Președintele Klaus Iohannis a precizat, la Milano, că intenționează să consulte din nou partidele, fiind nemulțumit că legea votului prin corespondență ”bate pasul pe loc”, în condițiile în care, la ultimele discuții pe care le-a avut la Cotroceni cu formațiunile parlamentare, acestea s-au angajat să adopte proiectul până la sfârșitul actualei sesiuni, respectiv luna iunie.
”Vreau să mă refer aici şi la o lege pe care toate partidele au promis că o vor adopta: cea privind votul românilor din diaspora, respectiv votul prin corespondenţă. Şi este momentul s-o spun direct: sunt nemulţumit de modul în care este gestionat acest proiect. În cazul celorlalte legi care privesc partidele politice, finanţarea lor sau alegerile s-au făcut progrese care trebuie recunoscute. În acest caz, din păcate, se bate pasul pe loc”, a spus şeful statului, la Milano, în cadrul unei reuniuni la care au participat aproximativ 250 de români care trăiesc şi muncesc în Italia.
Klaus Iohannis a precizat că ”va discuta cu partidele politice din nou şi o va face de atâtea ori de câte va fi nevoie pentru a mişca acest proiect important” pentru cei in diaspora dar şi pentru el.
”Pentru unii dintre români acestea sunt resursele naturale, pădurile, de exemplu, pentru alţii instituţiile de educaţie şi cultură, pentru alţii patrimoniul, pentru alţii domeniile noastre de excelenţă. Şi la fel de important pentru mine este să promovez valorile naţionale, simbolurile noastre şi oamenii care le reprezintă, oriunde s-ar afla ei. Sunt aici, în Italia, români care au devenit lideri în comunităţile lor, care sunt preţuiţi şi recunoscuţi pentru contribuţia în diferite domenii”, a spus preşedintele, citat de Mediafax.
La 20 aprilie, în urma consultărilor pe care le-a avut cu partidele parlamentare, Klaus Iohannis a anunțat că partidele au convenit asupra unui calendar al legislației electorale, potrivit căruia legea finanțării partidelor, alegerilor locale și legea partidelor urmau să fie aprobate până la jumătatea lunii mai, în vreme ce legea votului prin corespondență și legea alegerilor parlamentare au ca termen limită, potrivit acordului politic, sfârșitul sesiunii parlamentare februarie-iunie.
Legea finanțării partidelor și a campaniilor electorale a fost aprobată și chiar reexaminată, la cererea președintelui, Legislativul acceptând, în esență, obiecțiile Palatul Cotroceni. Legea alegerilor locale și legea partidelor care stabilește înființarea unei formațiuni cu doar trei membri fondatori se află în faza de promulgare, în timp ce dezbaterile privind votului prin corespondență sunt blocate în Comisia de Cod Electoral, comisie care ar trebui să definitiveze proiectul pentru ca abia apoi acesta să fie discutat, separat, în plenul celor două Camere.
În același stadiu se află și propunerea de modificare a legii alegerilor legislative, care ar urma să schimbe radical sistemul electoral, prin renunțarea la votul uninominal și revenirea la cel proporțional, pe liste de partid.
Comisia de la Veneția și Curtea Constituțională a României au stabilit că legislația electorală nu poate fi modificată cu 12 luni înainte de scrutin.