joi

25 aprilie, 2024

2 februarie, 2022

În procesul de modernizare a Forțelor Aeriene, România nu se oprește la avioane F-16, ci are în vedere, anunță președintele Iohannis, achiziționarea de avioane „de ultimă generație” F-35.

Armata Română are în dotare aparate F-16 second-hand din Portugalia și a semnat în 2021 un acord cu Norvegia pentru achiziția altor aparate F-16, tot second-hand. România a plătit în 2013 prima tranșă pentru achiziția avioanelor din Portugalia- 100 milioane euro.
Valoarea inițială a contractului a fost de 628 milioane euro pentru 12 aparate. Ulterior, contractul a fost suplimentat pentru un total de 17 aparate F-16.

Pentru aparatele din Norvegia, suma totală a achiziţiei este de 454 de milioane de euro fără TVA.


Șeful statului a fost prezent miercuri într-o vizită la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, județul Cluj, unde au fost realizate investiții de modernizare. În declarația susținută, Klaus Iohannis a vorbit de nevoia creșterii rezilienței de Apărare și de respectarea în continuate a obligațiilor asumate în cadrul NATO.

„În ceea ce ne privește, România este hotărâtă să-și dezvolte și să-și modernizeze în continuare capabilitățile militare, conform angajamentelor asumate în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

Vom acorda și pe mai departe o atenție sporită creșterii capacității operaționale a tuturor structurilor militare, atât prin efort național, cât și în context multinațional. Continuarea eforturilor strategice ale României pentru garantarea integrității teritoriale și securitatea cetățenilor, precum și pentru acordarea de sprijin statelor aliate și partenere, în conformitate cu angajamentele internaționale asumate, constituie o prioritate a politicii externe și de securitate a țării noastre.

Totodată, creșterea rezilienței, atât la nivelul structurilor militare, cât și la nivelul instituțiilor publice și al societății în ansamblu reprezintă o direcție principală de acțiune subsumată implementării Strategiei Naționale de Apărare a Țării.


Armata României este o instituție fundamentală a statului, întotdeauna dedicată apărării independenței, integrității și suveranității naționale a României.

Valorile morale pe care se bazează forța combativă a acesteia – onoare, patrie și datorie – constituie fundamentul misiunii fiecărui militar. Forțelor Aeriene le revine un rol major în consolidarea capacității de apărare a țării noastre, fiind capabile să execute misiuni complexe de apărare a spațiului aerian al României, precum și să efectueze misiuni de transport aerian la mare distanță.

Noile tipuri de avioane intrate în dotarea Armatei, în special aeronavele F-16, permit executarea cu eficiență ridicată a tuturor misiunilor specifice. Procesul de modernizare a Forțelor Aeriene nu se va opri însă aici, avem în vedere să achiziționăm și avioane de ultimă generație, F-35”, a declarat președintele Klaus Iohannis, citat de Digi24.

Lansat la începutul anilor 1990, F-35 este cel mai scump program de înarmare din istoria militară americană, cu un cost total estimat pentru Pentagon de aproape 400 de miliarde de dolari, obiectivul fiind producerea a aproape 2.500 de aparate în deceniile următoare.

Prețul unui aparat F-35 produs de Lockheed este de 90 milioane dolari. Achiziția aparatelor F-35 trebuie aprobată de Congresul american.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: