de Jerusalem Post afirmă că Belgradul a manifestat dezamăgire față de evoluția relațiilor Kosovo-Israel.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: