16 aprilie, 2020

Președintele Klaus Iohannis a afirmat joi că ”resetarea României este acum mai urgentă și mai necesară decât oricând” , pentru că în acest moment de criză ”vedem cât de multe lipsuri a fost necesar să fie acoperite într-un timp extrem de scurt”.

”E esențial ca România să devină o țară care le asigură cetățenilor o viață decentă și sigură”, a fost mesajul politic transmis de președinte.

Șeful statului și-a început declarația de joi exprimând nemulțumirea că există politicieni ”care și în aceste zile dramatice se gândesc doar la beneficiile lor electorale și după ce au distrus bugetul zeci de ani fac propuneri care împovărează o țară”.


În context, șeful statului a avertizat: ”Nimeni dintre cei care, în această perioadă dificilă, au făcut nereguli nu trebuie să stea liniștit, crezând că va scăpa de brațul legii.”

Principalele mesaje transmise de președinte:

  • După ce vom depăși această criză,  va trebui să separăm clar ce este bine și ce funcționează de ceea ce nu este în regulă și nu funcționează. Această etapă critică ne-a pus în fața oglinzii a decenii de guvernare a României conform mentalității „lasă, merge și așa, rezolvăm data viitoare, să facă alții”. Astăzi vedem clar efectele dezastruoase ale acestui mod toxic de a gândi și a acționa, care ne-a ținut  în loc zeci de ani.
  • Oamenii politici sunt primii care vor trebui să se schimbe și să înțeleagă că așa nu se mai poate. Schimbarea va fi însă imposibilă, din păcate, în cazul acelor politicieni care, chiar și în aceste zile dramatice, se gândesc doar la beneficiile lor electorale și, după ce au distrus în ultimii ani bugetul României, fac acum propuneri care nu doar că sunt greșite, dar pur și simplu împovărează excesiv o țară pe care au lăsat-o și expusă, și vulnerabilă. Nu putem periclita viitorul României pentru că o majoritate parlamentară lipsită de orice legitimitate votează astăzi populist măsuri care nu au nicio susținere economică. Este complet imoral să punem pe umerii generației tinere factura de mâine a unor măsuri aberante promovate de niște iresponsabili.
  • Am făcut un apel insistent încă de la începutul crizei generate de epidemie către toți politicienii să abandoneze discursul demagogic și să nu încerce să câștige capital electoral din suferința oamenilor. Este inacceptabil și revoltător să îi vedem dând lecții astăzi pe cei care au lăsat spitalele fără resurse, care au gonit oameni competenți din țară, care au distrus sistematic întregi sisteme de servicii publice.
  • Politicienii pot să ajute, cu sfaturi, idei, implicare sau soluții constructive, dar nu pot să instige, să fie populiști și să îndemne la nerespectarea măsurilor menite să protejeze sănătatea și viața cetățenilor! Orice gest și atitudine contrară recomandărilor specialiștilor reprezintă o inconștiență care poate avea consecințe tragice!
  • Există multe autorități locale conduse de oameni destoinici, indiferent de partidul politic din care provin. Sunt oameni de bună credință, care au lăsat deoparte interesul partizan, oameni care colaborează deschis cu societatea civilă, cu mediul economic, pentru a găsi cele mai bune soluții la nivelul comunităților în care trăiesc. Dar, din păcate, avem și exemple negative. Am însă încredere că autoritățile competente vor rămâne vigilente și vor analiza fiecare sesizare și fiecare neregulă.
  • Nimeni dintre cei care, în această perioadă dificilă, au făcut nereguli nu trebuie să stea liniștit, crezând că va scăpa de brațul legii.
  • Această criză ne-a dat lecții dureroase, care trebuie însușite, despre nevoia de a întări statul, despre nevoia stringentă de a restructura serviciile publice pentru a elimina clientelismul și de a susține zonele care alcătuiesc fundamentul unui stat funcțional, aflat realmente în slujba cetățeanului. Pentru a putea progresa și a recupera din pagubele grave produse de epidemie, resetarea României este acum mai necesară și mai urgentă decât oricând.
  • Sistemul sanitar este primul, dar nu este singurul care are nevoie de o reașezare profundă. Vedem acum cât de multe lipsuri a fost necesar să fie acoperite într-un timp extrem de scurt. Doar printr-un efort susținut și mobilizare maximă am reușit să ne adaptăm rapid și să luăm toate măsurile pentru ca această epidemie să fie ținută sub control. Altfel, numărul victimelor în România ar fi fost astăzi mult mai mare. Vă asigur că acest efort de corectare a erorilor rămase din vechile guvernări va continua chiar mai accelerat după ce depășim aceste momente de criză, pentru că este esențial ca România să devină o țară care le asigură cetățenilor săi toate condițiile pentru o viață decentă și sigură.
  • Am tot vorbit în aceste zile de restricții și de constrângeri și țin să subliniez că foarte mulți români au dat un exemplu extraordinar de civism în toată această perioadă extrem de dificilă și continuă să o facă. Cei mai mulți respectă distanțarea socială, stau acasă, nu ies mai mult decât este nevoie și dau un examen al maturității lor și al capacității de a fi solidari cu restul țării.
  • Le mulțumesc tuturor românilor care în aceste zile respectă regulile, fac sacrificii personale și, astfel, se protejează pe ei și îi protejează și pe ceilalți. Cu cât sunt ei mai mulți, cu atât avem o putere mai mare în a limita și, în cele din urmă, a depăși epidemia.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: