22 mai, 2019

Președintele Klaus Iohannis a spus miercuri că alegerile europarlamentare și referendumul vor genera schimbări în spațiul politic românesc, șeful statului anunțând că nu va mai acorda PSD o a patra nominalizare pentru funcția de premier.

Întrebat ce crede că va anunța Liviu Dragnea, duminică seară, președintele Iohannis a răspuns: ”Nu cred că se va anunța mare brânză, decât că au pierdut alegerile. Atâta ne mai lipsește, ca un infractor condamnat pentru fraude la referendum să fie candidat la Președinție”.

Șeful statului a lăudat-o pe Viorica Dăncilă pentru declarația privitoare la participarea la referendum și a precizat: ”Mă bucură că sunt pesediști care se trezesc și își dau seama că această conducere a lui Dragnea este toxică până și pentru PSD”.


În cadrul unei declarații susținută la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a acuzat PSD că încearcă să boicoteze referendumul.

”Vedem, cu toții, cum activiști, oameni din conducerea PSD, umblă peste tot în țară să explice cum că acest referendum nu ar fi important, ba chiar pesediștii încearcă să îi convingă pe oameni nici să nu voteze. Este jalnică această încercare. Ba mai mult, încearcă instituțional să bloceze, a dat ordin Dragnea la CNA să ignore referendumul”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a mai spus că decizia CNA, care a refuzat să acorde timpi de antenă pentru publicitatea refendumului, este fără precedent după Revoluție: ”CNA a refuzat să acorde timpi de antenă pentru publicitatea refendumului și nu au vrut să ia în discuție chestiunea nici când am trimis un clip, de publicitate electorală, în care eu le sugerez oamenilor să meargă la referendum, fără să spun cum să voteze. Au zis că e publicitate electorală și să mă descurc cu partidele. Auziți ce obrăznicie din partea CNA. Este jalnic”.

Președintele le-a transmis românilor să nu se teamă și să meargă duminică să voteze la alegerile europarlamentare și la referendum.


„Să se uite lumea la ce s-a întâmplat în campanie, în țară: La Topoloveni, simpli demonstranți au fost arestați pe loc și duși la Poliție. Târgoviște – a fost închis orașul fiindcă pesediștii au vrut în liniște să își facă campanie. Nu lăsați PSD să decidă în locul vostru”, a îndemnat președintele.

”Sunt convins că rezultatele de la alegerile europarlamentare și de la referendum vor genera schimbări în spațiul politic”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Întrebat ce se va întâmpla dacă PSD îi va retrage sprijinul politic actualului premier Viorica Dăncilă, șeful statului a anunțat: ”Vă spun, PSD nu va primi încă o nominalizare de la mine. Să înțelegem că alegerile vor schimba spațiul polițic românesc”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: